Mihail Vakulovski:  “Un fapt autobiografic îți dă un șut în fund ca să mergi mai departe.”

În episodul 9 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu  Mihail VakulovskiUn podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Azi am vorbit cu poetul şi prozatorul basarabean, Mihail Vakulovski – am vorbit despre cel mai recent roman al său, Tata mă citeşte şi după moarte, apărut la ed. Humanitas şi care s-a bucurat de un succes binemeritat, o carte plină de umor, emoţionantă, care captează grozav universul copilăriei -care se mişcă şi face gălăgie indiferent de istorie. Am vorbit şi despre poezie şi Riduri, volumul de poezie pe care nu credea că o să-l mai scrie, apărut la Casa de Pariuri Literare.

🎧 Ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe SpotifyApple Podcasts și Google Podcasts.

Câteva lucruri pe care le spune Mihail în acest episod:

M-am gândit la cartea asta încă înainte să vin în România.

Le tot povesteam întâmplări din copilăria mea prietenilor români şi toţi erau mereu încântaţi, dar de ce nu scrii așa ceva?

Oriunde ai deschide cartea, cititorul se distrează.

Începutul, sfârşitul şi motto-ul sunt legate de tata… care era primul meu cititor.

Nu m-am grăbit nici cu cartea asta, nici cu Riduri.

Un fapt autobiografic îți dă un șut în fund ca să mergi mai departe.

Pentru mine umorul este foarte, foarte important. (…) Noi am trăit toată viața din copilărie și glumind. Oricum, în situații grele e foarte greu să treci fără umor, fără ironie, fără autoironie. Practic, ni s-a transmis din tată-n fiu umorul. Nu există aproape nicio temă care să nu-ți permită să și glumești.

Și în câteva minute, la o lumină foarte ciudată, vrăjitorească, făcea și dregea cu o hârtiuță și viața se transforma în artă. Pentru copil asta era o vrăijtorie incredibilă. (…) Aparatul foto care transforma viața în artă.

Copiii au o altă viziune, dacă nu îi influențezi, ei trăiesc altfel toate evenimentele, asta în primul rând, în al doilea rând, mi-a plăcut tot timpul Ion Creangă, poate că și asta m-a făcut să înțeleg mai bine copilăria în general.

Şi faptul că în fiecare carte scrii cumva altfel, oricum şi ăsta este un stil, şi asta este o idee.

Poezia te loveşte şi nu scapi de ea.

Puteţi citi o recenzie la Tata mă citeşte şi după moarte aici pe blog, un interviu cu Anca Zaharia pe site-ul ei sau să-i urmăriţi rubrica la Revista Golan. Pentru mai multe detalii despre viaţa ca librar, nu uitaţi să citiţi câteva postări de Facebook de-ale sale. Restul, în podcast. : )

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.