Manual de pictură și caligrafie, Saramago

Manual de pictură și caligrafie reprezintă întoarcerea la roman a autorului portughez. Avusese o încercare în urmă cu vreo treizeci de ani pe care a renegat-o, iar romanul ăsta nu reprezintă doar iscusința sa dobândită ca romancier, ci tocmai minunatul travaliu parcurs în toți acei ani în care a scris proză scurtă, poezie, teatru și chiar…  (a făcut) traduceri. Toate astea l-au ajutat să reușească să scrie atât de mi-nu-nat. Saramago chiar susține că scrisul este o muncă, cel puțin pentru el, și nu o activitate spontană și nelucrată/nemuncită etc. 

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Fiind primul lui roman recunoscut astfel de el însuși, trebuia să fie bun, dar nu atât de bun… am rămas șocată de cât de mult mi-a plăcut. Am citit și ultima pagină neștiind că e ultima pagină și am rămas cam rănită psihic, nu mă așteptam să se termine chiar atunci (nu ca acțiune, ci pur și simplu ca loc, moment, experiență personală-) damn! Reacția mea l-a făcut pe conviețuitorul meu să mă numească #saramagodork. This will probably stick.

Cartea este un incurs reflexiv al unui pictor care pictează portrete for a living. Portrete mediocre ale clienților lui, sau mai degrabă iscusite, dar reprezentând doar fețele celorlalți, reprezentare ad literam, fără nici o valoare estetică, filozofică, artistică, transcendentală, dunno, you name it. Se întâmplă ceva, ceva esențial chiar prin natura întâmplării sale atunci când începe să picteze portretul unui anumit S. care îi provoacă anumite stări personale, o obsesie, o iritație și începe să îi picteze un al doilea portret necerut, nevrut, neplătit, un portret complet personal al pictorului, de data aceasta cu o valoare ciudată și nepractică. Un portret negru și necaracteristic lui… și motivul pentru care personajul nostru H. începe să scrie pentru a se cunoaște și a se înțelege mai bine. De aici descoperim și învățăm multe despre el prin evenimentele, incursiunile și reflecțiile lui involuntare. So that’s that. E o carte travaliu, cumva, cu narațiune la persoana întâi și cu multe incursiuni personale și de natura ușor filozofică (se zice, epistemologică).

E un roman minunat, minunat de bine scris, un roman în care eu am văzut rădăcinile unor alte romane de-ale lui (poate o părere prea personală, nu contează). E o carte pe care o recomand cu cea mai mare căldură în special celorlalți #saramagodorks, dar și celor care vor să-l descopere mai îndeaproape pe Saramago. Chiar și celor care nu l-au citit deloc. It’s a damn good book. Atâta vreme cât apreciați stilul. 🙂 

#readingisfun

please share if you liked it
0

despre starea saramago

Manual de pictură și caligrafie

Citesc de câteva zile Manual de pictură și caligrafie de Saramago și e atât de minunată încât mi-e greu să avansez. Vreau și nu vreau s-o citesc. Mă face să am chef să scriu. Mă face să am chef să stau să mă uit la ea și s-o admir (cartea, titlul, numele scriitorului).

Continue Reading “despre starea saramago”
please share if you liked it
0

Ai uitat să râzi, Bogdan Munteanu

bogdan munteanu, ai uitat să râzi

Câteodată am chef să mai explorez și literatură contemporană (sunt atâtea titluri mari pe care încă nu le-am citit și/sau descoperit, astfel că rămân de multe ori pierdută prin alt secol și alți ani; de exemplu, acum explorez minunata lume din Fundația lui Asimov)… dar mai ies din vizuină și în ultima vreme am devenit ceva mai curioasă cu privire la ce se scrie astăzi pe la noi.  Încerc să recuperez ce nu am descoperit la timp, sau poate că doar acum este timpul potrivit.

Continue Reading “Ai uitat să râzi, Bogdan Munteanu”
please share if you liked it
0

Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii de Kenzaburo Oe

Cartea lui Kenzaburo Oe are un titlu terifiant. Probabil mulți s-au revoltat și mulți se revoltă când aud/citesc titlul (poate în special mămici sensibile): CUM SĂ PUI UN ASEMENEA TITLU? Lăsând la o parte răspunsurile evidente cu privire la libertatea de expresie/în scris, autenticitate literară și toate cele de acel gen, este probabil destul de evident pentru unii că un astfel de titlu ascunde un mesaj. Și vrea să atragă, să șocheze, să sublinieze ceva ce poate nimeni nu ar vrea să sublinieze vreodată. Pentru unii cu un umor mai negru, poate este atrăgător prin ipostaza unei ironii de vreun fel. În orice caz, s-ar gândi mulți la prima vedere, aici trebuie să fie un mesaj… La prima vedere (și la ultima, pentru mine) acest titlu promite să doară și să-ți spună ceva ce nu ai vrea să citești. Pentru că s-ar putea să fie prea adevărat.

Continue Reading “Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii de Kenzaburo Oe”
please share if you liked it
0

Ana Maria Sandu (e iulie și plouă torențial)

despre acel sentiment care te izbește când se stinge tumultul provocat de o ploaie torențială
dar și despre secunda năucitoare care readuce același sunet pierdut și picăturile uriașe de ploaie. 

Citesc Aleargă  în timp ce afară toarnă. Am început să citesc cartea încă dinainte, când afară doar mirosea vag a ploaie și cerul se adâncise într-o vâltoare de nori cunoscută. Aici la țară, ploaia e cea mai frumoasă, dar uneori și cel mai mare dușman. Dar cine a zis că dușmanii trebuie să fie urâți? Te uiți cu ochi îngroziți la furtună și doar aici înțelegi cu adevărat înfiorarea pe care o resimte omul în fața naturii: cum poate fi ceva cumplit de dezastruos atât de frumos și breathtaking?

Continue Reading “Ana Maria Sandu (e iulie și plouă torențial)”
please share if you liked it
0

Henry Miller și Tropicul cancerului

Nu mai știu cine mi-a spus cândva să nu citesc Tropicul cancerului (sau era Tropicul capricornului?) de Henry Miller. Nu mai știu cine, și nu mai știu nici de ce. Oare mi-a spus și de ce? Greu de spus, aș fi înclinată să cred că nu. Deși mi-am răscolit memoria în nenumărate rânduri pe această temă, tot nu pot să-mi amintesc și-mi pare rău. Aș vrea să îmi reamintesc cine a făcut-o pentru a putea înțelege, măcar parțial, de ce a făcut-o. Din cauza limbajului? Din cauza vulgarității? Era sigur/ă că nu o să îmi placă? Era vreo remarcă personală, justificată sau nejustificată? Se referise mai mult la mine sau mai mult la sine, sau poate era o judecată aproape obiectivă cu privire la cartea sau autorul în sine?

Continue Reading “Henry Miller și Tropicul cancerului”
please share if you liked it
0

Un pic despre Murakami

Serile astea am citit Murakami. În ceea ce-l privește pe old, good Murakami, pare că sunt două tabere: ori îți place la nebunie, ori nu-l citești pentru că nu-l suporți sau nu-l înțelegi sau te confuzează prea tare (oricare ar fi motivul). Nu prea am auzit pe nimeni să spună: cine, Murakami? E așa și așa, nu știu ce să zic… De obicei, ai o părere puternică. Asta dacă n-ai citit doar Pădurea norvegiană și chiar nu poți vorbi cu mare certitudine despre el (trebuie să fi citit ceva mai în ton cu A wild sheep chase ca să fi priceput dacă-ți place sau nu, în Pădurea norvegiană nu te prea prinzi din prima că băiatu’ scriitor e dealer de suprarealism).

Continue Reading “Un pic despre Murakami”
please share if you liked it
0

Natsume Soseki și „poarta”

Watch birth and death:
The lotus has already
Opened its flower.” 
― Natsume Soseki

Natsume Soseki le spune studenților săi într-o zi că singurul mod bun de a traduce I love you în japoneză este prin sintagma Tsuki ga kirei desu ne (Luna este frumoasă/Ce frumoasă este luna, nu-i așa?) Așa o să exprime un japonez adevărat sentimentele „comprimate” în propoziția sugestivă din engleză. Încărcare poetică absolută. Când citești Natsume Soseki, trebuie să ai întotdeauna asta în cap. Asta și încă o idee, o idee mică: toate scrierile lui Natsume Soseki sunt profund înrădăcinate în copilăria sa marcată cel mai probabil de un sentiment profund de singurătate.

Continue Reading “Natsume Soseki și „poarta””
please share if you liked it
0

Șopârla de Alex Petre Popescu

Dacă nu v-ați dat seama deja, îmi place să explorez mulți autori și multe genuri literare. Mă rog, câteodată e mai greu cu experimentarea asta și cu curajul aferent (am scris un pic aici despre asta când am vorbit despre dragul de Gustave). Însă, oricum, să zicem că îmi place să dau o șansă și necunoscutului. Câteodată manifestările sunt chiar agresive: luna trecută, când mi-am zis să îmi fac un cadou frumos de ziua mea (făcut în cele din urmă de I., mulțumiri publice, jos pălăria, efuziuni sentimentale, etc), am zis să îmi cumpăr și eu două-trei cărți. Știam deja că vreau câte ceva de Flaubert și La răsărit de Eden a lui Steinbeck (pe care încă nu știu când o voi citi, îmi trebuie un anumit curaj și o anumită stare, toate acestea nefiind spuse altfel decât în favoarea domnului Steinbeck). Reveind, am dat pe Goodreads de un autor român contemporan pe care l-aș cam recomanda. Continue Reading “Șopârla de Alex Petre Popescu”

please share if you liked it
0

dă-i o șansă lui Flaubert

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, am vaga impresie că ne e din ce în ce mai dificil să acceptăm diverse lucruri (oricare ar fi acele lucruri) și ne transformăm în niște filfizoni cu pretenții și principii. Îmi amintesc de un anumit moment din adolescența mea când mă lăudam cu capacitatea mea ultra morală folosind replici de tipul, ”eu am principii.” Ete, da.

Este foarte bine să ai un cod moral și să îți asumi responsabilități (de fapt, mie mi se pare esențial). Dar aici vorbesc despre altceva, vorbesc despre capacitatea noastră ca oameni adulți de a ieși din zona noastră de confort. And, damn, that’s hard. Știi că este greu atunci când vezi niște adolescenți pe stradă și te irită sau când comportamentul lor ți se pare obositor, gălăgios. Damn, o să îți zici, am îmbătrânit. Și se poate că este adevărat.

Continue Reading “dă-i o șansă lui Flaubert”

please share if you liked it
0