ce-am citit în aprilie și alte peripeții (2022)

S-a dus și aprilie și, odată cu asta, și cărțile pe care le-am citit luna trecută. Încep să scriu asta în timp ce le pregătesc niște omletă lui M și I care insistă, dintr-un motiv sau altul, să mănânce în fiecare zi — un mister (later edit: toate astea s-au terminat, e liniște și pace, cineva se joacă la ea în cameră și eu tastez aici cu rapiditatea mea super-caracteristică). Aș vrea să spun și că am reușit să citesc (intens sau altfel) în fiecare zi în aprilie, dar mă tem că nu am fost decât oarecum aproape de această performanță. De asemenea, nu am avut atât de mult spor ca în alte luni, presupun. Am citit mai multă poezie, e drept, și am dat gata niște cărți care mi-au plăcut tare mult.

V-am scris deja despre Apă dulce a lui Akwaeke Emezi (editura Vellant) care mi-a plăcut imens — a fost o experiență grozavă cartea asta și am rămas cu multe de la ea, singurul regret e că am citit-o mult prea repede pentru că nu m-am putut abține și cred că ar putea fi o lectură mai lentă, s-o savurezi mai mult pentru că merită din plin. Eu, din păcate, am fost absolut acaparată de cartea asta și nu am avut nicio șansă să mă mai abțin. Vă doresc mai mult succes vouă și sunt foarte curioasă cum o veți percepe pe Emezi (eu am mai citit și Moartea lui Vivek Oji, despre care v-am scris pe vremea când încă nu era tradusă și o recomand și pe aceasta cu mare încredere). O găsiți aici.

În afară de asta, am petrecut cam toată luna cu albinele gri de Andrei Kurkov (Editura Paralela 45). Avem aici de-a face cu o narațiune lentă și un personaj care nu se grăbește, așa că am preluat și eu aceeași atitudine în lectură și nu m-am grăbit. Am tot citit din ea până când s-a terminat și am avut o oarecare spaimă că ceva se va întâmpla și va deturna viața de altfel liniștită a lui Sergheici. Se pare că temerea mea a fost și nu a fost întemeiată, dar zic să vă scriu mai larg despre ea ca să aflăm de ce spun asta. E prima mea întâlnire cu Kurkov și a fost una destul de prielnică, scrie bine și cu o răbdare pe care o admir, nu-și grăbește nici povestea și nici personajul. O găsiți aici.

Lectura mea pe kindle din aprilie a fost Human Acts de Han Kang. E a doua mea întâlnire cu autoarea pe care am descoperit-o prin intermediul cărții Vegetariana, o carte care mie mi-a plăcut foarte mult (și despre care v-am scris), în ciuda faptului că știu că unora li s-a părut banală și poate chiar plictisitoare. M-a intrigat grozav și de abia așteptam s-o mai citesc pe autoare. Nu știu cum să vă spun mai bine cât de tare m-a lovit Human Acts (tradusă la noi ca Disecție și apărută la editura Art în colecția musai, o găsiți aici). Romanul are la bază masacrul din Gwangju din 1980 despre care nu știam nimic și care se dovedește a fi fost un episod cumplit de grotesc și sfâșietor. Han Kang scrie frumos și tranșant totodată și a fost o lectură pe care am dus-o greu din cauza conținutului, dar de care iar nu m-am putut ține complet departe pentru că devenise deja o lectură atât de necesară și totodată pentru că autoarea manevrează narațiunea atât de iscusit încât, poate absolut contradictoriu, nu te poți ține departe. E și o carte despre care mi-ar fi foarte greu să scriu pe larg. Cred că cel mai bine mă gândesc în tihnă la ea, dar pe care aș vrea totuși s-o aveți în vedere. E sfâșietor când o carte despre un subiect atât de tragic este totodată atât de frumoasă — ceea ce o ridică, din nou, imens pe Han Kang în ochii mei, o scriitoare contemporană cu adevărat valoroasă. A fost foarte interesant de urmărit cum a migrat narațiunea de la un personaj la altul și cum a reușit să mențină același ton emoționant, cum fiecare parte a poveștii a venit la mine într-un mod crud și dezgolit și cum m-a prins în mrejele scriiturii sale fără măcar să știu sau să am vreo șansă să mă eliberez.

Prin februarie (am impresia) m-am apucat și De ce scriem, o colecție de interviuri și alte cele cu Philip Roth (editura Polirom, o găsiți aici) pe teme adiacente scrisului. Cred că am ajuns la potențialul maxim al acestei cărți, am citit mai multe interviuri care mi-au plăcut foarte mult și am notat diverse lucruri chiar și în jurnal (ceea ce fac destul de rar pentru că scriu foarte urât și nu îmi place deloc să transcriu, dar câteodată îmi vine să fac efortul pentru anumite pasaje). Am ajuns acum la o parte din carte care nu mă atrage și pe care mă gândesc că nu o voi citi — sau nu acum, în orice caz, așa că vom lăsa deoparte cartea asta pentru moment. Ce pot spune e că am găsit în ea multe lucruri care mi-au fost cu adevărat de folos și pe care mi-a plăcut mult să le citesc, așa că nu am niciun regret dacă nu o termin complet.

În aprilie m-am plimbat un pic și prin poezia contemporană.

V-am scris deja despre Instalația de Alex Văsieș (într-o cronică pentru citeștemă.ro). Voiam să citesc cartea asta mai demult, dar nu o mai găseam, norocul meu a fost c-am dat de ea pe instagram și mi-am cumpărat-o second hand, cu highlight-uri străine absolut superbe. Am continuat cu eschiva de Vlad Drăgoi, o altă cărticică mai veche, dar re-editată la Casa de Pariuri Literare și a fost tare interesant să-l descopăr și așa pe Vlad Drăgoi (v-am scris despre aer păsări bere mai demult și îmi amintesc cu plăcere și cât de receptivi au fost niște elevi când le-am arătat cartea lui la clasă). M-am reîntors și la Gabriela Feceoru și am citit Aștept primăvara și vine – Dragoș, dar și la Andrei Mocuța cu contact, alte două cărți apărute la Casa de Pariuri Literare și care au fost un foarte plăcut prilej de a mai citi doi poeți care mi-au plăcut (am scris aici despre Portret al artistului după moarte, o carte de poezie pe care o ador, dar și despre vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv). Reîntâlnirile nu s-au oprit aici, am continuat cu Mihok Tamas și cuticular (Casa de Editură Max Blecher), despre a cărei biocharia – ritual ecolatru (Fractalia) v-am scris la citeștemă.ro și care rămâne una dintre preferatele mele și poate că (re)întâlnirea bombă a fost Thanato Hotel de Livia Ștefan pe care o amânam de când lumea și pământul, am avut mare noroc că am primit-o în urmă cu ceva timp (sunt încă super recunoscătoare pentru asta). Povestea e că citisem poemul mono no aware pe net în urmă cu mult timp și mă îndrăgostisem de cartea asta înainte s-o citesc. Între timp am dat gata celelalte două cărți ale poetei, debutul la Casa de Pariuri Literare (re.volver, despre care există și o videocronică) și un alt volum la Casa de Editură Max Blecher, lolita. Ambele faine, dar piesa de rezistență e cu siguranță Thanato Hotel (tot la Casa de Editură Max Blecher) despre care plănuiesc să scriu acum în mai, so stay tuned. Dar nu puteam sp las să treacă luna fără să citesc măcar un debut, așa că am citit și BoJack is Payne de Iulia Stoichiț (Casa de Pariuri Literare), o carte neapologetică care pare să fie autosuficientă și care are un plan al ei precis.

De văzut filme, n-am prea văzut, doar dacă nu se pune Lion King. Am vrut să încerc și eu serialul ăsta la care se uită toată lumea, The Good Doctor (e pe netflix). Am văzut un episod, pare ok, dar nu cred că o să-l continui. Aș vrea să-mi fac curaj să continui Prietena mea genială care este absolut superb (HBO), dar traversez acum o parte din poveste pe care mi-e frică să o retrăiesc așa că am mai amânat vizionarea. Nu am avut prea multă răbdare să mă uit la filme luna asta, am citit cât s-a putut (mai puțin ca-n alte dăți) și am ascultat diverse podcasturi. De exemplu, încerc să ajung la zi cu Biblioteca lui Gelu (O mie de semne), acest proiect foarte fain, am ascultat interviuri cu Vlad Beu, Miruna Vlada, Ciprian Măceșaru, găsiți o grămadă deja și vă recomand să-i dați subscribe. Altceva super interesant urmărit de mine e un *alt* interviu cu Ocean Vuong, de data asta despre noua sa carte de poezie, Time is a Mother, pe care mi-am comandat-o și eu de pe okian de ziua mea (și pe care o aștept ca pe pâinea caldă). Ca de obicei, e o mare plăcere să-l asculți pe Ocean Vuong și aș putea s-o fac la nesfârșit: Ocean Vuong embraces life after loss in his new book of poems (Writers and Company) .

Nu prea am reușit să mă țin de citirile de sâmbătă pentru că am avut gâtul praf și am fost lipsită de voce, așa că sper să reiau acest ritual de săptămâna viitoare. Ieri cred că aș fi putut să mă încumet să stau în fața casei, dar nu am reușit și pentru că am fost toată ziua afară cu fiica mea și nu a mai fost timp de nimic, după ce s-a culcat am mâncat iresponsabil un chocolate chip cookie și o supă udon instant, absolut delicioasă, nu regret nimic, iar apoi m-am culcat pentru că eram epuizată. Dar ne vom întoarce la poezie curând, acum că mi-am recăpătat sănătatea cu ajutorul bine recunoscut al lui Eritromicina fără de care aș fi fost încă cu gâtul și sufletul în pioneze.

Să vă arăt și cărțile pe care le-am primit de la o prietenă sub forma unui voucher la Cărturești, mi-am luat ce-am vrut eu și a fost minunat.

De abia aștept să citesc tot ce e aici, ce contează că mai am niște munți de cărți care mă așteaptă. Toată lumea vrea să fie citită și eu vreau să citesc pe toată lumea așa că ar cam fi timpul să mă clonez un pic. Dacă vă întrebați ce voi citi luna asta, sincer, habar nu am, nu m-am foarte decis, dar am aici pe bar lângă mine niște cărți. Un Terry Pratchett pe kindle de care m-am apucat aseară și pe care, mai mult ca sigur, îl voi continua, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei (Alina Purcaru & Paula Erizanu, editura Cartier)) de care deja m-am apucat, nick cave @ bergen de Andrei Zbîrnea (Casa de Pariuri Literare), Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl (editura Vellant), Copilul independent (sau cum să fii o mamă leneșă) de Anna Bikova (Editura Paralela 45) și Albastru nemărginit, aproape transparent de Ryu Murakami (editura Polirom). Cunoscându-mă pe mine, sunt pe cale să merg în bibliotecă și să-mi mai pun câteva aici ca să am din ce alege, spre marea disperare a soțului meu, dar și a copilului care speră parțial să ne jucăm, parțial să-i citesc ei, în orice caz, nu să stau cu nasul în cărțile mele toată ziua, între timp aud și mașina cum huruie că și ea vrea să scot hainele de acolo, uscătorul că vrea să-l eliberez și soarele care ne cheamă la plimbare afară, multă presiune, multe chestii, moncher.

Duminică bună tuturor și sper să aveți un mai cât mai roditor din punct de vedere al lecturilor. Ce ați mai citit în ultima vreme?

Poate vrei să citești și asta: M-am costumat într-o carte bună.

Sau să asculți ultimul episod la podcastul Perfect Contemporan unde am vorbit cu Mihail Victus

Sau, poate, cine știe, îți dorești să știi ce am citit în martie (și alte peripeții).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *