A venit și ziua aia când scriu despre ce-am mai citit și pot spune că mai a stat bine din punctul ăsta de vedere. N-am prea văzut niciun film, am stat un pic cam mult pe tiktok, am citit și manga, dar m-am ținut și de cărticele și de podcast. În plus, am adus cu mine răceala din aprilie așa că e o lună memorabilă cu mulți muci. Iunie mă prinde și cu două cărți începute, câteva deadline-uri de care încerc să mă țin și serialul Prietena mea genială început bine și cu oarecare teamă să-l continui pentru că trec printr-un ark care-mi provoacă puțină anxietate și mi-e teamă să-l reîntâlnesc, ceea ce e minunat, nu demonstrează decât faptul că am avut dreptate să cred că mi-ar fi foarte greu să recitesc cartea Elenei Ferrante, atât de grozavă a fost și atât de mult mă atrage înspre ea că e un pic scary. Serialul este cu adevărat excelent până aici și asta mă bucură — îl prelungesc, nu mă grăbesc cu el și asta e bine. Am reluat de curând și Darker than Black pentru că aveam chef să-l revăd și merge bine, dar nici cu el nu mă grăbesc, m-am jucat chiar și niște Sims cu fiică mea (dar și fără ea, ce să zic, nu-i spuneți) și au fost niște seri în care nici măcar nu m-am simțit vinovată că nu am fost productivă, ceea ce pentru mine e o noutate. Recomand senzația.
Revenind la ceea ce ne interesează cel mai mult și cel mai mult, deci, ce am citit eu în mai 2022? S-o luăm cu începutul… sau măcar cu proza. : )
M-am întâlnit și eu pentru prima oară cu Ryu Murakami pe care voiam să-l citesc de multă vreme — chiar a scris ceva foarte fain despre cartea lui Hitomi Kanehara, Șarpe și cercel care mie mi-a plăcut foarte tare (și despre care am și vorbit într-un tiktok la un moment dat, dar de altfel puteți urmări unul și despre cartea lui Murakami mai jos). Albastru nemărginit, aproape transparent e un titlu foarte bun și care se potrivește foarte bine cu conținutul cărții, if you think about it. e o carte care mi-a stârnit curiozitatea pentru autor așa că am luat și În supa miso și aștept s-o descopăr. Nu cred că mi-a plăcut chiar atât de grozav Albastru… însă am găsit-o tare interesantă și tare explicită pentru anii 70, cu o grămadă de aventuri sexuale, vedem totul prin ochii personajului nostru narator, Ryu, dependent de droguri (la fel ca prietenii săi). Uneori e totul destul de psihedelic și transpus în cel puțin două planuri, real și orice altceva. Și cu toate că nu m-a dat pe spate cartea, m-a intrigat autorul — de aici o mega curiozitate din partea mea (în plus, mi-a plăcut să citesc cartea, dacă știți sentimentul, chiar dacă nu a fost neapărat favorita mea). Mi-a plăcut ce a zis Mihail Vakulovski despre Ryu Murakami în episodul nostru de podcast (la Perfect Contemporan)– de fapt, a mărturisit că e unul din autorii săi preferați (și vă invit și pe voi să ascultați episodul în cauză, dacă sunteți interesați: Un fapt autobiografic îți dă un șut în fund ca să mergi mai departe). Mi s-a părut că și Ierbar a lui Andrei Dosa are o atmosferă tare similară și dacă v-a plăcut Albastru nemărginit, aproape transparent, sunt destul de sigură că și Ierbar ar fi pe gustul vostru. A apărut la Editura Polirom.
Am continuat la capitolul #ficțiune dar nu prea cu romanul Kim Jiyeong născută în 1982 de Cho-Nam-Joo (despre care deja am scris mai pe larg). Mi-a plăcut enorm cartea asta și m-a și înfuriat, ceea ce e natural să se întâmple având în vedere conținutul. Mi-a stârnit o curiozitate deja prezentă pentru literatura scrisă de scriitoare din Coreea și vreau să mai descopăr și altele (așa că, dacă aveți recomandări, le primesc cu plăcere). Am mai citit două cărți de Han Kang și mi-au plăcut și acelea tare mult (Vegetariana, despre care am scris, și Disecție care e absolut tulburătoare și despre care chiar nu am găsit energie, din pricina asta, să scriu mai mult, dar am zis aici două vorbe). Cartea lui Cho-Nam-Joo o să rămână foarte multă vreme cu mine și o recomand tare — e vorba despre parcursul unei femei, de când era fetiță până a ajuns mamă și despre cât de dificilă, nedreaptă, sexistă și misogină este societatea coreană, ceea ce, desigur, știam — cineva mi-a scris pe instagram ceva foarte interesant pe tema asta — că bărbații din Coreea crititcă cartea asta pentru că e prea dură și adevărul n-ar fi chiar așa, în timp ce femeile spun că e prea blândă și că adevărul e mult, mult mai dur/rău. Ceea ce, într-adevăr, pot crede pentru că adesea mi se pare cam voit-domoală Cho-Nam-Joo, de parcă nu spune totul până la capăt sau lasă loc de o anumită subilitate din dorința de a nu părea prea dură. În orice caz, face adesea comparații cu modul în care era societatea înainte, în urmă cu 20 de ani să zicem, când lucrurile, în toată aparența și realitatea, erau mult mai rele. Cu toate astea, prejudecățile, sexismul și misoginismul persistă tare. A apărut la Editura Humanitas.
Luna mai a fost și prilejul să mă (re)întâlnesc cu Hiromi Kawakami (mon amour, ce să mai) și am citit Jurnalul unei nopți nedesăvârșite, o colecție de povestiri scurte (și, în ultima parte, chiar foarte scurte) cu iz fantastic și suprarealist, superbe de altfel. Mi-au plăcut și vorbele autoarei de la final când spune că a fost lăsată să viseze tot felul de nonsensuri când era copilă și că asta a salvat-o, cumva, pentru că asta a făcut-o capabilă să scornească tot felul de povești (loved it). Primele două povestiri din carte mi-au plăcut tare mult, iar prima în special (e cu un șarpe, e fantastică!) Povestirile foarte scurte din ultima parte mi s-au părut mai slabe și nici nu au reușit să-mi stârnească la fel de bine curiozitatea. Primele două m-au dat însă pe spate așa că pot spune că am iubit așa cartea. O mare bucurie (re)întâlnirea cu Hiromi Kawakami — am scris despre Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano și despre Vreme ciudată la Tokio pe care le-am iubit, urmează s-o mai citesc pe autoare, cu siguranță. A apărut la Editura Polirom.
Probabil că cea mai mare surpriză a lunii mai a fost Noaptea plec, noaptea mă-ntorc de Florin Lăzărescu despre care nu știam ce așteptări să am, așa că nu aveam niciuna, dar nici nu știam despre ce e cartea și a fost senzațional să dau peste un roman compus în cea mai mare parte din dialog, o carte care se susține prin dialog într-o manieră excelentă și care m-a cucerit integral. Nu mai zic cât de repede am citit-o, nu m-am putut ține departe de ea și m-a scos și dintr-o aumită stare de tristețe pe care o căpătasem într-o anumită zi. A fost o călătorie minunată și n-ai zice dacă-ți spun despre ce e vorba, e vorba despre un tip pe nume Pavel la aproape 60 de ani, navetist, care încearcă să iasă mai devreme la pensie pentru că e bullied la locul de muncă de niște tinerași, un bărbat care vorbește super-mult și care seamănă cu tații noștri, care se plânge nonstop și care-i posibil să găsească un soi de fericire în asta. Absolut grozavă mi s-a părut cartea lui Florin Lăzărescu apărută la Editura Polirom și sper să mă adun să vă povestesc mai pe larg despre ea. E absolut impecabilă și tare drag mi-a fost și-mi-este de Pavel.
Continuăm, nu ne precipităm
Cât am fost în Veliko Tărnovo într-un weekend de odihnă binemeritat (zic și eu, cum altfel…) și s-a pus o ploaie de milioane, am deschis Cabinetul albastru de Simona Preda care mi-a ținut companie în concediuțul răzleț și puțin după ce m-am întors acasă, e vorba despre o doamnă care merge la psihoterapeut și prin acest demers putem afla multe despre ea, dar mai cu seamă prin stil pentru că avem de-a face cu un roman-fluviu. M-am cam pierdut în detalii la un moment dat și nu mai știam exact anumite întâmplări, dar presupun că asta se cam întâmplă cu romanele fluviu, ești undeva în mintea personajului și narațiunea fuge înainte ca tu să-i poți face față. A apărut la editura Litera în colecția Biblioteca de Proză Contemporană.
Am continuat apoi cu trei povestiri scurte în engleză de Shirley Jackson din volumul micuțel The Missing Girl pe care mi l-am luat la o reducere sau alta la un moment dat și foarte drăguțe au mai fost și povestirile astea, foarte americănești, ce surpriză, dar mi-au ținut bine companie într-o după amiază.
Doar ca să fie urmate senzațional de îți vând un câine a lui Juan Pablo Villalobos despre care deja v-am povestit mai pe larg, apărută la Editura Paralela 45 în colecția frontiere. Foarte mult mi-a plăcut, deja știți asta, și vreau să-l mai citesc pe autor. Chiar weekendul ăsta am avut prilejul să-mi amintesc puțin de cartea asta într-un context social și m-a cuprins așa un sentiment de bine pentru că așa mi-a fost cât am trăit în cartierul pensionarului Teo și mă tot gândesc la economiile lui sparte pe bere și cauțiunea vecinilor lui brusc pușcăriași dintr-o oarecare pricină a sa, prin tangență-cotangență, ce mai știu eu. Bună carte, fraților, v-o recomand.
Și hai să vă zic care este cireașa de pe tort, că tot începe vara: am citit-o și eu pe Siri Hustvedt și am început cu O vară fără bărbați despre are să zicem că aveam oarecare dubii când am început-o. Nu le-aș zice chiar așa, de fapt, doar că scriam în jurnal la un moment dat când am început-o că e bună, că-mi place, dar că nu simt încă un spark din ăla adevărat care să mă cutremure sau care să mă facă să înțeleg de ce e toată lumea așa înnebunită după ea, nu-i vorbă, îmi plăcea oricum, dar presupun că eram și eu în căutarea zvâcului, scuzați clișeul. Normal c-am dat de el și m-am îndrăgostit, grozavă carte și deja mi-am luat și Lumea în flăcări și de abia aștept s-o citesc (so many books, so little time, the usual drama). Nici nu mai știu dacă m-a surprins sau învălui Siri, dar sunt bucuroasă că am ajuns atât de bine la ea și, cine știe, poate o să vă vorbesc într-o zi mai pe larg despre asta, dar oricum O vară fără bărbați e o carte foarte mișto despre o femeie pe care o părăsește soțul ”temporar” că are nevoie de o ”pauză,”, aflăm imediat că pauza e o femeie mult mai tânără și pe deasupra franțuzoaică, nici personajul narator nu se dă în lături de a recunoaște clișeul, mai ales după ce își revine dintr-o criză psihotică care a transformat-o super temporar în pacientă-internată pe secția de psihiatrie. S-u-p-e-r-b-ă carte care nu-ți promite nimic și îți livrează totuși cu vârf și îndesat, ce bine c-am tot văzut-o mult pe bookstagram în ultimele săptămâni și mi-a dat un imbold s-o pun mai sus pe listă. Anastasia Gavrilovici are un articol despre autoare în noul număr al revistei Poesis International și de abia aștept să-l citesc, să sperăm că apuc să procur și eu cartea când ajung pe 5 la Bookfest. Până atunci, Siri Hustvedt 4 ever. Eu am citit-o în engleză, dar a apărut la Polirom la noi și sunt sigură că e grozavă traducerea.
Acum c-am trecut ca prin apă cu proza, romanele, nebunia, am o surpriză pentru voi, a fost și luna în care am citit nu una, ci chiar două cărți de #nonficțiune care chiar mi-au plăcut.
Una mai mainstream ca ailaltă, o să ziceți, și ce dacă, știu eu ce e bun și vă zic și vouă.
Copilul Independent sau ”cum să fii o mamă leneșă” de Anna Bîkova (v-am scris mișto despre ea), e o carte tare bună și utilă despre cum să ne ajutăm copiii să fie mai independenți (și pe noi înșine, cu ocazia asta). Menționez la un moment dat că e bună mai ales pentru părinții cu copii neurotipici, dar cred că are niște îndrumări și general valabile cu aplicabilitate în mai multe situații, dă și multe exemple și e oricum totul destul de clar și simplu, așa că asta poate să te ajute și în sensul în care transformi ”teoria” mai ușor în practică și alegi ce ți se potrivește. Eu sunt atât de departe de a fi un părinte perfect, încât cred că Anna Bîkova chiar a făcut o treabă bună cu cartea asta că nu mă face să mă simt niciodată cu musca pe căciulă. Ceea ce e mereu un plus, mai ales că de multe ori cei care scriu cărți de parenting au așa o alură de superioritate de care mie mi-e un pic frică, bravo lor, dar mă fac mică-mică. Cu Anna Bîkova n-am pățit și am luat de la ea ce-am putut, ceea ce vă recomand și dvs. Plănuiesc să citesc și partea a doua și vă țin la curent. Au apărut ambele la Editura Paralela 45.
Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl, tradusă la noi la Editura Vellant. O carte de #psihologie cu un limbaj foarte simplu și accesibil (mai ales în prima parte în care povestește experiența sa, cea de-a doua în care explică pe scurt teoria #logoterapiei e puțin mai specifică și nișată, dar nu foarte-foarte căci explică care-i faza cu termenii și e ușor de înțeles). Am văzut cartea asta peste tot la un moment dat și eram și eu tare curioasă care-i faza cu ea, noroc că am primit-o și eu și așa am citit-o. Eram nesigur, o să-mi placă sau nu? că așa se întâmplă de obicei cu cărțile care se bucură de foarte multă popularitate, ți-e frică de ele, dar nu am avut de ce pentru că e minunată în felul ei — nu e chiar greu de citit în sensul în care Viktor Frankl e foarte lucid și se menține într-un fel și la suprafață atunci când povestește anumite lucruri din lagăr, cu toate astea m-a înfiorat de câteva ori. Ce dorește să facă este să ne explice cum a ajuns el la teoria omului în căutarea sensului vieții și cum ceea ce reușește să ne repare și să ne țină cu adevărat în viață este acest sens al vieții și motivul pentru care au rezistat oamenii lagărului de concentrare, atunci când părea să nu mai existe nicio speranță. Viktor Frankl ne spune încă de la început că are la bază experiența sa și își dă seama că e subiectivă, ceea ce îți frânge de trei ori mai mult inima pentru că a trecut prin 4 lagăre de concentrare, dacă-mi amintesc bine, la finalul cărții am decis că este absolut de #citit și trebuie să mă gândesc cum să v-o recomand mai înțelept.
Încheiem, ca de obicei, cu poezie, din păcate luna asta mai slăbuț, nu aș știi să vă spun de ce, dar nu s-a putut, atât s-a putut și nu forțez atunci când nu merge mai mult pentru că bine nu face nimănui — mai ales cu poezia. You have to tread carefully, dacă nu ajungi la ea când trebuie, n-o să însemne nimic.
Așa că de data asta a fost mai ușurel la #poezie.
??? de Victoria Tatarin care mi-a plăcut grozav și despre care vreau să vă scriu curând. A apărut la Casa de Pariuri Literare. Debut.
Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam noi de mână de Ana Goia cu un titlu lung, dar interesant, apărută la OMG Publishing. Debut.
Ruj pe icoane de Livia Roșca reeditată la Casa de Pariuri Literare, din care deja v-am citit într-o sâmbătă, îl și las mai jos, și pe care m-am bucurat s-o citesc din varii motive, dar și pentru că am mai citit și 1+1>2 de autoare și reîntâlnirea a fost bună și dulce.
Cu ce mă prinde luna mai început deja? Ei bine, fiți pe fază:
Lucy de Teodora Coman, o carte de poezie pe care vreau s-o citesc de când a apărut și pe care cred că am și făcut-o cadou la un moment dat, dar cum nu am avut starea pentru poezie, nu m-am grăbit și o savurez încet. La Editura TracusArte.
Antologia Un secol de poezie română scrisă de femei coordonată de Alina Purcaru și Paula Erizanu (volumul III), apărută la Editura Cartier.
Și Wyrd Sisters a lui Terry Pratchett care-mi place la nebunie, așa cum îmi plac mie toate cărțile din Discworld de care am dat până acum, dar pentru care iar nu am avut stare în fiecare seară și deci am mai întârziat cu cititul ei, ceea ce e iar foarte bine pentru că mie chiar îmi place să-l savurez pe Terry Pratchett și mai rar îl dau pe gât dintr-o înghițitură. Așa că mai citesc și luna asta la Wyrd Sisters și văd ce mai fac vrăjitoarele alea, ceea ce e superb și sincer vă recomand și dumneavoastră. Pe kindle.
M-am apucat azi și de o carte de proză scurtă apărută de curând la Editura Polirom în colecția Ego Proză, cartea de debut a Lavinicăi Mitu: Bărbatul fără cap care promite să-mi placă tare mult (cu o copertă foarte drăgălașă, creepy și suprarealistă în același timp). De abia aștept să dau gata cartea asta și cred că se va întâmpla repede, dacă timpul mi-o permite. Pe Lavinica am întâlnit-o la un atelier de scriere creativă și e superb s-o citesc în sfârșit așa (by the way, o recomandă Laura Ionescu în episodul nostru de podcast, dacă nu ați avut încă ocazia să-l ascultați: Poți să iubești și fără să te doară).
Acestea fiind zise, sper să ne vedem la Bookfest pe 5, la ora 15:00 o să fiu și eu la Romexpo la standul edituri Casa de Pariuri Literare și o să citesc oleacă din Nimic nu e în neregulă cu mine și poate că încă nu e. Între timp pregătesc un nou episod de podcast la Perfect Contemporan cu Cătălina Stanislav pe care de mult vreau s-o prind la podcast, dar nu prea ni s-au aliniat astrele până acum. De abia aștept să editez și încarc discuția cu Cătălina și să o ascultați și voi! #comingsoon by yours truly @ramona. Între timp puteți asculta celelalte episoade aici #podcastliterar.
Curioși ce am citit în aprilie? Citiți și aflați, dar uite și ce citisem anul trecut în mai.
Poetă, podcaster, mamă, blogger, promoter cultural, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești.
Mă poți susține aici: patreon.com/ramonaboldizsar
Ascultă și tu podcastul literar Perfect Contemporan! Mai scriu și la Revista Golan, Revista Psyche și citeștemă.ro
Am debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie: Nimic nu e în neregulă cu mine.
Interviuri de ascultat/văzut: la Timpul Prezent, la Zest, la Biblioteca lui Gelu, altfel pe Youtube.
Interviuri de citit: pt IQads, pentru Adevărul (+partea a doua), Poetic Stand, Dlite-Blog-Goethe, pentru Mansarda Literară, Țignal CDPL.