vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, Gabriela Feceoru

by Ramona Boldizsarin recenziion Posted on


Încă de când am citit Blister și de când am și văzut cartea aceasta nominalizată la premiile pentru literatură scrisă de femei Sofia Nădejde, mi-am zis că vreau s-o citesc. Și cred că m-ar fi atras foarte tare și fără acest context numai datorită titlului care este confesiv, dar parcă și pasiv agresiv: vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, ca o încercare continuă de a te ține la suprafață/pe linia de plutire.

Vocea Gabrielei Feceoru este una cumplit de sinceră, într-un sens în care poate mulți dintre noi ar dori și n-ar reuși s-o facă. Onestitatea poemelor este marcată de un ton confesiv, o discuție pe care adesea pare să o aibă cu sine (cu o finalitate completă și bine gândită, aceea de a ajunge la ceilalți). Sau cum o spune ea însăși pe copertă:

Am scris un monolog liric despre viață și putere, despre dezamăgire, despre empatie și așteptări bazate pe pattern-ul din familie. În contextul abundent dezbat problema ghosting-ului.

Gabriela Feceoru, coperta 4

Citind poemele din acest volum m-am gândit adesea că ar putea avea un rol terapeutic pentru poetă, dar că sunt totodată și niște mici documente importante, ca niște însemnări pe care cineva în sfârșit s-a gândit să le facă: despre complicitatea relațiilor, fenomenul ghosting-ului, rolurile femeii încadrate și re-încadrate perpetuu, acolo unde de cele mai multe ori nu găsim limbajul să exprimăm ceea ce dorim să spunem, acolo unde suntem lăsate și lăsați cu buza umflată și așteptăm până când așteptarea se transformă într-o stare factuală de sine stătătoare unde nici așteptarea nu mai are sens (pentru că nimeni nu o să vină, dar și pentru că noi ne-am schimbat). Toate discuțiile despre feminitate, despre standarde de frumusețe, despre relații, pierderi, despărțiri, abuzuri, naștere, copii – toate acestea sunt arătate fără niciun văl care să-i acopere cu grijă pe cei care se simt jenați de (unele) adevăruri brute ale existenței și experienței femeilor. Mi se pare a fi un volum foarte curajos, tranșant, sensibil și incredibil de onest.

O poezie în care ritmul este esențial, unde fluența cuvintelor se leagă de o citire potrivită, unde pauzele, așteptările sau, din contră, citirile rapide și fără suflu oferă un plus de vitalitate și sens. Dacă privești poezia din acest volum ca pe un monolog lung (și chiar liric, cum o spune poeta), nu cred că te-ai înșela. Uneori pare să se adreseze lumii, alteori unor personaje concrete pe care nu le ascunde, alteori chiar sieși, iar cele mai delicate situații sunt așezate la vedere. Pentru că aici nu mai e nimic de ascuns. Pentru că rolul acestei poezii e de a te privi în ochi și a-ți spune că lucrurile astea s-au întâmplat, că atunci când vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv s-ar putea să o fac de pe un teren profund închegat, unde amețeala s-a transformat doar treptat și după multă muncă în luciditate. Capacitatea de a afirma această postură de pozitivitate repetată în discurs are în spate un turn de senzații, un castel fortificat de experiențe brute și angoasante unde nimic nu a fost iertat sau tratat cu grijă. O stâncă abruptă cu colțuri puternice în care aluviunile s-au spart fără niciun itinerariu precis și care au făcut-o indestructibilă.

În Blister simți cu adevărat nevoia să pui un leucoplast undeva, o rană e la vedere. În vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv , titlul parcă vrea să dea cu tot negativul&pozitivul de pământ pentru a se renaște măcar ca posibilitatea afirmării stării de facto fără aluzii la zâmbete de complezență și încercări neostenite de transformare în bun, pozitiv, optimist etc. Vocea e una mult mai sigură.

Despre Blister scriam (în noiembrie 2020):

poemele sunt ca niște confesiuni și adesea m-am simțit de parcă mă uitam la rufele proaspăt spălate ale cuiva, lăsate la uscat pe culme undeva într-o curte. Am simțit și n-am simțit să întorc privirea. Prima parte mi se pare mai focusată pe confesiuni și imagini scurte, iar pe alocuri am simțit că ar mai fi mers ceva. Dar a doua parte a venit ca o explozie. Mi-au plăcut imaginile, am admirat tonul curajos și foarte onest, dar cel mai tare mi-au plăcut niște răsturnări de situație, niște reveniri spectaculoase unde nu te aștepți. Îl rețin pe ăsta forever: “(…)ci /în numele/ rătăcirii împreună. pentru mortul nostru țeapăn, evoluția.

chiar eu pe instagram


Blister a apărut în 2017 la Cartea Românească (*un imprint al editurii Paralela 45, nu știu dacă se mai găsește) și vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv a apărut în 2019 la editura Charmides (se găsește încă aici pe cartepedia) și a fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei la categoria poezie.