mama care și-a tuns copilul la 0

Ascultam azi la digifm pe domnul Radu Paraschivescu vorbind despre faptul că un copil nu este doar al mamei. Să ne punem în context. E vorba despre o știre despre o femeie din Italia care și-a tuns fata la zero pentru că întârzia la școală. După ce pleca mamă-sa la școală, se culca la loc și uneori nu se mai ducea deloc la cursuri. Nimic revoltător în comportamentul copilului, se întâmplă și la case mai mari. Când aud vorbindu-se despre asta la radio, primul meu gând e: eh, uite că se mai întâmplă din astea și în alte țări, nu doar la noi. Aflu în secunda următoare că este vorba despre o româncă din Italia. Șah mat. Dar nu asta e important acum.

Continue Reading “mama care și-a tuns copilul la 0”
please share if you liked it
0

recitind

În adolescență eram absolut sigură că recitirea unei cărți e aproape pierdere de timp. Mai mult decât atât, eram complet sigură că niciodată nu voi putea să recitesc o carte, mai ales când sunt atât de multe alte titluri în așteptare care mă chemau spre ele chiar dacă nu-mi știau (încă) numele. Cu aceeași siguranță și aroganță eram sigură că înțeleg anumiți autori cu o exactitate spirituală de o profunzime rară (de exemplu pe Eliade din Romanul adolescentului miop). Mda, mă opresc puțin pentru a spune: wow, câți ani au trecut de atunci! Și, wow, bineînțeles, ce puștană arogantă eram! Nu beam ceai. Nu-mi plăcea deloc berea. Eram convinsă că sunt superioară oricui își petrece timpul liber altfel decât citind o carte (na, iertare, aveam și eu vârsta aia a rebeliunii și mândriei disprețuitoare). Eram sfidătoare și radicală; de exemplu, am refuzat să învăț o lecție la Filosofie și doamna profesoară mi-a sugerat să citesc o carte de filosofie. Am citit Discurs asupra metodei, fiind sigură că am cuprins cu mintea mea înțelesul lumii. Nu, nu a fost așa, dar de acolo am ajuns la altele. Vai! Câtă aroganță ai în adolescență și cât crezi că lumea îți aparține și, pentru că îți aparține, e cumva datoria ta să îi calci în picioare valorile, să le refuți, să afirmi cu o îndârjire sfidătoare că TU ai dreptate, că TU ești mai mult decât alții, că TU vei face asta și pe dincolo. Frumoși ani, în orice caz.

Continue Reading “recitind”
please share if you liked it
0

despre persoana ”Mamă”


Mulți îți vor spune că un copil îți schimbă complet viața. Asta e adevărat. Nu îmi pot imagina ceva care să îmi schimbe mai mult viața. Pentru că atunci când apare un copil, viața ta devine altfel. Nu mai rea. Nu mai bună. Ci diferită. Ca atunci când îți faci un nou prieten și trebuie să îi faci loc în viața ta de zi cu zi. Doar că un pic mai invaziv, prietenul ăsta copil îți doarme în pat și își înfășoară brațele în jurul tău ca un ursuleț koala adorabil; chiar și mersul la baie e o aventură în doi.

Continue Reading “despre persoana ”Mamă””
please share if you liked it
0

Natsume Soseki și „poarta”

Watch birth and death:
The lotus has already
Opened its flower.” 
― Natsume Soseki

Natsume Soseki le spune studenților săi într-o zi că singurul mod bun de a traduce I love you în japoneză este prin sintagma Tsuki ga kirei desu ne (Luna este frumoasă/Ce frumoasă este luna, nu-i așa?) Așa o să exprime un japonez adevărat sentimentele „comprimate” în propoziția sugestivă din engleză. Încărcare poetică absolută. Când citești Natsume Soseki, trebuie să ai întotdeauna asta în cap. Asta și încă o idee, o idee mică: toate scrierile lui Natsume Soseki sunt profund înrădăcinate în copilăria sa marcată cel mai probabil de un sentiment profund de singurătate.

Continue Reading “Natsume Soseki și „poarta””
please share if you liked it
0

narațiunea despre sine

e un exercițiu

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să stai pe bară și să îți privești viața cum se desfășoară? Viața ta. În fața ochilor tăi. Nici măcar în oglindă, ci de parcă ai asista la un spectacol. Nu ești în culise. Ești în sală. Stai pe scaunul roșu și privești cum te desfășori. Și poate că această imparțialitate îți oferă nu doar o privire lucidă, ci și indiferența necesară să faci alegerile corecte. Mai grav este că s-ar putea să nu mai dorești să faci nici o alegere. Tu ești doar un personaj care privește, iar cel de pe scenă este altul.

e o iluzie

Nu ai cum să faci așa ceva. Nu vei putea niciodată să stai în sală și să te privești. Ar fi prea trist dacă ai face-o. Chiar dacă, ancorându-te atât de adânc în lumea virtuală, adesea chiar asta faci. Doar că îți creezi altă poveste. Tu stai în fața calculatorului, laptopului, tabletei, telefonului și te povestești. Ești o cel-puțin-triplă-persoană și ești un erou, ești satisfăcut. Azi ai întreprins ceva. Fața ta de pe insta nu-i o insultă, nu-i un manifest, e o experimare de sine. Tu ești.

e o glumă

Din păcate, ai dispărut odată cu deconectarea de la wi-fi sau moartea bateriei. Ești disperat să găsești un telefon. #reziști și nu prea. Nu-i nimic rău în a-ți construi o poveste. Nu-i nici o problemă dacă dorești să îți extinzi sinele, să te descoperi și mai mult, să acumulezi o grămadă bunișoară de informații și poate că-i și asta o formă de încurajare. Nu sunt aici să îți spun că tehnologia în care te-ai scufundat te sufocă și te distruge. Ești stăpân pe tine și pe narațiunea despre tine. Poți să te reinventezi la infinit. Problema e… Nu-i nici o problemă. Faptul rămâne însă: ce face o poveste bună? Cum poți ieși din poveste? Cât de meta poți să te situezi în propria poveste? Stai, șterge metaforic tot până aici. Întrebarea de bază este, ești fericit în propria poveste? (Unii au niște scrupule fabuloase și asociază fericirea cu un minim de moralitate; eu sunt una din scrupuloșii ăi’ nerozi).

Pe scurt, m-am întors.

Nu știu prea bine despre ce o să vă scriu. Întâmplări. Chestii. Trestii. Nu am o speranță anume pentru umanitate sau pentru români în genere anul ăsta. Nu știu nici eu prea bine cine îmi citește blogul și câți dintre voi îl mai urmăresc. De fapt, nici nu vreau să mă concentrez pe asta. Mi-e dor să povestesc și să mă povestesc. Câteodată, poate că mă arunc și eu în aceeași extensie virtuală. Poate că ăsta-i păcatul acestui secol. Dar, între timp, s-a mai scurs un an, iar în 2019 eu sper să încercăm să fim mai buni, chiar și în pofida tuturor noutăților politico-sociale mai vechi și mai noi, mai tulburătoare și mai arhi tulburătoare. La mulți ani, ție, personaj aleatoriu care îți construiești narațiunea despre tine. Nu uita că nu trăiești singur. Suntem întotdeauna datori unul față de celălalt -pentru că suntem oameni și trăim împreună, chiar dacă tu stai singur în fața telefonului acum cât citești.

 

please share if you liked it
0

de ce să citești Fantasy: 5 motive

Pentru că v-am promis într-o postare anterioară,

(dar vă voi scrie în curând o postare despre de ce e bine să citești literatură Fantasy/SF)

zic să mă țin de cuvânt. Continue Reading “de ce să citești Fantasy: 5 motive”

please share if you liked it
0

cărți magice pentru copii fantastici

Nu v-am mai scris de mult. De obicei se întâmplă așa vara -mă iau întotdeauna cu altele și las locul ăsta virtual să se odihnească. În ultimele luni am fost preocupată cu activitățile odraslei și o perioadă aproape dezmățată de vizionat seriale pe netflix. Dar m-am întors. Și am început un nou proiect. Pentru că vara aceasta nu am reușit să citesc prea multe (dar vă voi scrie în curând o postare despre de ce e bine să citești literatură Fantasy/SF), și pentru că 1) am citit mai mult din „literatura copilului” (incluzând titluri precum The Dinosaur Who Lost His Roar, That’s not my monkey, Little Miss Muffet, Llamas in Pyjamas) și 2) sunt un mare fan al cărților Usborne, m-am decis să mă fac reprezentant!

Am fost fascinată de la prima carte pe care am cumpărat-o pt. M. (despre ea nici nu mai vorbesc) și ne distrăm încă copios, amândouă, răsfoind din cărțile pe care le-am achiziționat. Iar acum m-am decis că este momentul să fac un pas mai departe și să ajut la răspândirea bucuriei Usborne. Mă tot gândesc ce frumos ar fi fost ca și copilăria mea să fie „marcată” de cărțile astea atât de faine (sunt atât de faine încât le mai răsfoiesc și eu singură când copila mea se preocupă cu altceva, ba chiar am și câteva favorite… ups! that’s a bookaholic for you!) Cărțile își merită toți banii. Așa cum vă vorbeam mai de multicel în postarea aceasta despre mentorul meu Usborne, Andreea, revin și vă spun că aceste cărți merită tot efortul și toată investiția. Your kid is going to be so happy!

Așa că vă invit să mă găsiți, căutați, stalkeriți pe pagina de Facebook Cărți magice pentru copii fantastici cu url facebook/cartifantastice. Sunt acolo pentru orice informație, consiliere, comandă, și așa mai departe. I’ll help you find the best book for your kid, really!

Și dacă vi se pare că duc pasiunea la extrem pentru cărți, cred că încă nu am reușit să vă povestesc despre faptul că mi-am cumpărat o nouă bibliotecă și am simțit că am mers la cea mai tare petrecere așezând cărțile pe raft. E prima oară când nu mai hoinăresc în zece mii de locații și toate cărțile mele sunt în același loc. Așa că uneori aspir să răspândesc această bucurie cu oricine dorește să încerce. Recomand oricând oricui să dea o șansă cărților Usborne!

please share if you liked it
0

Șopârla de Alex Petre Popescu

Dacă nu v-ați dat seama deja, îmi place să explorez mulți autori și multe genuri literare. Mă rog, câteodată e mai greu cu experimentarea asta și cu curajul aferent (am scris un pic aici despre asta când am vorbit despre dragul de Gustave). Însă, oricum, să zicem că îmi place să dau o șansă și necunoscutului. Câteodată manifestările sunt chiar agresive: luna trecută, când mi-am zis să îmi fac un cadou frumos de ziua mea (făcut în cele din urmă de I., mulțumiri publice, jos pălăria, efuziuni sentimentale, etc), am zis să îmi cumpăr și eu două-trei cărți. Știam deja că vreau câte ceva de Flaubert și La răsărit de Eden a lui Steinbeck (pe care încă nu știu când o voi citi, îmi trebuie un anumit curaj și o anumită stare, toate acestea nefiind spuse altfel decât în favoarea domnului Steinbeck). Reveind, am dat pe Goodreads de un autor român contemporan pe care l-aș cam recomanda. Continue Reading “Șopârla de Alex Petre Popescu”

please share if you liked it
0

black ink

one thousand years of solitude

won’t bring you back

that smile you never encountered

but of which you’ve dreamt a thousand times.

 

Soseki talks of a girl with black hair

for him the translation is simple

Konya wa tsuki ga kirei desu ne

is the truth the poet and lover can never go by

Your truth alone remains in Sempere

that books are alive and stories are told

and that way every each of us is immortal

 

the smile you need is on a blank page

it curls up its lips as you fill it with black ink.

 

 

*art by Japanese artist Ikenaga Yasunari

**Konya wa tsuki ga kirei desu ne: The moon is beautiful tonight. Soseki’s suggestion for an appropriate Japanese translation of the English ‘I love you.’

please share if you liked it
0

dă-i o șansă lui Flaubert

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, am vaga impresie că ne e din ce în ce mai dificil să acceptăm diverse lucruri (oricare ar fi acele lucruri) și ne transformăm în niște filfizoni cu pretenții și principii. Îmi amintesc de un anumit moment din adolescența mea când mă lăudam cu capacitatea mea ultra morală folosind replici de tipul, ”eu am principii.” Ete, da.

Este foarte bine să ai un cod moral și să îți asumi responsabilități (de fapt, mie mi se pare esențial). Dar aici vorbesc despre altceva, vorbesc despre capacitatea noastră ca oameni adulți de a ieși din zona noastră de confort. And, damn, that’s hard. Știi că este greu atunci când vezi niște adolescenți pe stradă și te irită sau când comportamentul lor ți se pare obositor, gălăgios. Damn, o să îți zici, am îmbătrânit. Și se poate că este adevărat.

Continue Reading “dă-i o șansă lui Flaubert”

please share if you liked it
0