Șapte lecții și jumătate despre creier de Lisa Feldman Barrett

Am citit în august una dintre cărțile mele preferate de nonficțiune de anul acesta: Șapte lecții și jumătate despre creier de Lisa Feldman Barrett, apărută în traducerea lui Deniz Otay la Editura Vellant. E scrisă într-un limbaj foarte accesibil și afli o grămadă de lucruri despre modul în care funcționează creierul tău. Mi-a plăcut modul …

ce-am citit în iulie și alte peripeții (2022)

Mă uit la teancul de luna trecută și mă întreb unde sunt lecturile de altădată, așa cum se întâmplă câteodată. Începusem luna decent, dar am continuat anemic, finalizând cu zile întregi în care nu am putut citi nimic — în parte, din pricina căldurii și pentru că nu m-am putut deloc concentra și conecta la …

(Re)descoperind clasicii cu fiica mea

Azi dimineață, după eforturi inimaginabile din partea fiică-mii de a mă trezi (trezește-te, te trezești odată?) am avut o discuție edificatoare despre mersul la grădiniță care s-a desfășurat cam așa: ea: nu mergem la grădiniță azi, eu: ba, mergem. Până una alta, am convins-o, și-a luat jucăriile și ne-am jucat pe mașină, ca în fiecare …

ce-am citit în iunie și alte peripeții (2022)

Printre două mașini la spălat, o mâncare la cuptor, un alergat, niște nebunii cu copilul meu, citit, făcut puzzle, jucat la căsuță și altele asemenea, am decis să vă scriu și despre ce-am mai citit în iunie. Mi-am dat seama că azi e ultima zi a lunii dintr-o postare de-a Ancăi Zaharia — și ce …

Prințesa Urzica – o prințesă alternativă care-și conduce singură trăsurica

Fetiței mele nu-i plac neapărat prințesele cel mai mult — nici nu are ceva împotriva lor, dar la petrecerea cu costume de la grădi a cerut să fie Spiderman, nu prințesă. De fapt, între a purta pantaloni și o rochie stufoasă cu volănașe, ar alege oricând prima variantă. Și uneori se mai îmbracă în Spiderman …