“M-am costumat într-o carte bună.” Paște fericit!

Sărbători cu bine tuturor! E duminică și e Paștele ortodox, iar noi ne-am trezit de dimineață ca de obicei, pregătite să ciocnim ouă, dar mai ales să le mâncăm (un consens absolut între mine și blondă din punctul acesta de vedere). Ieri am pictat ouă cât se poate de responsabil: cu acuarele și peste tot, și-a pictat apoi mânile și diverse foi pe care n-a ezitat să-și pună iar și iar amprentele. Patru ouă am sacrificat și le-am cadorisit azi responsabil, două pentru mamaia și tataia, două pentru nașul și nașa care au fost, desigur, cu toții impresionați de talentul artistic al blondei. Eu n-am ezitat nici să le povestesc dramele și cearta de după când, dintr-un exces de zel, a început să sară pe cutia de puzzle cu Frumoasa și Bestia, o cutie absolut superbă care rezistă de vreo 3 ani și mai bine la ea în cameră și chiar nu voiam să-și dea duhul, drame și crizuțe excelente, potolite cu haine curate, ochelarii curățați și un chocolate chip cookie absolut delicios. Totul e bine când se termină cu bine.

În pregătirile intense de Paște pentru care eu n-am gătit prea mult și nici tradițional pentru că mămica mea a făcut niște magie, am avut grijă să facem și activități de Paște, din alea serioase, nu doar ouă vopsite-n acuarelă, am luat caietul de la Editura Paralela 45 și ne-am făcut de cap cu el, chit că nu era prima oară când făceam activitățile din el. Ne nimerim la preferințe, ba chiar pot spune că-i place să povestim mult pe marginea personajelor care apar, cu ce sunt îmbrăcate și ce culori poartă, cu cine vorbesc și care e treaba lor, mai mult decât să facem labirint sau alte cele — cu toate că-i plac exercițiile de puzzle și potrivire a elementelor. Adevărata problemă cu caietul ăsta de activități e că vrea să-l facem iar și iar și după o vreme parcă îți ies pe urechi atâtea activități. Până una alta, vi-l recomandăm împreună cu cele 4 ouă pictate, capodopere fără îndoială, întreprinse 100% de minunată, eu am ajutat doar la grija să nu se spargă sensibilele.

În această dimineață am editat episodul de podcast pe care-l public mâine, căci eram restantă cu lucrul. Tusea oribilă care ne-a lovit săptămâna asta mi-a încurcat teribil programul, luată de mână cu anxietatea care se așează mai ales seara la culcare, n-au făcut un duo prea excelent din punct de vedere al productivității. Așa tuse obositoare chiar n-am mai avut demult, dar azi ne-am urnit și împreună am dat gata episodul cu Mihail Victus care va apărea mâine, mai am eu ceva de lucru, dar la noapte. Între timp puteți citi recenzia la romanul Fracturi. M. a ajutat absolut responsabil cu bebe mic și crocodilul lui sălbatic care au sărit pe laptop și au ascultat povești ca să crească, evident, productivitatea. Ne-am făcut apoi vizitele la mamaia&tataie și nași, dar nu înainte de a pune pe noi niște țoale (să zicem) mai respectabile decât pijalamele, codițe și bluziță cu buline, fustiță și cremuță de mâini pentru mâinile aspre ale mamei, ba chiar și un pic de rimel, practic un eveniment istoric pentru mine. Vizitele au decurs excelent, soare a fost, păpădii am cules, ouă am ciocnit (ouă am mâncat, dar și alune crude din pomișorul nașei după ce s-a jucat excelent cu Ș. pe care nu l-a mai văzut de ceva timp).

Ne-am întors acasă la sarmale și drop (magia mamei), dar mai ales ciorbică (magia mea) pentru că asta visam să mâncăm amândouă. Suntem încă tușitoare, una dintre noi s-a urcat pe blog să scrie toate astea și cealaltă să uită la Lion King pentru că de când am citit povestioara Disney (într-una din cărțile primite de la Simona, ca întotdeauna adoră toate cărțile de la Simona) i-am și povestit că se poate uita și la animație. Stă picior peste picior, absorbită excelent și fericită de minunile tehnologiei. Aceeași șmecherie am întreprins-o și după ce a descoperit Frumoasa și bestia povestea Disney, tot de la Simo primită. Am citit și apoi am văzut animația și a fost grozav — dar, desigur, aveam și puzzle-ul de dinainte și ceva-ceva știa despre poveste. L-a certat groaznic pe Gaston când i-a luat cartea lui Belle și tare greu s-a împăcat cu ideea că Bestia se transformă în Prinț, un sentiment cu care rezonez destul de mult — când eram copil asta era singura chestie care mă incomoda la Frumoasa și Bestia (una dintre preferatele mele), faptul că bestia se transformă în prinț. Eu începusem să-l îndrăgesc ca bestie și-mi cam plăcea ideea asta a unui personaj masculin principal diferit.

Cred că în acest punct toată lumea a devenit curioasă ce mai citesc și eu, deși, sigur, dacă ne știm pe diverse platforme de socializare, ați cam văzut dezmățul. Niște zile au mai trecut de atunci și nu pot spune că m-am mai apucat de altceva, încă… însă am mai terminat câte ceva. Să vă arăt.

Am terminat cărțile de poezie, Thanato Hotel (Casa de Editură Max Blecher, o să vă scriu despre ea și promit și-o citire), a treia mea carte de Livia Ștefan și care le întrece pe celelalte, mi-a plăcut tare mult: voi puteți urmări o videocronică la re.volver, volumul ei de debut (feat Casa de Pariuri Literare și AFCN). Și am dat gata și contact de Andrei Mocuța (de la care am iubit efectiv Portret al artistului după moarte despre care v-am scris mai pe larg aici).

“anul acesta împlinesc vârsta
la care tatăl meu a murit

parcă mi-e rușine

să trăiesc mai mult decât el”

Între timp mărturisesc că am terminat și Apă dulce de Akwaeke Emezi (trad. de Cristian Fulaș la ed. Vellant, mi s-a părut excelentă traducerea și are o copertă așa frumoasă). Mă așteptam să-mi ia mai mult timp s-o citesc pentru simplul fapt că-mi plăcea foarte mult și am dorit s-o dozez ca să mă bucur cât mai mult de ea. Bineînțeles, așa cum s-a observat deja și pe tiktok, am eșuat exact lamentabil, m-a cucerit și m-a ținut acolo și nu am mai putut să mă disciplinez. De asemenea, vă voi scrie separat despre ea ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut. Între timp vă reamintesc că am citit și scris și despre Moartea lui Vivek Oji când încă nu era tradusă în română, așa că e prilej să v-o recomand din nou acum că se găsește și mai ușor (a apărut la Curtea Veche Publishing).

Ieri am citit mai mult din De ce scriem de Philip Roth care trece printr-o zonă foarte interesantă cu interviuri pentru care am o curiozitate specială și m-a prins tare. Sunt anumite texte aici pentru care nu am nicio înclinație, dar altele care-s cu adevărat interesante și mă fac să continui. Ba chiar mi-am notat chestii din ea în jurnal, ceea ce e un fel de absolute praise, având în vedere lenea mea de a transcrie în caiet. Azi vreau să citesc puțin din albinele lui Kurkov și la culcare din cartea lui Han Kang care este extrem de tulburătoare și, de asemenea, extrem de greu de citit din cauza asta, dar e în același timp tare bine scrisă și ți-e greu să te ții departe. Cred că știți și voi dilema asta.

Mă arde tare să mă mai apuc și de altă carte. Dar mi-am propus să termin măcar încă una și după să mă aventurez. Dacă voi credeți că eu sunt genul ăla de persoană care nu are răbdare să meargă pe stradă cu cineva care merge prea încet, atunci aveți completă dreptate. Și care se apucă de treizecidemiidechestii odată, tot aveți dreptate. Duc multe la capăt, mai ales dacă e vorba de cărți, poate nu la fel de mult în legătură cu alte lucruri… așa că eu zic că tot răul e spre bine. Și în acest sens trebuie să vă mai povestesc odată despre aceste delicioase cookies pe care le-am făcut după rețeta faimoasei Jamila și care a fost minunată, am schimbat câteva detalii când mi-am dat seama că nu am ciocolată cu lapte. Am pus ciocolată super dark și ciocolată albă de menaj, mărunțite responsabil la cuțit (pentru că mi-a fost prea lene să spăl după robotul, bine? am preferat să le tai așa, judge don’t judge) și migdale, pregătite cu același tratament cuțitar. Nu vă mai zic cum au ieșit. Mă gândesc serios să mai fur o prăjiturică din borcan și să mai beau un ceai, aș fi făcut o dumă și-aș fi zis că zic de amorul artei că e delicios, dar mie chiar îmi place să beau ceai. Cum îmi place să mănânc salată verde cu ridiche și roșie. Bine, fără poze, toate astea nu există, așa vă las și talentul meu culinar în dovezi semi incontenstabile.

Ce să vă urez? Să fiți bine și să aveți grijă de voi și de ceilalți. Nu sunt prea mult cu tradițiile și sunt, de asemenea atee, însă asta nu mă împiedică să vă spus Hristos a Înviat! Inimile noastre sunt rupte în bucăți în această vreme. Pe mine, ca de obicei, mă ajută cei dragi și literatura… și vă las și cu aceste vorbe super-înțelepte ale fetiței mele. Seara, la culcare, după ce-am citit și am stins lampa, și-a pus o carte în cap și a declarat: M-am costumat într-o carte bună! Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Și vă las și cu un poem de Ana Săndulescu din La topirea ghețarilor, o carte de poezie despre care nu am apucat să scriu și mi-a plăcut (dar din care v-am citit, check it out aici), mixat super-mișto la Cenaclub unde fac lucruri grozave și de curând au și împlinit 2 ani, nu uitați să le dați subscribe. : ) (pe tsundoku îl știți că îl găsiți și aici pe blog).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.