Laura Ionescu: “Poţi să iubeşti şi fără să te doară.”

În episodul 8 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu  Laura IonescuUn podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Azi am vorbit cu Laura Ionescu despre Nu te găsesc pe nicăieri şi despre cât de vindecător poate fi să îţi spui povestea. Cartea aceasta de nonficţiune creativă este recomandată şi de DoR (Decât o Revistă) şi, citind-o, mi-am spus de mai multe ori că este cu adevărat o poveste care vindecă. Cu Laura am vorbit despre ce a însemnat să scrie despre pierderea mamei sale când era adolescentă, despre cât de important este să ne cunoaştem şi să ne împăcăm cu noi înşine înainte de orice altceva, dar şi despre scris şi forţa pe care o poate avea chiar şi în afara ficţiunii – sau poate tocmai în acest cadru.

🎧 Ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe SpotifyApple Podcasts și Google Podcasts.

Câteva lucruri pe care le spune Laura Ionescu în acest episod:

Am început prin a scrie fără un plan.

Hai să vedem dacă mama poate deveni un personaj atât de important pentru ceilalţi pe cât a fost şi pentru mine

Niciodată nu am apucat de fapt să îi fac dreptate și să vorbesc și despre momentele frumoase dinainte de acel moment care ajunsese să o definească. Când ea era, de fapt, atât de multe.

A fost vindecătoare pentru că mi-am explicat foarte multe decizii mai degrabă proaste pe care le-am luat între 20 şi 30 de ani şi care aveau de-a face cu o traumă neprocesată corect.

Acel moment în care am conştientizat că fără mama nu o să mai fiu niciodată copil.

Atât timp cât mă durea eu eram conştientă că încă o iubesc pe mama. (…) Poţi să iubeşti şi fără să te doară.

Scriind, de fapt, mi-am dat seama că a existat în mine o dorinţă de a nu ma încuia singura în această închisoare.

Nu e important timpul care trece de când pierzi pe cineva, ci mai degrabă ce faci în timpul acela.

Terapia m-a ajutat si pe mine sa imi integrez părțile negative fiindcă și noi avem niște imagini uneori disproporționate despre noi înșine.

Iubeşti oamenii nu pentru că sunt nişte trofee.

Am scris despre Nu te găsesc pe nicăieri aici. M-a făcut să plâng şi m-a îmbrăţişat în acelaşi timp, s-o citiţi!

Un comentariu

  1. Pingback:sunt o tipă din bucurești căreia îi place să scrie și… nu știam că sunt cunoscută. sunt? ne spune laura ionescu – denisa gabriela

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.