cu ce lecturi am început 2022

N-am mai apucat să fac postarea lunară despre ce-am citit în decembrie (și alte peripeții) așa că m-am decis s-o unesc cu surioara ei, cu ce lecturi mi-am început anul 2022. Poate că ar fi bine să începem cu restanta. Cartea pe care o aduc din 2021 cu mine și pentru care am oarecare mixed feelings, dar asta doar când dau de un text care nu mă atrage: vorbesc despre antologia lui Freeman: Cele mai bune texte noi (Black Button Books). O cititm grupul de Facebook Clubul cititorilor de cursă lungă, text cu text și mie-mi revine microfonul la ultimul text, dar până acolo am avut ocazia să citesc două proze absolut senzaționale semnate de Mariana Enriquez (pe care am citit-o și adorat-o cu Ce-am pierdut în foc) și Sayaka Murata (de care m-am îndrăgostit după ce am citit Femeia minimarket). Continuăm și revenim la antologia aceasta după ce o terminăm, momentan am dat gata 50%, deci sunt doar cu jumătate de bagaj din 2021, cât se poate de minunat.

Ce e simpatic e faptul că și în 2020 și în 2021 am citit pe ultima sută de metri, adică în ultimele zile din decembrie, câte-o carte pe care am iubit-o tare de tot, în decembrie 2020 terminam Shuggie Bain de Douglas Stuart, și în 2021 Povești de vară de Mieko Kawakami (care a ajuns și în topul celor mai îndrăgite cărți din 2021).

În decembrie am citit mai multe cărți de poezie: Interior analog, Cătălina Popescu (debut), Poemul curcubeu, Robert Șerban, grații. muze. armonii, Petra Torsan (debut), Clinamen, Emanuela Ignățoiu Sora (am adorat cartea asta, e printre cele mai îndrăgite din 2021) — toate astea de la CDPL, publicate în 2021. Am descoperit o poezie narativă masivă în debutul lui Rareș Călugăr, Sangvinar (despre care am scris pe citeștemă.ro), apărută la TracusArte tot în 2021 și pentru că am semnat cronica 100 la Kooperativa Poetică anul trecut, am primit în dar Poeme de putere de Nina Vasile de la Andrei Zbîrnea și am și dat-o gata, mi-a plăcut tare și sper să ajung să vorbesc și despre ea la un moment dat. Am mai citit și o carte de Solmaz Sharif (Look – Poems) după ce am descoperit-o în antologia lui Freeman și eram curioasă, scrie o poezie foarte politică. Iar din O formă de adăpost primară de Bogdan Coșa (Cartea Românească, ed. Polirom) deja v-am citit. La capitolul proză scurtă am petrecut niște timp cu Dumnezeu e la un bloc distanță de Ciprian Măceșaru (CDPL, 2021), una dintre prozele scurte, chiar cea care dă startul cărții, îmi amintește bine de atmosfera unui film de Felini și de o scenă anume din 8 1/2 când dansează Saraghina rumba.

Dar o altă surpriză foarte plăcută în decembrie a fost numărul 1/2021 al Revistei Echinox care mi-a plăcut foarte tare. Am găsit acolo și câteva articole/poezii care poate nu au fost neapărat pe gustul meu și n-am putut citi articolele în maghiară pentru că nu știu limba, din păcate. Dar revista luată ca atare m-a atras enorm, e foarte bine pusă la punct și am citit-o cu imensă plăcere. Totodată, articolele de început (filosofice, politice, sociale, de gen) mi-au plăcut cel mai tare și au fost alături de mine în mai multe dimineți la cafea. Am citit în decembrie și debutul lui Teodor L. Nedeianu la Polirom, Geaca lui Kafka și, cu toate că are un început promițător, m-a pierdut pe parcurs și nu am rezonat atât de bine cu cartea asta. Cred că i-ar fi prins bine să mai petreacă niște timp pe text, pe alocuri mi se pare confuz, uneori prea pretențios, detașat de tonul acela personal și chiar “impresionant”, credibil, sincer de la început.

Cu toate astea, e doar un debut, așa că sunt curioasă ce va mai scrie în continuare. Ce mi-a plăcut imens în decembrie și știți deja, pe lângă Breasts and Eggs, e “Un cal într-o mare de lebede” (despre care v-am scris) de Raluca Nagy. În 2022 îmi propun să citesc și cea de-a doua carte a sa, Teo de la 17 la 18 publicată tot la editura Nemira. Pe grupul de Facebook The Modern Bookclub am citit în decembrie Nimeni nu se salvează singur de Margaret Mazzantini. Sunt curioasă să mai citesc și alte cărți scrise de ea, deși cartea asta nu e tocmai perfectă, dar are un început foarte puternic din care mi-am notat tot felul de lucruri. Cred că ce m-a debusolat puțin a fost narațiunea și nu îmi dau seama dacă e o problemă de traducere sau pur și simplu cartea e scrisă alternând timpuri verbale. E despre o căsnicie care s-a dus de râpă, despre problemele comunicării în cuplu și totul se desfășoară/descoperă în cadrul unei întâlniri la cafea a celor doi soți recent divorțați, cu doi copii. Proza lui Margaret Mazzantini este poetică pe alocuri, adesea viscerală, tristă, scoțând la iveală din când în când un umor aproape negru. Sunt curioasă s-o mai citesc. A apărut la noi în traducere la editura Polirom, eu am luat-o de la anticariat. (Și, apropos, luna asta citim pe grupul ăsta Etgar Keret, Haide zboară odată (ed Humanitas, trad. excelent din ebraică de Ioana Petridean, vezi mai jos despre cartea asta pe care eu deja o citesc și are o proză scurtă grozavă apărută în colecția Raftul Denisei).

În ianuarie urma să-mi propun o listă de lecturi, o nebunie, însă din păcate încă nu am reușit să mă organizez în niciun fel în direcția asta, așa că pe 1 ianuarie, așa cum mi-e obiceiul, am ales totuși niște cărți cu care să-mi încep anul, niște cărți pe care voiam să le citesc pentru vreun motiv sau altul. De pildă, îmi doream să citesc Educația sentimentală de Gustave Flaubert, dar nu reușesc deloc să-mi amintesc motivația particulară din spate, sunt sigură că există una, ceva ce a spus cineva, ceva ce am citit undeva m-a determinat să vreau să citesc cartea asta și am pus-o acolo pe TBR. Acum, nu mai știu exact de ce, poate că nici nu mai contează. Nu am avut o relație prea bună cu Flaubert în liceu când am citit-o pe Madame Bovary. Nu prea îmi plăcuse neapărat cartea pentru că mi se păruse cam superficială, dar a fost cel mai aprins subiect de discuție la clasă pe vremea aceea și cred că nici până azi n-am discutat o carte mai mult decât pe asta, așa că nu sunt atât de sigură că nu mi-a plăcut, ci mai degrabă că m-au enervat anumite (multe) aspecte ale cărții (mai ales în legătură cu personajele și misoginismul), iar pe vremea aia nu știam să fac distincție între multiplele tipuri în care poți relaționa cu o carte. L-am redescoperit pe Flaubert în urmă cu vreo 3 ani când am citit Memoriile unui nebun. Noiembrie și mi-a plăcut la nebunie (*dă-i o șansă lui Flaubert), dar ce m-a determinat să revin la el a fost cartea lui Julian Barnes, Papagalul lui Flaubert. Așa că, iată-mă în 2022 citind Educația sentimentală. Efuziunile sentimentale mă amuză și mi-am făcut tot felul de notițe mai mult sau mai puțin haioase pe margini. Am citit cam 150 de pagini și nu sunt sigură când o voi termina, dar am deja impresia că voi spune câte ceva despre toate astea atunci când această călătorie va fi definitivată.

Cea de-a doua lectură pe care mi-am ales-o pentru începutul anului 2022 este volumul de proză scurtă Haide zboară odată de Etgar Keret, o altă carte pe care-mi doream s-o citesc după ce am văzut-o citită și recomandată de mai mulți oameni pe care-i urmăresc. Vai, doamne, dar am dat lovitura cu cartea asta superbă și nu-mi vine să cred că n-am știut cât de grozav scrie Etgar Keret. De curând l-am ascultat și într-un interviu pe youtube care m-a cucerit complet, așa că nici că puteam să aleg o carte mai bună cu care să-mi încep anul. O scriitură bună, inteligentă, plină de umor, cu aluzii la corectitudini politice, ușor SF și suprarealistă pe alocuri, Etgar Keret nu doar că știe clar unde merge, dar ne ia pe sus, fără nicio invitație.

Etgar Keret spune în interviul ăsta, la un moment dat (spre final, cam ultima replică):

We don’t always get to choose the realities we live in, but we do get to choose the story we want to tell about the realities we live in.

Etgar Keret, într-un interviu

Și asta m-a făcut să mă gândesc mult la ce vreau să scriu în continuare. Pentru mine e un spațiu vital și trec printr-o perioadă a vieții mele în care mă gândesc intens la ce vreau să scriu mai departe, la ce aș vrea totodată să mai public, dacă voi mai ajunge vreodată la asta și așa mai departe. Așa că orice carte/interivu/discuție despre scris îmi suscită interesul instant, simt că ce spune aici Etgar Keret este absolut esențial pentru un scriitor, mai ales aflat la început de drum. Cred că de aici vine și puterea asta hotărâtoare a unor narațiuni. Mă gândesc la siguranța narativă pe care am resimțit-o, de pildă, când l-am citit pe Tanizaki, pe Bolano, pe Chimamanda Ngozi Adichie, Garth Greenwell, Sayaka Murata, Iulian Bocai, Philip Roth, Mariana Enriquez, Samanta Schweblin, Carmen Maria Machado, ok, lista se întinde, o să mă opresc, ce voiam să spun e că unii scriitori chiar îți dau impresia, prin intermediul narațiunii/modului în care sunt scrise cărțile lor nu doar că știu foarte bine ce fac, ci că își asumă asta și știu cum să modeleze realitatea pe care o trăiesc în ficțiunile sau nonficțiunile lor. Și Etgar Keret spune aici un lucru deosebit de simplu, dar cu atât mai important și adesea atât de complicat (până îți dai seama, mă gândesc că după aceea devine un scop spre care tinzi, nu fără greutăți, dar cu mai multe certitudini). Nu putem alege întotdeauna realitatea în care trăim, dar putem să alegem povestea pe care vrem s-o spunem despre realitatea asta. Ceva la care mă gândesc intens zilele astea.

Mi-am mai cules din raft și apără pe cineva de tine (CDPL 2021), o carte de poezie semnată de Cristina Stancu pe care am descoperit-o mai întâi prin teritorii apărută la Tracus Arte. Cartea aceasta mi-am propus s-o citesc mai lent pentru că e stufoasă din unele puncte de vedere, pentru că mi se pare că are un anumit demers mai îndelungat și vreau să fiu mai atentă la ea când o lecturez. Dar pentru că asta durează și eu sunt din fire nerăbdătoare și impulsivă, am decis să mai strecor ceva acolo și am citit și Satao de Radu Nițescu (2020, Casa de Editură Max Blecher). Era o carte pe care-mi doream s-o citesc de ceva timp și e bine c-am ajuns acum la ea. Mi-a plăcut tare mult și mi-a ținut companie cât am aspirat casa, am spălat vasele și am făcut ordine prin camera fiică-mii. Știu, poezia ar trebui savurată și tare-mi place și mie când am timp din ăsta, leisure time, în care să savurez liniștit ce fac, dar pe de altă parte sunt o persoană căreia îi place să se miște multe, așa că nu mă plâng. De cele mai multe ori trebuie să îmbin utilul cu plăcutul, așa că citesc când fac treabă foarte adesea, dacă mi-o permite puterea de concentrare și cartea. Nu o să mă apuc să citesc Kant când dau cu aspiratorul că atunci o să încep să cred că aspiratul e distracția și Kant calvarul. Știi ce zic?

Ce o să citesc în continuare? Nu știu nici eu, dar poate dăm cu banul și aflăm. Pentru că și eu eram curioasă ce curiozități ar mai avea ceilalți despre mine și i-am întrebat pe instragram, împărtășesc cu voi niște printscreen-uri faine, printre care și unul în care mărturisesc că nu am idee clară ce voi citi în 2022, dar am cules din raft mai multe pe care-mi doresc mult să le încerc și cred că ați putea să trageți și voi un ochi la teancul ăla.

Vă las și cu un poem din Clinamen. Să aveți un an nou cât mai blând!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.