ce-am citit în aprilie și alte peripeții (2024)

Aprilie e probabil una dintre lunile mele preferate. Și asta doar pentru că e ziua mea atunci. Știu că e super egoist să spun asta, dar pentru că mulți ani m-am simțit foarte inconfortabil de ziua mea, acum îmi dau voie să mă bucur, dacă nu acum, când, la 60 de ani? Sper totuși să mă bucur și la 60 de ani. Mi-am propus să citesc anumite cărți luna asta, am reușit doar parțial, dar nu contează prea tare asta. Ce am vrut foarte mult a fost să citesc ceva de Yiyun Li în luna specială de ziua mea — pentru simplul motiv că e una din autoarele mele preferate și mă face pur și simplu fericită s-o citesc. Știu că cititorii vor înțelege. Și faptul că mai aveam cărți necitite de-ale ei a ajutat mult cauza, deși nici de recitit nu m-aș fi dat în lături.

Hai să vedem.

#proză

Constantin, Iulian Bocai

Am citit cartea asta la începutul lui aprilie și am terminat-o destul de repede — cumva, poate ar fi fost bine să o mai prelungesc, dar n-are a face. Am făcut bine că am lăsat o pauză între Constantin și “Ciudata și înduioșătoare viață a lui Priță Barsacu” (căruia mereu i-am zis Barascu). Mi-a plăcut enorm Priță și n-am vrut să încurc cele două cărți sau să merg cu așteptări nedrepte la următorul roman. Cu așteptări am mers totuși, era inevitabil, iar ele au fost răsplătite cu vârf și îndesat. O carte ludică, duioasă & tristă despre moșul Constantin și așa cum îl vede Mihai, un student sărac la Litere care se mută în gazdă în apartamentul mizer (de-a dreptul insalubru) al acestui moș simpatic, bizar, cu o doagă probabil lipsă și cam murdar, altfel bunuț de tot la inimă. Te înduioșează bine moșul Constantin, dacă nu ești de piatră, iar Iulian Bocai scrie așa de frumos și mi se pare fain cum a reușit să fie și haios și duios, și serios și neserios. Mă rog, nu el, proza. Mi-a plăcut foarte mult și vreau să citesc și cartea de eseuri pe care a publicat-o la Tracus Arte. Încă n-am apucat s-o iau. Constantin a apărut la editura Polirom.

Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, Marinae Lee
Un roman divizat, parcă scris din povestiri diferite, despre viața unei spioane din Coreea de Nord (traversând recurent spațiul dintre Nord și Sud). Spionaj, identități multiple, drame, crime și violențe de război împletite în ficțiuni cu urme de adevăr (unele dintre detaliile din carte fiind fapte reale, nu doar inspirate din realitate). Unele detalii sunt șocante, o carte pe care o recomand împreună cu cartea autobiografică (nonficțiune) a lui Yeonmi Park: Drumul către libertate, o nord-coreeană care a evadat prin China la vârsta de 13 ani și care ne povestește atrocitățile prin care a trecut. Ambele cărți te fac să te gândești mult la privilegiu, libertate & la fragilitatea democrației. A apărut la editura Trei în traducerea Mihaelei Doagă, colecția Fiction Connection

Wednesday’s Child, Yiyun Li

Cea mai recentă colecție de povestiri semnată de Yiyun Li, Wednesday’s Child, publicată după romanul Cartea gâștei (care, apropos, tocmai apare în traducere și la noi la Humanitas fiction! Sunt foarte bucuroasă pe tema asta). Nu e prima carte de povestiri scurte pe care o citesc de autoare și, probabil, dacă m-ai întreba cu ce să începi pe tema asta, ți-aș recomanda mai degrabă A Thousand Years of Good Prayers pentru că e un loc mult mai bun să începi cu proza autoarei. La Wednesday’s Child cred că e bine să ajungi mai târziu, când deja te-ai familiarizat cu autoarea și stilul ei, cu temele pe care le abordează și poate după ce ai ascultat-o în câteva interviuri. Așa, pentru mine, a fost ca o întoarcere acasă să ajung la cartea asta și mi-a plăcut, dar sunt sigură că nu aș fi avut o experiență revelatoare dacă ar fi fost doar prima carte pe care o citeam de autoare. Poate, sincer, nu sunt chiar atât de sigură pentru că unul din lucrurile care mă fascinează pe mine la autoarea asta e stilul. Așa că orice e posibil, doar că am revăzut aici teme pe care le-a mai abordat și am simțit și note autobiografice pe care altfel cred că le-aș fi ratat cu desăvârșire. To each their own, nu știu cum ar percepe cineva care n-a citit-o deloc pe autoare (de fapt, sunt chiar curioasă). I-a luat 14 ani să scrie cartea asta de povestiri, iar eu mi-am propus / impus să citesc doar una pe zi, lucru pentru care mă felicit pentru că am prelungit plăcerea citirii (și n-a fost ușor, au fost mai multe zile în care aș fi vrut să citesc 3-4 povestiri, nu doar una, dar iată că se întâmplă să mă și abțin). Preferatele mele sunt prima și ultima. Prima, cea care dă titlul cărții, aduce foarte mult la Mrs. Dalloway, prima pagină chiar pare o rescriere în alt registru al începutului romanului, parcă e Virginia Woolf reîncarnată și am adorat asta, nu știu cât a fost intenționat, dar știind că autoarei îi și place Virginia Woolf, a fost fain. Ultima povestire m-a marcat probabil cel mai mult, stilistic mi s-a părut puțin diferită de celelalte, dar a fost și povestirea în care simt că am întâlnit-o cel mai mult pe Yiyun Li, din foarte multe puncte de vedere, iar asta m-a surprins și emoționat în același timp. Am citit-o în engleză, nu e tradusă la noi.

Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, Mirinae Lee

Un roman divizat, parcă scris din povestiri diferite, despre viața unei spioane din Coreea de Nord (traversând recurent spațiul dintre Nord și Sud). Spionaj, identități multiple, drame, crime și violențe de război împletite în ficțiuni cu urme de adevăr (unele dintre detaliile din carte fiind fapte reale, nu doar inspirate din realitate). Unele detalii sunt șocante, o carte pe care o recomand împreună cu cartea autobiografică (nonficțiune) a lui Yeonmi Park: Drumul către libertate, o nord-coreeană care a evadat prin China la vârsta de 13 ani și care ne povestește atrocitățile prin care a trecut. Ambele cărți te fac să te gândești mult la privilegiu, libertate & la fragilitatea democrației. Tradus de Mihaela Doagă, apărut la editura Trei.

#nonficțiune

Cum să înfrunți un dictator: Lupta pentru viitorul nostru, Maria Ressa

Vreau să scriu mai pe larg despre ea. Până atunci, las ceva ce scriam când am început cartea: Nu știam dacă o să fie genul meu de carte, mai ales că nu sunt audiența potrivită pentru lecturi politice de vreun fel. Dar am citit 38 de pag și m-a prins foarte tare. Sunt în faza în care Maria Ressa, jurnalistă în Asia de peste 37 ani, își povestește copilăria, după o introducere pertinentă, fascinantă și un pic scary în fragilitatea democrației (pe care oamenii de vârsta mea, care s-au născut și au trăit măcar într-o formă oarecare de democrație, o iau ca atare) și despre necesitatea legiferării (inclusiv dpdv etic) a spațiului internetului unde fake news și manipularea în masă pot duce la lucruri teribile, ca fraudarea alegerilor și ajungerea într-un punct în care un dictator să fie considerat un erou.
A fost foarte interesantă, chiar dacă pe alocuri a avut un discurs motivațional mainstream, personal nu mă deranjează. Și m-a prins inclusiv descrierea făcută la început de Amal Clooney: “când te gândești la un supererou, probabil că nu-ți imaginezi o femeie de 1.57 m, cu un stilou în mână.” A apărut la editura ZYX Books în traducerea Monei Dirtu. O carte pe care o recomand mai ales în acest moment, în contextul alegerilor și a războiului, mai ales pentru aceia dintre noi care iau democrația de-a gata pentru că au trăit doar așa și nu-și pot imagina cum libertatea poate dispărea într-o secundă.

Între margini, Elena Ferrante

Superbă & necesară pentru mine: – mai ales în ceea ce privește înțelegerea dualității scrupulozitate & ieșirea dintre margini, altfel spus a încerca să scrii tradițional, respectând forma și sperând, în acest demers clasic, să reușești să scrii ceva surprinzător – o dualitate cu care Elena Ferrante ne mărturisește că încă se luptă;- ca femeie care scrie, în ceea ce privește tocmai istoria și contribuția pe care o putem toate oferi scriind, în ciuda nesiguranțelor, de a lăsa pentru moment deoparte distincțiile “literatură adevărată” și “mediocritate” și a încerca să “cucerim” limba urâtă sau măcar să o folosim;- despre identificarea cu ceilalți, eurile divizate în timpul scrierii, inclusiv a deveni una cu personajul, care nu e chiar devenire cu una ad literam;- adevăr vs realitate vs ficțiune și cum se pot împleti toate astea în scris. Dacă se împletesc. Despre obsesia noastră de a reda adevărul și realitatea în scris și cum/dacă putem ajunge la asta. Am adorat-o. A apărut la Pandora M, tradusă de Cerasela Barbone.


Revoluția glucozei: Echilibrarea glicemiei poate să-ți schimbe viața, Jessie Inchauspe

Cartea asta n-am luat-o pentru că mă interesa să-mi echilibrez glicemia. De fapt, nici nu știam dacă am vreo problemă cu glicemia și nici nu m-am întrebat vreo secundă dacă mănânc corect sau greșit. Asta și pentru că fac sport destul de constant (nu intens, dar suficientă mișcare cât să cred că inima mea e cât de cât bine), pentru că mănânc variat și par OK. Oh, boy! Little did I know, cum se zice. M-a supărat și interesat mult lectura și tot încerc să mă gândesc ce m-a supărat atât de tare încât i-am dat 4/5, deși e o carte foarte bine pusă la punct și cu siguranță merită un 5/5 la capitolul informare și livrare. Și mi-am dat seama ce mă deranjează, de fapt, faptul că e prea optimistă și nu atinge deloc probleme ca dificultatea de a-ți schimba stilul de viață în alimentație, eating disorders, sugar withdrawal symptoms și altele asemenea. Doar că nu e scopul cărții să vorbească despre asta, ci să îți spună cum se întâmplă cu glucoza în organism și cum îți poți eficientiza vârfurile de glucoză. Regulile simple pe care le vei învăța în cartea asta sunt: ordinea corectă, optimă în care să mănânci pentru a-ți echilibra glucoza, mici trucuri care te pot ajuta să eficientizezi vârfurile de glucoză inevitabile, cât de importantă este activitatea fizică (fie ea și minimă) în absorbția eficientă a glucozei. E ușoară, spusă ca o poveste, ușor de citit & înțeles pentru toată lumea. Aș vrea totuși s-o iau și la bani mărunți în curând, dar momentan testez o parte din lucrurile pe care le spune în cartea asta și apoi aș vrea să revin asupra ei. Este o lectură foarte mișto și cred că poate fi foarte utilă unora dintre noi — și, chiar dacă n-o citești ca să schimbi ceva, pur și simplu e interesantă ca informație. Poate că cel mai mare șoc îl vei avea aflând că fructoza e la fel indiferent de unde provine, adică din zahăr procesat sau din fructe și că ambele creează vârfuri de glucoză. On the other hand, poate că ar fi fost mai responsabil să vorbească și despre alte diferențe între un fruct și ceva dulce (cu toate că zice că dacă vrei să mănânci ceva dulce, opțiunea cea mai bună pentru corpul tău ca vârf de glicemie e un fruct). Ar fi fost mai asumat să spună că există totuși și alte ingrediente în ceva dulce procesat și deci diferența nu e totuși doar fructoza, deși iar nu ăsta era scopul cărții. Ceva ce știam de mult și despre care cred că nu se vorbește suficient și mi-a plăcut că a punctat-o foarte bine aici e că smoothie-urile din fructe nu sunt așa sănătoase cum credem noi și că, prin procesul de stoarcere, se transformă în fructoză, adică doar zahăr, pierzându-și celelalte calități pe care le au în forma lor normală (deci fără fibre). Romantizăm mult ca societate smoothie-ul și îl și punem pe un piedestal ca ceva super sănătos de mâncat/băut, când de fapt e doar o plăcere dulce. Pe de altă parte, mie nici nu-mi plac smoothie-urile, așa că mi-e ușor să scriu asta. Când mă gândesc la sfatul ei de a mânca mai întâi fibrele, apoi proteinele și grăsimile și la urmă carbohidrații și fructoza, nu mă mai simt la fel de chill. Dar așa se întâmplă cu sfaturile bune în alimentație: de fapt, nu e ușor să le urmezi, chiar dacă sfaturile sunt scrise într-un ton optimist, motivațional și aparent ceva ce poate face toată lumea în fiecare moment al zilei. Cum ziceam, sper să revin asupra cărții, o super recomand. A apărut la editura Publica, tradusă de Smaranda Nistor.

#poezie

Time is a mother, Ocean Vuong

Am iubit și a doua carte de poezie a lui Ocean Vuong, am scris mai pe larg despre ea în Revista Psyche. Până apare articolul, vă las cu acest vers:
“I reached into my pocket
but the gun was gone.
I must’ve dropped it while burying my language
farther up the road.”

Cam atât luna asta. Sunt în urmă cu toate filmele și serialele bune pe care le vede toată lumea. M-am uitat la House și am citit manga, nimic foarte intelectual. Și a fost bine.