#despre

 

M-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut
zice Marin Sorescu în “Boala”

sunt doar trecerea dintre viață și moarte,

Să mă pierd
în mine?
mi-s mereu străină
și de ce sunt…
și de ce nu-s?

și totuși…

Odată cu blogul acesta nu veți găsi altceva decât niște confesiuni prăpădite ale oricărei alte ființe umane. M-am conformat anonimatului existenței de ceva vreme; totuși, de încăpățânată ce sunt, am refuzat și refuz în continuare să-mi las viața la întâmplare doar pentru că sunt și eu un om, ca oricare alt om. Poate tocmai pentru că sunt și eu om, am nevoie să mă exprim așa cum știu și eu mai bine.

Pentru că e imposibil să mă pasioneze un singur lucru, am decis să scriu doar ce-mi trece prin cap (nu totul, că n-ar fi loc pe internet, se-nțelege). Povestioare, întâmplări, gânduri, sentimente, versuri seci, și poate niște confesiuni mai agresive, le găsiți pe toate aici.
Dacă doriți să mă contactați, mă găsiți întotdeauna pe pagina de Facebook: De vorbă cu sine și dacă-mi scrieți, sigur o să și răspund. Cu siguranța cu care și un melc ajunge la destinație, la un moment dat. Dacă nu e călcat de-o mașină, sau dacă nu-l zdrobiți domniile voastre pe stradă, când vă grăbiți să prindeți trenul către Sensul Vieții. Și, că tot veni vorba, eu am salvat odată un melc de la moarte. Sper că mai trăiește încă; am speranțe să-l (re)văd la primăvară în fața blocului, din nou, ca să pot să-l ocolesc iar și să nu-l zdrobesc în fuga nimicului.

4 comments

  1. ce mult imi place/omu himera/nu stiu de face el prea multe/insa rimeaza cu pantera./si cand rimeaza cu pantera/te duce gandul la baghera/care e-o varianta proasta/la Cartulica junglifera .Iar carticica junglifera/arata cum se creste omu /din sarpe,leu si maimutoi/si,imblanzit de o poveste/ajunge-asa,dashtept ca noi. Ca sa nu ma confunzi cu fun alt anonim,sa stii ca sunt Teacher .si ca va zic la multi ani,de venirea primaverii.gatta go,now…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image