The Death of Vivek Oji (sau Moartea lui Vivek Oji, netradus la noi) e un roman scurt, ușor experimental și spune povestea morții lui Vivek, dar mai ales povestea unei persoane care nu poate fi deschisă cu privire la propria identitate (de gen, sexuală și spirituală). Akwaeke Emezi amestecă niște artificii ușor experimentale într-un cadru destul de tradițional de crimă/mister și mi-a plăcut foarte tare cum a alternat planurile narative. Are și marele avantaj de a fi scris deja și o carte Young Adult și câteva scene sunt foarte atractive din punctul ăsta de vedere (e vorba despre Pet, dar cartea de debut este un roman experimental Freshwater/Apă dulce, n-am citit-o încă, dar o voi face). Scrie bine, interesant, te ține acolo și, mai ales, îți spune ceva. Are multe exprimări puternice, fraze care rup frumos și/sau puternic paragraful și cred că aici m-a cucerit cel mai tare. Pe lângă temă/personaje, mi-au plăcut mult aceste ruperi, aceste exprimări care uneori te zguduie.

This is how Vivek was born, after death and into grief. It marked him, you see, it cut him down like a tree. They brought him into a home filled with incapacitating sorrow; his whole life was a mourning. Kavita never had another child. “He is enough,” she would say. “This was enough.”

The Death of Vivek Oji, Akwaeke Emezi, chapter 2

Romanul acesta ne aruncă într-o lume bine cunoscută de Akwaeke Emezi (de origine nigeriană). Povestea este setată în sud-estul Nigeriei și explorează și acest cadru cultural al femeilor de altă origine căsătorite cu bărbați nigerieni (Akwaeke Emezi a copilărit într-un asemenea cadru, cunoscând îndeaproape ceea ce numește Nigerwives, o comunitate închegată, ca un grup supportive pentru cunoașterea obiceiurilor și culturii nigeriene, plus înlesnirea traiului într-o țară care nu era neapărat, la origine, a lor). În The Death of Vivek Oji, Akwaeke Emezi explorează nu doar această comunitate și influența (aș zice pozitivă) asupra personajului nostru, ci și universul prieteniei și al familiei. Vorbește despre puterea prejudecăților în mod direct și indirect și despre cât de sfâșietoare pot fi secretele, și poate mai ales despre cât de îngrozitor de ușor poate fi uneori să păstrezi un secret. Ușor, pentru că alternativa ar fi oribilă. Îngrozitor pentru că, desigur, nu mai poate fi vorba niciodată despre o eliberare a conștiinței. Akwaeke Emezi vorbește despre pierdere și durere. Așa cum vin. Într-atât de multe forme.

Cred că e foarte interesant de citit și pentru insight-ul cultural, dar este o carte atât de bună care explorează foarte intim identitatea de gen, nevoia de a fi tu, prietenia, puterea teribilă a prejudecăților, legăturile de familie, influența pe care o pot avea părinții asupra copiilor (neintențională) și mai ales despre cât de înspăimântătoare pot fi preconcepțiile social-culturale.

The Death of Vivek Oji spune povestea morții lui Vivek Oji, o persoană născută băiat, dar care se identifică, cel mai probabil&din punctul de vedere al societății, ca femeie. Intrăm în poveste aflănd despre moartea unui personaj pe care-l vom cunoaște din prima doar prin conștiința morții lui. Mama sa, Kavita, dorește să afle răspunsuri, să afle de ce și cum a murit copilul ei. Aflăm și noi odată cu ea, uneori înainte, cine a fost Vivek. Își lasă părul să crească, este învăluit de mister și o spiritualitate redată printr-un soi de black-outs, momente de inconștiență albă. Pe parcursul narațiunii, o poveste de dragoste, apropiere și intimitate se naște între el și vărul său Osita. Spre finalul romanului aflăm că a fi părinte poate fi teribil de greu chiar și când cele mai bune intenții sunt prezente. Și ne dăm seama că durerea taie adânc, că prejudecățile sociale, culturale își pun amprenta pe piele și că nu se pot șterge cu buretele nici atunci când o dorești lucid, rațional și nici măcar atunci când consecințele acestor prejudecăți te-au jupuit.

Quick plot view

Ascultând ce spune Akwaeke Emezi despre cartea sa, mi-am dat seama cât de important e mesajul pe care vrea să-l transmită și cu privire la relația dintre părinți și copii. Cum uneori este inevitabil, oricât de mult îți dorești să faci bine, oricât de mult îți iubești copilul, să nu greșești. Că fiecare dintre noi suntem persoana noastră și că e tare greu, într-o relație, să te aliniezi perfect cu celălalt. Mai ales când e vorba despre părinte-copil. Sigur că un mod mai dur de a spune asta e, whatever you do as a parent, at some point you’re still going to screw up. Și cred că ce ar zice Emezi aici ar fi, And that’s okay, that’s how it is. Însă chiar și așa, ne-ar fi tuturor mai ușor fără toate aceste preconcepții și presiuni, fără această barieră ridicată din start și cu dorința asta exagerată de a face un bine (câteodată cu de-a sila.

And stop trying to fix me. Just stop. It’s enough.

The Death of Vivek Oji, Akwaeke Emezi. Chapter 8

Mi-a plăcut și o recomand. Ziceam în postarea mea despre cartea-memoir a poetului Saeed Jones că prejudecățile astea ne termină și pe noi în România. Și în cartea asta aveți ocazia să observați o societate sexistă și cât de nocivă e perpetuarea asta a unor concepții medievale. M-a atins mult cartea lui Akwaeke Emezi nu doar pentru că e bine scrisă și e un roman fain de citit care explorează teme și personaje care mie-mi plac, nu doar pentru că e interesantă, ci și pentru că cred că portretizează ceva foarte real și este fix acel tip de story-telling care, vrând sau nu, te împinge spre schimbare, educare, empatie și înțelegere. Se înscrie în tipologia poveștilor ce trebuie să fie spuse.

Story-telling is healing. But it usually has to hurt first. E ce aș zice eu. 

S-o citiți :).

O puteți asculta pe Akwaeke Emezi în mai multe locuri. Eu momentan am ascultat două interviuri cu ea și vi le recomand și vouă:

Akwaeke Emezi – I like to talk about death LGBTQ&A

Akwaeke Emezi and Louisa Joyner -The Death of Vivek Oji London Review Bookshop Podcast