cele mai îndrăgite cărți din 2021 — acest top imposibil

Am amânat cât am putut de mult acest moment. Presupun că a cam venit timpul să scriu despre asta, deși de câteva ori mi-a trecut fugitiv prin cap să renunț la a mai face orice fel de top anul ăsta. Cu toate astea, deja am investit o grămadă de timp în a încerca să-mi aleg …

Un cal într-o mare de lebede, Raluca Nagy — sumimasen!

Nu știu de ce nu am citit cartea asta până acum. Raluca Nagy scrie o carte foarte interesantă despre Japonia prin ochii unei femei de 24 de ani din Anglia, Rosalyn, care ajunge în Țara Soarelui Răsare cu niște kilograme în plus și, în toată aparența, cu o inimă cam frântă. Și de acolo începe …

Singuraticele — 9 perspective feminine

În urmă cu ceva timp l-am rugat pe soțul meu să mă ajute cu o chestiune — de altfel, minoră — pentru că nu reușeam să fiu luată în serios. Pentru că arăt ceva mai tânără decât sunt, am o față copilăroasă și o personalitate asemenea, nu sunt întotdeauna cea mai asertivă în situațiile sociale …

Ce am citit în noiembrie și alte peripeții

În noiembrie am citit mai multe lucruri care mi-au plăcut foarte mult. M-am uitat și la câteva episoade din Love și Downton Abbey și vreo 2 episoade din Paradise Kiss, iar cu M. am văzut toate filmele cu minoni (spoiler alert: cei mai simpatici pușcăriași!). M-am jucat și The Sims 4 cu fiica mea de …