Haide, zboară odată de Etgar Keret sau cartea care ar trebui să fie manual de proză scurtă

Pusesem ochii de ceva timp pe Haide, zboară odată de Etgar Keret, cu toate că nu știam nimic despre ea. Însă fusese recomandată de câțiva cititori cu care rezonez și mi-a stârnit interesul. Pe Etgar Keret nu l-am mai citit până acum, așa că am putea spune că a fost un blind date din multe puncte de vedere. L-am descoperit treptat prin intermediul acestei cărți, pe la mijlocul volumului am ascultat un interviu foarte fain cu el (despre care vă vorbesc în postarea despre lecturile cu care mi-am început anul 2022) și apoi, cum am dat gata cartea, m-am și abonat la newletter-ul său simpatic. Și m-am bucurat să descopăr atât de rapid în noul an un scriitor atât de bun. Pe lângă asta, însă, mi-a mai trecut ceva prin cap citind această carte care (se subînțelege) mi-a plăcut tare de tot: ar putea fi un excelent manual de proză scurtă. Știți toate vocile alea care ne spun c-ar trebui să citim cât mai mult c-așa învățăm să scriem? Ei bine, cred că un pas important în această strategie ar fi chiar volumul ăsta. Ca cineva care mai scrie proză scurtă și își dorește să exploreze această zonă, pot spune că Haide, zboară odată s-a dovedit a fi nu doar o călătorie satisfăcătoare și fascinantă, ci chiar deosebit de utilă.

Dar de ce spun asta? Etgar Keret este subtil și poate că acest lucru ar putea fi confundat adesea cu lipsă de profunzime, o apariție prea rudimentară. Proza lui Etgar Keret este simplă, să ne înțelegem, dar cred că tocmai aici ne întâlnim cu frumusețea ei. Reușește să prindă & vorbească despre lucruri importante într-o manieră ușoară, care-i vine ca o mănușă. Ți-e lesne să te simți ca acasă în prozele lui pentru că personajele (adesea naratoare) sunt calde, ele pur și simplu există, nu sunt aruncate în narațiune, ci noi ne întâlnim cu ele. Autorul israelian este foare iscusit nu doar la a spune o poveste scurtă și cât mai scurtă, ci de a te face să uiți că scriitorul este și acest “mincinos” care inventează, un mincinos care țese lucrușoare fictive pentru a ajunge la tine. Știe cum să insereze emoție, când să aducă lucruri concrete/palpabile care să contureze stabilimentul emoțional înspre care tindem, creează personaje cu ușurință și le dă viață în cel mai natural, chiar dacă adesea absurd, mod cu putință și reușește și ceva pentru care-l admir și care nu cred că le iese altor scriitori la fel de bine: să insereze dimensiunea politică în scrierile sale. Pentru că Etgar Keret e foarte politic în scrierile sale, dar această prezență este una cât se poate de naturală, adesea aluzivă și subtilă. Nu doar că nu deranjează, dar devine esențială — cel puțin unor anumite proze din acest volum.

În Haide, zboară odată ne întâlnim, așadar, cu proză scurtă și foarte scurtă scrisă bine, simplă, se citește ușor, dar cu un substrat minunat de observat/descoperit. Totodată, nu sunt lipsite de o dimensiune adesea semi-suprarealistă și chiar science-fiction pe alocuri. Însă poate că nu asta e substanțial. Ci mai degrabă faptul că Etgar Keret este omniprezent, îl simți în toate prozele sale, controlează totul, cu toate că nu-l vezi altfel decât ca un nume pe coperta cărții. Este mintea malefică pregătită să te emoționeze, să te prindă în mrejele sale, să te cucerească și să te schimbe. Este un scriitor carismatic — nu mă refer în niciun fel la aspectul său, ci la maniera în care reușește să te ducă cu zăhărelul cu propriile cuvinte, cu alegerile pe care le face în modul în care spune povestea, cum o așterne, ce personaje lasă să existe & să ajungă la noi.

Are siguranța unui autor care e pregătit să spună lumii că este un mincinos, în sensul în care toți scriitorii sunt mincinoși creând lumi fictive, dar totodată reușește să ne vrăjească și adevărul (despre scriitori și faptul-de-a-fi-și-mincinoși) nu doar că nu contează, ci se modelează el însuși într-o nouă realitate. E un scriitor bun, Etgar Keret, iar prozele sale scurte m-au fascinat de la un capăt la altul. Mi se pare formidabil și faptul că inserează și mister, și suspans, pe alocuri chiar și acele situații suspendate care-ți creează anxietate și un gol în stomac — într-un spațiu atât de mic. Multe dintre detalii sau aspecte ale prozelor ar putea da impresia unei simplități exagerate (ca atunci când vorbește despre o femeie bogată și un bărbat sărac sau despre omul acela prea bogat care a decis să cumpere zilele de naștere ale altora, toate astea transformându-se lesne în alegorii). Dar, în ceea ce mă privește, îi admir iscusința lui Etgar Keret. Și îndrăzneala. Pentru că manipulează adesea situații arhimanipulate de alții înainte, alege diverse stereotipuri de personaje și situații pe care le-au vizitat și alți scriitori și reușește totuși să ofere sens, să îți stârnească atenția și să modeleze cadrul narativ în așa manieră încât să transmită și ceva nou sau particular. Pentru mine ăsta este un semn de măiestrie — atunci când lasă laoparte orice pretenție și reușește, așa minimalist și politic, să scrie o proză atât de puternică. E cu atât mai fascinant cu cât o face, în acest volum, sub forma unor proze destul de scurte. Ce poți să faci în 2-3 pagini? Și cât poți s-o ții atât de bine în 200 și ceva de pagini? Ei bine, Etgar Keret face, drege, spune și demonstrează, o face cu sensibilitate, cu simplitate și într-un mod care mă atrage și din punct de vedere al practicii scrisului. Pentru că mi se pare că am multe de învățat de aici.

Nu doar că a fost o mare plăcere să citesc cartea asta, dar m-am bucurat să mă întâlnesc cu aceste cadre speciale în care vorbește mai mult sau mai puțin subtil despre scris, despre această calitate de păcălici, să zicem, a scriitorului, amăgirea asta care e de fapt esențială, până la urmă poveștile ne salvează. Totodată, a fost un prilej fantastic de a descoperi o carte din care chiar poți învăța cum să scrii proză scurtă — așa că, pentru iubitorii genului, dar nu numai, cred c-ar trebui să-i dați o șansă. În ceea ce mă privește, sunt sigură că-l voi mai citi pe acest autor.

FUN Fact despre Haide, zboară odată

Titlul prozei care dă numele cărții în română și engleză, e de fapt diferit în ebraică, un fel de Nu zbura/Nu sări pentru că “Haide, zboară odată” în ebraică ar fi fost double entendre, înțelegându-se totodată ceva destul de vulgar. În germană au păstrat titlul original, dar în engleză s-au decis să traducă “Fly already” și în română s-a preluat această variantă a traducerii titlului. Un lucru care mie mi se pare excelent, de altfel. Titlul cărții în ebraică, însă, e altul și înseamnă ceva de genul eroare la marginea galaxiei / Glitch at the edge of the Galaxy

Fain de știut despre Etgar Keret

Nu este doar scriitor, ci și autor de benzi desenate și scenarist pentru filme. Vezi pe wiki mai multe.

Dacă ar fi să-ți dau 5 motive pentru care să citești cartea asta:

1. Se citește repede și ușor datorită stilului minimalist.
2. Prozele scurte le poți împărți pe zile/momente ale zilei și ai o satisfacție destul de imediată “că ai terminat ceva”
3. O să râzi pentru că volumul nu e lipsit de situații comice (mai mult sau mai puțin tragice), Etgar Keret are simțul umorului.
4. O să te țină în priză și satisfăcut pentru că e foarte interesantă, pe alocuri misterioasă și are o doză potrivită de suspans.
5. Ai oportunitatea să citești o proză scurtă superbă despre un peștișor de aur care iese dintr-un acvariu noaptea, personaj despre care Etgar Keret mărturisește într-un interviu c-ar putea fi chiar el însuși.
6. bonus dacă ți-e greu să termini un roman zilele astea, proza scurtă va fi aliatul tău de nădejde, prozele din cartea asta sunt fix ce trebuie pentru a trece peste un reading slump sau o perioadă cu atenție redusă, unele dintre ele sunt atât de scurte că le termini imediat și pe cele mai lungi le poți împărți în bucăți sau lăsa pe mai târziu
7. bonus 2: nu trebuie să le citești într-o ordine anume, așa că nu ești doar flexibil, dar ai tot controlul asupra cărții, dacă ai nevoie de asta în viața ta chiar acum.

De ce cred că ar putea fi manual de proză scurtă?

1. Știe cum să scrie un text foarte scurt și simplu care să fie și meaningful, să nu fie penibil/lamentabil, pentru asta îți trebuie măiestrie, deci ai trecut deja prin mai multe stagii. Știi ce faci. Iar oricine are ceva de învățat de la cineva care a ajuns la acest tip de simplitate.
2. Nu creează personaje, ci ni le prezintă. Are control total asupra lor. Chiar dacă vrea să le transforme în simple ipostazieri sau “entități posibile.” Poți învăța una-alta, deci, despre cum să “controlezi” un personaj într-o proză scurtă.
3. Se plimbă liniștit printre detalii concrete care oferă substrat prozei scurte. Ai de învățat despre cum să inserezi chestii concrete în marea poveste, acele detalii specifice care-ți fac proza nu doar credibilă, ci chiar interesantă.
4. Știe să spună multe în puține cuvinte. Se leagă și de punctul 1, desigur, dar poți învăța câte ceva despre cum să oferi cititorului acces la gândurile personajului/naratorului/însuși scriitorul omniprezent fără să o faci cu adevărat explicit, pe față, fără să fie nevoie să apelezi la diverse trucuri lirice (mai mult sau mai puțin bune) sau la alte jocuri narative mistice care să învăluie cititorul. Spațiul e limitat, așa că trebuie să fii eficient.
5. (Și apropos de limite), aici ai ocazia să observi ce înseamnă limitele propriului text, cum să le depășești, dacă e nevoie să faci asta și cum să manevrezi situația în așa fel încât să-ți aparțină în totalitate. Cu alte cuvinte, prin intermediul prozelor din Haide, zboară odată, ai ocazia să înveți câte ceva și despre ce înseamnă limita într-o proză scurtă.
6. Și bonus te poate învăța puțin despre cum să inserezi aspectele politice într-o proză. Iscusit și cât mai aproape de natural. Sigur, fiecare vine cu un background diferit și credințele sunt diverse, însă prozele din volumul ăsta pot să-ți ofere un pont sau două despre cum să inserezi credințele tale în ficțiune fără s-o faci nașpa și plictisitor sau, mai rău, nepotrivit.

DAR totuși, care e substratul politic în cartea asta?

Ei bine, părinții lui Etgar Keret au supraviețuit Holocaustului (mama lui din ghetoul din Varșovia, tatăl dintr-o ascunzătoare din URSS, vezi pe wiki mai multe și aici un mic interviu la Words Without Borders. ) — dar pe lângă această moștenire importantă pe care autorul o explorează în multiple feluri în scrierile sale, e totodată prezent din mai multe puncte de vedere. Totul are o însemnătate, explorează teme precum terapia, conexiunile familiale & comunitare, parenting, viață, moarte, pe lângă rasism, bombardamente, o proză despre comemorarea Holocaustului într-un escape-room intergalactic și chiar una despre clonarea lui Hitler.

A rămas bine cu mine cartea asta și-l voi mai citi pe Etgar Keret. La noi a apărut în traducerea Ioanei Petridean la editura Humanitas în colecția Raftul Denisei și o găsiți pe toate canalele obișnuite, cărturești.ro, libris.ro, cartepedia.ro, humanitas.ro, elefant.ro etc.

Vă recomand din nou acest interviu fain despre care vă vorbesc în postarea cu ce lecturi am început 2022.