Henry Miller și Tropicul cancerului

Nu mai știu cine mi-a spus cândva să nu citesc Tropicul cancerului (sau era Tropicul capricornului?) de Henry Miller. Nu mai știu cine, și nu mai știu nici de ce. Oare mi-a spus și de ce? Greu de spus, aș fi înclinată să cred că nu. Deși mi-am răscolit memoria în nenumărate rânduri pe această temă, tot nu pot să-mi amintesc și-mi pare rău. Aș vrea să îmi reamintesc cine a făcut-o pentru a putea înțelege, măcar parțial, de ce a făcut-o. Din cauza limbajului? Din cauza vulgarității? Era sigur/ă că nu o să îmi placă? Era vreo remarcă personală, justificată sau nejustificată? Se referise mai mult la mine sau mai mult la sine, sau poate era o judecată aproape obiectivă cu privire la cartea sau autorul în sine?

Continue Reading “Henry Miller și Tropicul cancerului”
please share if you liked it
0

Un pic despre Murakami

Serile astea am citit Murakami. În ceea ce-l privește pe old, good Murakami, pare că sunt două tabere: ori îți place la nebunie, ori nu-l citești pentru că nu-l suporți sau nu-l înțelegi sau te confuzează prea tare (oricare ar fi motivul). Nu prea am auzit pe nimeni să spună: cine, Murakami? E așa și așa, nu știu ce să zic… De obicei, ai o părere puternică. Asta dacă n-ai citit doar Pădurea norvegiană și chiar nu poți vorbi cu mare certitudine despre el (trebuie să fi citit ceva mai în ton cu A wild sheep chase ca să fi priceput dacă-ți place sau nu, în Pădurea norvegiană nu te prea prinzi din prima că băiatu’ scriitor e dealer de suprarealism).

Continue Reading “Un pic despre Murakami”
please share if you liked it
0

Natsume Soseki și „poarta”

Watch birth and death:
The lotus has already
Opened its flower.” 
― Natsume Soseki

Natsume Soseki le spune studenților săi într-o zi că singurul mod bun de a traduce I love you în japoneză este prin sintagma Tsuki ga kirei desu ne (Luna este frumoasă/Ce frumoasă este luna, nu-i așa?) Așa o să exprime un japonez adevărat sentimentele „comprimate” în propoziția sugestivă din engleză. Încărcare poetică absolută. Când citești Natsume Soseki, trebuie să ai întotdeauna asta în cap. Asta și încă o idee, o idee mică: toate scrierile lui Natsume Soseki sunt profund înrădăcinate în copilăria sa marcată cel mai probabil de un sentiment profund de singurătate.

Continue Reading “Natsume Soseki și „poarta””
please share if you liked it
0

Șopârla de Alex Petre Popescu

Dacă nu v-ați dat seama deja, îmi place să explorez mulți autori și multe genuri literare. Mă rog, câteodată e mai greu cu experimentarea asta și cu curajul aferent (am scris un pic aici despre asta când am vorbit despre dragul de Gustave). Însă, oricum, să zicem că îmi place să dau o șansă și necunoscutului. Câteodată manifestările sunt chiar agresive: luna trecută, când mi-am zis să îmi fac un cadou frumos de ziua mea (făcut în cele din urmă de I., mulțumiri publice, jos pălăria, efuziuni sentimentale, etc), am zis să îmi cumpăr și eu două-trei cărți. Știam deja că vreau câte ceva de Flaubert și La răsărit de Eden a lui Steinbeck (pe care încă nu știu când o voi citi, îmi trebuie un anumit curaj și o anumită stare, toate acestea nefiind spuse altfel decât în favoarea domnului Steinbeck). Reveind, am dat pe Goodreads de un autor român contemporan pe care l-aș cam recomanda. Continue Reading “Șopârla de Alex Petre Popescu”

please share if you liked it
0

dă-i o șansă lui Flaubert

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, am vaga impresie că ne e din ce în ce mai dificil să acceptăm diverse lucruri (oricare ar fi acele lucruri) și ne transformăm în niște filfizoni cu pretenții și principii. Îmi amintesc de un anumit moment din adolescența mea când mă lăudam cu capacitatea mea ultra morală folosind replici de tipul, ”eu am principii.” Ete, da.

Este foarte bine să ai un cod moral și să îți asumi responsabilități (de fapt, mie mi se pare esențial). Dar aici vorbesc despre altceva, vorbesc despre capacitatea noastră ca oameni adulți de a ieși din zona noastră de confort. And, damn, that’s hard. Știi că este greu atunci când vezi niște adolescenți pe stradă și te irită sau când comportamentul lor ți se pare obositor, gălăgios. Damn, o să îți zici, am îmbătrânit. Și se poate că este adevărat.

Continue Reading “dă-i o șansă lui Flaubert”

please share if you liked it
0

retrospectivă literară 2017


Târzie, dar există.

Nu o să fac un top al cărților favorite din anul precedent. O să procedez altfel de data aceasta. O să menționez câte o carte care mi-a plăcut dintr-un anumit (chiar anumit*) punct de vedere. Continue Reading “retrospectivă literară 2017”

please share if you liked it
0

Papagalul lui Flaubert

Vă scriam zilele trecute despre o carte de-a lui Barnes, Before She Met MeAstăzi nu mi-e atât de ușor să vă vorbesc simplu despre o altă carte a lui. De fapt, cum poți să vorbești despre Flaubert’s Parrot, despre cartea lui zic, nu despre papagalul lui Flaubert -deși, în definitiv, merge afirmația pentru ambele situații. Cum poți, zic, să vorbești pur și simplu despre cartea aceasta fără să te împiedici? Și nu în modul acela drăgălaș, simpatic, amuzant. Nope, the bad kind.

Continue Reading “Papagalul lui Flaubert”

please share if you liked it
0

Before she met me

Am citit o carte de curând care nu prea mi-a plăcut, Before She Met Me a lui Julian Barnes. O să mă întrebați, dar de ce ai mai citit-o? parcă renunțasei să îți pierzi timpul cu lecturi care nu-ți plac? 

Răspund ușor… Continue Reading “Before she met me”

please share if you liked it
0

on chesil beach sau despre carti care dor

O maximă.

Când citești o carte care doare, vrei s-o dai și altora s-o citească. Să-i doară și pe ei. Și nu, nu în cel mai rău și urât sens posibil. Au contraire. Numai în cazul ăsta poate fi vorba despre ceva pozitiv.

Când citești o carte care îți place atât de mult pentru că -adaugă aici motive pe care le crezi relevante  – atunci vrei s-o mai citească și altcineva și poți doar să speri ca acel cineva căruia i-ai recomandat-o să aibă o reacție similară (sau, în orice caz, puternică). Așa că atunci când ai o lectură care spre sfârșit sau la sfârșit sau cândva îți rupe sufletul în mici bucățele greu de descris, știi ce să faci. Îi scrii unui prieten bun. Și îi spui, pe scurt: This book hurts. Here, you read it as well. Continue Reading “on chesil beach sau despre carti care dor”

please share if you liked it
0

Do androids dream of electric sheep?

Scenariu. Ce-o să te faci dacă într-o zi doar să îți cumperi o amărâtă de oaie te-ar costa o avere? Să nu mai zic un câine. Sau o pisică. Și singura manieră prin care ai putea să îți păstrezi măcar o parte din demnitatea ta (subconștientul lucrează predictibil în condiții de presiune socială și nu numai) este să ai un animal. Pe care nu ți-l permiți. Cumperi o oaie electrică pentru că oaia “naturală”, “vie” ți-a murit de nu-știu-ce-boală răspândită în lumea oilor.   Continue Reading “Do androids dream of electric sheep?”

please share if you liked it
0