Ce-am citit în iulie și alte peripeții

De obicei vă scriu postarea asta după ce se termină cu totul luna, dar acum voi lua o mică vacanță — o vreme ne vom întâlni pe social media, o să revin pe blog când mă întorc de la mare unde îmi voi lua doar telefonul și cărți, deși nu știu cât voi citi — presimt că o să mă bălăcesc mult și o să fac castele de nisip, cu sau fără voința mea. Zile cu soare și cărți bune vă doresc, dar între timp… să vedem ce am citit luna asta.

Iulie a fost capturat de farmecul Virginia Woolf care mă ademenea de mulți ani, dar doar acum am avut curajul și disponibilitatea să ajung la ea. Și am scris despre: vara când am citit Doamna Dalloway și m-am îndrăgostit de Virginia Woolf. Vă zisesem că era mai-pe-ce să intre în lista mea de #necitite, era o autoare pe care o amânam cu bună știință de multă vreme. Acum nici nu mai contează, sunt aici, mă bucur s-o descopăr și o voi citit în continuare (următoarele pe lista mea sunt O cameră doar a ei, Valurile și Orlando. Nu știu în ce ordine și probabil le voi citi în engleză).

La capitolul roman am mai citit și Alergătorul invizibil de Ciprian Măceșaru despre care iar v-am scris: “un ratat pe fugă”, o carte apărută în 2019 la Parelala 45 (e reluată povestea din Supererou și Portbagaj). Și pentru că veni vorba, trebuie să spun că datorită lui am citit luna asta și prima mea carte de Junichiro Tanizaki pe care îl aveam pe listă de un milion de ani. În urma unei discuții cu Ciprian, mi-a dăruit două cărți semnate de Tanizaki și m-a bucurat tare cadoul, dar totodată am fost foarte încântată să-l descopăr pe Tanizaki. Ediția pe care o am eu e apărută la editura Univers (în colecția Cotidianul, 2007) și traducerea (de Silviu Mihai) mi s-a părut foarte bună, în ciuda unor erori de redactare. Am savurat romanul “Jurnalul unui bătrân nebun” și am mai aflat și câteva lucruri noi despre anumite perioade din istoria Japoniei, mi-am aprofundat niște noțiuni despre teatrul japonez tradițional (aici despre Kabuki), a fost o lectură foarte faină în totalitate. Și, de fapt, m-a impresionat Tanizaki cu stilul lui simplu, dar totuși complex în semnificații — dar deja v-am scris mai pe larg despre cartea asta.

Tot datorită lui Ciprian am ajuns să citesc și Dincolo de frontiere de Sorin Stoica (2017, reeditare, Casa de Pariuri Literare) pentru că vorbește despre acesta în Infrapaginal (jurnal 2000-2018, ed. Cortex, cartea asta o citesc lent pentru că vreau să petrec mai mult timp cu ea) și mă bucur că l-am prioritizat pe Sorin Stoica. E un scriitor foarte bun și cu o proză inteligentă, mi-a plăcut mai cu seamă “The making of Dincolo de frontiere”, un soi de eseu în care explică de ce crede că povestirea, actul de a povesti nu mai există, e mort. O să vă vorbesc mai pe larg despre cartea asta bună, deșteaptă și cu mult umor.

Iulie a însemnat și Jumătate de soare galben, romanul Chimamandei Ngozi Adichie despre războiul dintre Biafra și Nigeria (1967-1970) despre care eu nici nu auzisem până la cartea asta (publicat în original în 2006; se reeditează și la noi la Black Button Books. Eu am citit în engleză). Pe lângă faptul că am câștigat niște informații noi, am citit un roman excelent, așa cum era de așteptat — nu pot s-o recomand suficient pe Chimananda Ngozi Adichie (de la care am citit și Americanah care mi-a deschis ochii cu privire la cancel culture, dar și în privința impactului rasist, acest concept conform căruia un nigerian de exemplu nu se simte “negru” decât atunci când ajunge în America și este categorizat și discriminat astfel, prin comparație și cu un anumit context. De Chimamanda vă recomand constant și discursul de la Ted Talk despre de ce trebuie să vorbim despre feminism până devine redundant, dar e de ascultat și acesta despre the danger of a single story). O să revin la autoarea aceasta aici pe blog, mai ales întrucât plănuiesc să-i citesc toate cărțile.

În ceea ce privește proza scurtă, luna asta m-am strecurat prin două volume de debut. Despre unul dintre ele aș fi zis că ar putea fi și proză și poezie în același timp, un volum ușor angoasant, timid, nesigur, cumva foarte sensibil: Al doilea după nimeni de E. M. Arion (2021, Casa de Pariuri Literare). Celălalt este Poem cu oameni mari (2021, Casa de Pariuri literare) de Ramona Micu. Pe Ramona o știam de la atelierele de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri și știam deja că scrie foarte bine — avem aici de-a face cu niște proze foarte scurte ca niște blitzkrieg-uri care pe mine m-au cucerit prin oralitate și prin tematică. Personajele se aruncă în poveste și ești surprins atunci când începi să te regăsești în situații/momente, prozele fiind nelipsite de un oarecare suspans și adesea o angoasă specifică.

La capitolul poezie am citit câteva debuturi, despre unele v-am vorbit. De pildă, despre nimic personal de Alexandru Higyed, părul de pisică de Elena Simion, și plath dansa prin bucătărie de Denisa Ștefan deja v-am zis câte ceva, iar despre La topirea ghețarilor de Ana Săndulescu sper că vă voi scrie curând (2021, Casa de Pariuri Literare, toate patru sunt în ediție și sonoră în lectura autorilor) și am mai citit și poeme donea de Donea (tot în 2021, Casa de Pariuri Literare). Totodată, am citit și o reeditare, volumul Omul de la fereastră de George Almosnino ( pe care eu nu-l mai citisem deloc până acum; a fost soțul Norei Iuga, iar cartea este în ediție sonoră în lectura acesteia!) Publicată inițial în anii ‘80, anul ăsta a fost retipărită la CDPL. Adevărul e că în fiecare lună citesc poezie de la Casa de Pariuri Literare, există foarte multă diversitatea aici, și asta o dovedește și volumașul acesta mic, mic de tot, 17 poezii de Dan Sociu (cu ediție și sonoră în lectura autorului, 2021, CDPL).

Dar nu l-am lăsat deoparte nici pe Andrei Dosa cu “Nada”, un volum despre care v-am scris deja și care a apărut în 2015 la Pandora M.

Cam atât la capitolul citit. Mă bucură diversitatea, îmi pare rău că n-am citit mai deloc poezie în engleză, dar să sperăm că mai recuperez.

Luna asta am început și o nouă secțiune aici pe blog: anchete/interviuri și am dat startul cu o anchetă despre poezia contemporană română: tu citești poezie română contemporană? Interviu cu Cristina Pașcanu. A fost și luna în care am vizitat Alba Iulia pentru prima oară pentru a merge la Festivalul de Poezie Stand-up Poetry Alba (organizat de Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba) despre care deja v-am scris și știți că mi-a plăcut tare acolo. Și, după cum știți, am continuat să vă citesc și poeme cam în fiecare sâmbătă. Dacă nu ați reușit să le vedeți pe social media, puteți oricând să le (re)vizitați pe youtube. Probabil voi face ceva în legătură cu acest cont de YouTube la un moment dat — am planuri multe, dar până atunci, găsiți și pe contul meu videopoemele.

Tu ce ai citit luna asta? Cu ce cărți “începute” te prinde luna august?

Eu voi începe luna cu Infrapaginal, jurnalul lui Ciprian Măceșaru despre care deja v-am zis. Și încă nu știu, dar sigur mai încep eu ceva curând. Îmi face cu ochiul un roman de Kobo Abe și încerc să nu citesc imediat Cheia, un alt roman de Junichiro Tanizaki, pentru că-mi place să fac pauză de la un autor după ce-l “cunosc” pentru prima oară, dar nu știu cât voi rezista. Mă așteaptă, sper, multă poezie — am mai multe volume necitite acasă și sunt și eu tare curioasă ce voi alege, nu mi-am făcut planuri concrete. Încă.

Ne vedem curând, have fun, nu uitați să citiți poezie <3

V-aș mai recomanda luna asta și un film: The Man Without a Map (1968) — un film japonez în regia lui Hiroshi Teshigahara, o ecranizare a cărții Harta arsă de Kobo Abe (pe care plănuiesc s-o citesc). Am văzut trei filme până acum de Hiroshi Teshigahara și toate trei au fost ecranizări ale romanelor lui Kobo Abe (recomand mai cu seamă și Femeia nisipurilor despre care v-am mai vorbit, dar și The Face of Another care nu mai știu cum e tradus în română, și cărțile, și filmele: superbe).

Episodul de podcast pe care vreau să-l recomand musai luna asta e de la Mind Architect, care presupun că are un limbaj adesea foarte corporate, dar totodată mi se pare un podcast excelent pentru că poți învăța cu adevărat câte ceva despre creierul tău și cum funcționează anumite lucruri. Așa că episodul pe care aș zice că trebuie să-l asculți acum este: Episodul 6: Schimbarea e posibilă și la 90 de ani. Nu mai avem nicio scuză, prieteni! (Îi găsiți și pe Spotify și alte platforme de Podcast.

Melodia pe care v-o recomand luna asta e una pe care am descoperit-o și eu de curând: Diana de Chelsea Wolfe pe care v-o las chiar aici, enjoy!

*Curioși ce-am citit în iunie? Puteți afla în postarea despre ce-am citit în iunie și alte peripeții

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *