În 2016 scriitoarea sud-coreeană Han Kang a luat Man Booker International Prize pentru Vegetariana, o carte destul de grafică care explorează într-un mod cel puțin bizar idei precum sănătatea mentală, sexualitatea, patriarhatul, ordinea socială, desigur vegetarianismul și spațiul uneori foarte sensibil între realitate și vis.

Am citit mai multe opinii contrare despre cartea asta; multora nu le-a plăcut pentru că li s-a părut simplă, cu formulări care nu le-a spus foarte multe și au fost (poate) deranjați de aspectul grafic al întâmplărilor (maybe just too weird for them), în vreme ce alții o suspectează pe Han Kang de un exercițiu prea adânc de creative-writing care, în loc s-o ajute, o împiedică în narațiune (despre asta puteți citi recenzia Ancăi Zaharia pe serialredears.com: Soră-ta e copac, deal with it). După cum v-am obișnuit deja, scriu mai degrabă despre cărțile care mi-au plăcut, așa că pentru mine asta a fost o lectură foarte interesantă. De altfel, sunt de acord cu Anca când spune că se citește foarte repede și există suficient suspans cât să te facă să citești mai mult. Nu prea știi ce o să se întâmple, chiar dacă poate unele lucruri le intuiești. Și unele lucruri sunt atât de bizare încât ai nevoie să dai pagina să afli ce naiba s-a întâmplat acolo.

Într-un fel, și mie mi s-a părut că ar fi cartea asta un exercițiu de creative-writing pentru că e ușor experimentală pe alocuri. Doar că mie mi s-a părut un exercițiu reușit. În ceea ce privește simplitatea unor formulări, eu o recunosc cumva -nu știu dacă în mod eronat sau nu- ca aparținând unui anumit tip de “formulare” din spațiul asiatic. E posibil să se piardă un pic prin traducere pentru că româna și coreeana sunt două limbi distincte și există multe formulări și pur și simplu cadre formale ale limbii pe care în română nu le regăsim.

Nu mi s-a părut însă lipsit de credibilitate sau anost limbajul, poate unde am mai auzit vorbindu-se limba și am mai citit una-alta despre. Am putut s-o asemăn un pic și cu o simplitate pe care am observat-o și în traduceri din limba japoneză. Mă gândesc de exemplu la Osamu Dazai și o comparație despre omul care se aseamănă cu o frunză de banan (v-aș cita direct, dar nu mai găsesc cartea, cred că am rătăcit-o; simplitatea formulărilor nu o regăsesc în No longer human pe care am citit-o în traducere în engleză). Sună foarte banal în limba română, dar mă îndoiesc că are aceeași rezonanță în original. Și, de fapt, Han Kang debutează în 1993 ca poetă așa că sunt convinsă că sunt mai multe secvențe poetice în cartea asta pe care le prindem noi mai greu. Pe de altă parte, eu mi-am făcut mai multe însemnări tocmai pentru unele formulări pe care le-am găsit neobișnuite, pseudo-poetice sau pur și simplu atractive. Și asta a fost bine pentru mine -plus că e o carte pe care, în ciuda ciudățeniilor sau tocmai datorită lor, am citit-o cu plăcere și interes.

Prima parte -cea povestită de soțul lui Yeong-hye (chiar vegetariana) e preferata mea. Soțul ei este un persoanj oribil din anumite puncte de vedere, dar extrem de credibil -și probabil singurul lipsit de ciudățenii, dacă luăm în considerare ceea ce o să urmeze. Însă prima parte are o forță narativă foarte bună și pe care mi-e greu s-o regăsesc în celelalte două părți -mărturisesc că i-aș fi oferit 5 stele fără să clipesc dacă s-ar fi păstrat același ritm. Narativ, prima parte îmi place cel mai mult cu toate exercițiile de creative writing care sunt și acolo și este și cea care m-a intrigat cel mai mult.

Ce mi-a plăcut însă în mod special sunt subiectele pe care le explorează într-un mod mai mult sau mai puțin direct, agresivitatea în fața vegetarianismului (precum și vegetarianismul dus la extrem), bizareria și șocul în fața dorinței și sexualității celorlalți, brutalitatea ce poate surveni în relațiile umane, atacul mai mult sau mai puțin subtil la patriarhat și aluziile la o ordine socială discriminatorie (Coreea de Sud nu e lipsită de patriarhat sau o anumită ordine socială discriminatorie; de altfel, e menționat în treacăt, matter-of-factly, că unul dintre personaje și-a făcut operație estetică. O practică destul de întâlnită în Coreea de Sud pentru că femeile sunt judecate foarte lesne și, de fapt, primordial după aspectul pe care îl au; so, to be successful, you have to look good. Does that ring a bell?) Mi-a plăcut și modul în care a fost scrisă, visceralitatea și poate ușoara sa extravaganță, precum și temele pe care le-a explorat într-o narațiune atât de grafică, adesea brutală și poate chiar grețoasă pentru unii. Și are și calitatea aceasta de a se citi foarte repede, mie mi-a fost greu s-o las din mână. Personajele le poți atinge cu mâna – până când nu. Așa, ca o cireașă de pe tort, are loc un raid succint, aproape ofensator care rupe plasa dintre real și oniric și le face pe personaje să pară niște fantasme. Oare a fost un simplu vis? După cum spune Ian McEwan pe copertă, Un roman despre sexualitate și nebunie care își merită tot succesul.

A apărut în 2016 la editura ART în colecția musai. Se găsește în continuare de cumpărat. De exemplu, aici pe libris.ro. Eu am primit cartea aceasta de la prietena mea Simone (cum vă povesteam și în postarea asta) și mă bucur pentru că mi-a plăcut mult lectura. Și nu știu dacă ați observat ce faină e coperta!