Ai uitat să râzi, Bogdan Munteanu

bogdan munteanu, ai uitat să râzi

Câteodată am chef să mai explorez și literatură contemporană (sunt atâtea titluri mari pe care încă nu le-am citit și/sau descoperit, astfel că rămân de multe ori pierdută prin alt secol și alți ani; de exemplu, acum explorez minunata lume din Fundația lui Asimov)… dar mai ies din vizuină și în ultima vreme am devenit ceva mai curioasă cu privire la ce se scrie astăzi pe la noi.  Încerc să recuperez ce nu am descoperit la timp, sau poate că doar acum este timpul potrivit.

Continue Reading “Ai uitat să râzi, Bogdan Munteanu”
please share if you liked it
0

vorbe-n vânt

vorbe-n vânt


degeaba strigi, 
nu te ascultă nimeni
aud și ei și noi și toți
dar nu contează
vine vântul și ia tot
rămâi doar tu cu tine


floarea aia ofilită
nu își revine dac-o uzi
nu e, n-o să mai fie
cuvinte mari ce nu au preț
mai ales pe hârtie


aceleași vorbe iar și iar
dar nu apuci să le asculți
vine iar vântul și le ia
rămâi doar tu cu tine.
please share if you liked it
0

Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii de Kenzaburo Oe

Cartea lui Kenzaburo Oe are un titlu terifiant. Probabil mulți s-au revoltat și mulți se revoltă când aud/citesc titlul (poate în special mămici sensibile): CUM SĂ PUI UN ASEMENEA TITLU? Lăsând la o parte răspunsurile evidente cu privire la libertatea de expresie/în scris, autenticitate literară și toate cele de acel gen, este probabil destul de evident pentru unii că un astfel de titlu ascunde un mesaj. Și vrea să atragă, să șocheze, să sublinieze ceva ce poate nimeni nu ar vrea să sublinieze vreodată. Pentru unii cu un umor mai negru, poate este atrăgător prin ipostaza unei ironii de vreun fel. În orice caz, s-ar gândi mulți la prima vedere, aici trebuie să fie un mesaj… La prima vedere (și la ultima, pentru mine) acest titlu promite să doară și să-ți spună ceva ce nu ai vrea să citești. Pentru că s-ar putea să fie prea adevărat.

Continue Reading “Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii de Kenzaburo Oe”
please share if you liked it
0

Cazul Alexandrei

Îl urăsc pe criminalul Alexandrei, un neom, un jeg de ființă care nu merită să facă umbră pământului și care probabil o să scape cu 3 ani de pușcărie în Românica iubitoare de infractori. Viorica Dăncilă e o glumă în formă de femeie cu referendumul ei idiot (pe bune? Te doare în popou de Alexandra. Vreți doar să scăpați voi de închisoare când veți fi prinși cu rața-n mână și cu ou’ în buzunar). 

Dar cel mai tare vă urăsc pe voi: toți cei implicați în “salvarea” Alexandrei. Voi operatorilor, polițiștilor, șefilor. Te urăsc pe tine care i-ai spus să închidă că ține linia ocupată. Vă urăsc pe voi cei care ați fi putut s-o salvați și v-a durut în popou de o fată de 15 ani care v-ar fi putut fi soră sau fiică. Aveți mâinile mânjite de sânge și azi sunt convinsă că ați omorât o adolescentă. Dormiți bine noaptea? Ar trebui să răspundeți penal pentru neglijența voastră, pentru ură și prostie și durere în cur! Vă urăsc din suflet deși nu vă cunosc. Nu sunteți oameni. Câinele meu e mai om ca voi. A fost singurul moment din viața mea când mi-am dorit să existe Iad. Pentru toți cei care s-au crezut mai presus de viața unei fete nevinovate de 15 ani. Dormiți noaptea? Ar trebui să nu mai dormiți deloc. Eu nu aș dormi știind că am ucis o fată de 15 ani. Măcar criminalul ăla nenorocit și neom părea dereglat mental (nu e nici o consolare, merită de o mie de ori mai rău decât ce va primi în România). Dar voi ce scuză aveți? Serios. Ce scuză aveți? De ce ați ucis-o pe Alexandra?

please share if you liked it
0

Îmi pare rău, Alexandra.

Toată lumea vorbește despre sistem ca despre o chestie așa… care există prin sine. Nup, sistemul este compus din oameni, nu există fără ei. Scria o doamnă pe net, “da’ ea ce căuta în casa ăluia??? Că eu nu am văzut știrile.” Ție și tuturor celor care spun că o merita pt. că făcea autostopul (mergea cu “ocazie” că n-avea alt mijloc de transport, vi se pare cunoscut?) ție și tuturor celor care spun că era vinovată pt că era fată și pentru că era în secunda aia în locul nepotrivit (vinovată că exista, pe scurt), n-am decât să vă transmit: și voi sunteți sistemul! 

Dacă aș fi credincioasă, aș purta doliu pt. Alexandra și i-aș aprinde o lumânare și m-aș mai liniști poate. Dar nu sunt. Îmi pare rău, Alexandra, că a trebuit să mori din pricina incompetenței “sistemului”. Îți mulțumesc că ai fost curajoasă și te-ai zbătut. Îmi pare rău că ai trăit doar 15 ani și ai murit în chinuri când puteai fi salvată. Ai făcut tot ce era omenește posibil, iar cei care erau în puterea de a te ajuta și nu au făcut-o, aceștia nu sunt oameni. Îmi pare rău că nu ai un viitor și nimic din ce vom face sau spune noi acum, nu te va ajuta și nu te va aduce înapoi. Condoleanțe părinților tăi. Îmi pare rău că pe România a durut-o în popou de existența ta prețioasă și de neînlocuit. Nu te cunosc, dar simt că ți-am cunoscut dorința de a trăi. Îmi pare rău că nu te-a ajutat nimeni. Nu meritai ce ți s-a întâmplat, nici un om nu ar merita. Dacă există viață după moarte, sper să te odihnești în pace. Iar dacă nu există, sper că ultimele tale clipe nu au fost conștiente și ți-ai amintit orice lucru bun din viața ta. Îmi pare rău că nu mai ești când poate puteai să mai fii.

În locul Alexandrei putea fi oricine altcineva. Voi înțelegeți asta? Pentru că această tragedie și nedreptate ne arde pe toți și mocnește în noi tocmai din cauza acestui lucru. Pe noi românii ne cam doare în popou de altul și aproapele ne interesează doar în condițiile în care suferă aceleași pierderi ca noi… sau mai multe (să moară și capra vecinului). Suntem individualiști și corupți și nu ne iubim decât pe noi înșine. Ne doare în popou de suferința altora. Suntem misogini și homofobi și suntem primii care arătăm cu degetul. Apăi, n-a meritat-o dacă făcea autostopul? Nu. Oricine crede asta nu mai e om. Oricine nu are empatie pentru Alexandra, nu e om. Iar dintre aceia vinovați în mod direct care încă dorm noaptea liniștiți… ce pot spune? Tot neoameni și ei. Pentru că eu n-am cunoscut-o pe Alexandra și i-am înțeles spaima și mă gândesc la ea de când am citit știrea. Nu la tragedie și la sistem, mă gândesc la ea, la fata asta de 15 ani curajoasă care a murit când putea să trăiască. Chinuită, răpită, violată, ucisă fără milă… mă gândesc la ea și îmi vine să plâng și nu mi-e somn. Dar voi ăștia cu explicații că scuze n-am prea văzut, dormiți bine noaptea? Dar voi care ați stat în fața porții dorimiți bine noaptea? Că eu n-aș mai dormi știindu-mă responsabil de crima unei fete de 15 ani care de abia își începuse viața. 

Ziceți că vă e scârbă. Mi-e și mie. Dar cel mai mult sunt tristă. Nespus de tristă. Îmi pare rău, Alexandra.

please share if you liked it
0

Ana Maria Sandu (e iulie și plouă torențial)

despre acel sentiment care te izbește când se stinge tumultul provocat de o ploaie torențială
dar și despre secunda năucitoare care readuce același sunet pierdut și picăturile uriașe de ploaie. 

Citesc Aleargă  în timp ce afară toarnă. Am început să citesc cartea încă dinainte, când afară doar mirosea vag a ploaie și cerul se adâncise într-o vâltoare de nori cunoscută. Aici la țară, ploaia e cea mai frumoasă, dar uneori și cel mai mare dușman. Dar cine a zis că dușmanii trebuie să fie urâți? Te uiți cu ochi îngroziți la furtună și doar aici înțelegi cu adevărat înfiorarea pe care o resimte omul în fața naturii: cum poate fi ceva cumplit de dezastruos atât de frumos și breathtaking?

Continue Reading “Ana Maria Sandu (e iulie și plouă torențial)”
please share if you liked it
0

Henry Miller și Tropicul cancerului

Nu mai știu cine mi-a spus cândva să nu citesc Tropicul cancerului (sau era Tropicul capricornului?) de Henry Miller. Nu mai știu cine, și nu mai știu nici de ce. Oare mi-a spus și de ce? Greu de spus, aș fi înclinată să cred că nu. Deși mi-am răscolit memoria în nenumărate rânduri pe această temă, tot nu pot să-mi amintesc și-mi pare rău. Aș vrea să îmi reamintesc cine a făcut-o pentru a putea înțelege, măcar parțial, de ce a făcut-o. Din cauza limbajului? Din cauza vulgarității? Era sigur/ă că nu o să îmi placă? Era vreo remarcă personală, justificată sau nejustificată? Se referise mai mult la mine sau mai mult la sine, sau poate era o judecată aproape obiectivă cu privire la cartea sau autorul în sine?

Continue Reading “Henry Miller și Tropicul cancerului”
please share if you liked it
0

Despre ziua de naștere

Am observat de-a lungul timpului că pe măsură ce înaintezi în vârstă, găsești în jurul tău o mulțime de oameni care nu se mai bucură de ziua lor de naștere. Cumva, îi înțeleg. Nimeni nu vrea să îmbătrânească. Timpul e nemilos. Nu te lasă nici o secundă. Trece pe lângă tine și te trezești într-o clipă că s-au dus toate acele momente când erai tânăr sau, mai grav, când erai cu italic sau cu bold sau cu majuscule. Sunt și acei oameni foarte pozitivi care-ți vor spune că trebuie să celebrezi ziua când ai început să exiști și să nu te gândești în sensul invers, că îmbătrânești…

Continue Reading “Despre ziua de naștere”
please share if you liked it
0

Despre citit și despre o carte

Știți personajele acelea care își pun o carte în geantă/buzunar oriunde merg? Am fost la Praga de curând într-un weekend și în rucsacul meu cu necesare pentru două zile, mai mult gol decât plin, era și-o carte (ceva povestiri scurte de Alberto Moravio, ăl’ de-a scris Ciociara). Pe lângă kindle-ul cu n cărți și două chiar special încărcate cu ocazia excursiei. Când l-am întrebat pe i. cam ce ar trebui să am la mine, mi-a spus din capul locului să-mi iau doar kindle-ul. La final de program, când îi arăt că mi-am făcut băgăjelul, îi zic c-am strecurat și o carte acolo. Una mică, ușoară. Just in case… (spoiler: am citit din ea în aeroport).

Continue Reading “Despre citit și despre o carte”
please share if you liked it
0

Un pic despre Murakami

Serile astea am citit Murakami. În ceea ce-l privește pe old, good Murakami, pare că sunt două tabere: ori îți place la nebunie, ori nu-l citești pentru că nu-l suporți sau nu-l înțelegi sau te confuzează prea tare (oricare ar fi motivul). Nu prea am auzit pe nimeni să spună: cine, Murakami? E așa și așa, nu știu ce să zic… De obicei, ai o părere puternică. Asta dacă n-ai citit doar Pădurea norvegiană și chiar nu poți vorbi cu mare certitudine despre el (trebuie să fi citit ceva mai în ton cu A wild sheep chase ca să fi priceput dacă-ți place sau nu, în Pădurea norvegiană nu te prea prinzi din prima că băiatu’ scriitor e dealer de suprarealism).

Continue Reading “Un pic despre Murakami”
please share if you liked it
0