Prințesa Urzica – o prințesă alternativă care-și conduce singură trăsurica

Fetiței mele nu-i plac neapărat prințesele cel mai mult — nici nu are ceva împotriva lor, dar la petrecerea cu costume de la grădi a cerut să fie Spiderman, nu prințesă. De fapt, între a purta pantaloni și o rochie stufoasă cu volănașe, ar alege oricând prima variantă. Și uneori se mai îmbracă în Spiderman și când stă acasă, cu toate că n-a prea văzut desene cu Spidey, dar îl cunoaște de la grădiniță și îi place (la noi în dulap locuiesc și două perechi de șosete cu Spiderman). Iar mie asta mi se pare complet în regulă. Chiar dacă mie îmi plac prințesele și mi-au plăcut întotdeauna — una dintre poveștile mele preferate când eram copil era Cenușăreasa, cealaltă Frumoasa și Bestia (care, de altfel, îi place mult și lui M). Îmi place rozul. Culoarea preferată a fiică-mii e albastru, nu-i plac cine știe ce fustele, deși rochiile i se par mișto, dacă nu sunt cu volănașe și alte minunății. Și îi plac trolii și pirații, dar și prințesele Elsa și Anna din Frozen, chiar dacă preferatul ei rămâne Olaf (dar cum să nu-l iubești pe Olaf, sincer, e practic cel mai mișto personaj). Având acest context, nu mi-a fost deloc cu mirare că i-a plăcut Prințesa Urzica (Editura Paralela 45).

Pentru că prințesa Urzica nu e o prințesă ca oricare alta…

De fapt, e o prințesă care nu vrea să se mărite, nu-i plac rochiile cine știe ce, i se par plicticoase și balurile, dar și prinții, iar părinții ei, doamna regină și domnul rege, o trimit la mătușa bătrână și super strictă ca s-o învețe un pic de bune maniere.

Dar când vezi că Urzica începe să conducă singură trăsurica până la mătușica, îți dai seama că povestea asta o să fie cu ceva plot twist. Cum mergea ea așa, dă peste un prinț, și cum încep ei să discute puțin despre natura prinților și a prințeselor, una cu trăsura, altul la cules de ciuperci că n-avea prințese de salvat… apare nimeni altul decât binecunoscutul și așteptatul dragon fioros, furăcios și mâncăcios de prințese. Care, din greșeală, pentru că nu avea ochelarii la el, fură prințul… Iar Urzica, ce să facă, se decide să meargă să-l salveze.

Degeaba îi spune prințul dragonului că-i băiat, nu fată, după ce-și pune și balaurul ochelarii, decretă că n-are-a face, poate mânca și prinți, la o adică, chiar dacă nu au carnea la fel de fragedă… Când ajunge și Urzica la castel și încearcă să se gândească cum să intre, își dă seama că nu va fi foarte greu. Pentru că trolii care stau de pază, troli fiind, și deci foarte cuminți când vine vorba de reguli, spun că prințesele au voie să intre, ei au problemă cu prinții, cu prințesele trebuie să aibă grijă doar să nu iasă.

Lucrurile sunt simple, prinții nu intră, prințesele nu ies și invers. Așa că Urzica se strecoară și-l salvează pe prinț, dar cum să facă să iasă din castel? Că prințesele nu mai au voie să iasă, dar prinții pot pleca când vor… așa că Urzica se îmbracă în hainele prințului și prințul iese afară în chiloți. Cam asta e aventura, iar pe mine m-a distrat copios, am râs bine și prima și a doua oară și acum tot ce mi-a rămas e s-o citesc pe ascuns de fiică-mea pentru că a îndrăgit atât de tare cartea asta încât s-a decis s-o răsfoiască doar ea, singură. Se mai întâmplă uneori cu anumite cărți, cu toate că ea nu știe să citească încă, așa că tot ce face e să povestească diverse pe marginea imaginilor. Părțile ei preferate sunt întâlnirea cu trolii și momentul în care prințul rămâne doar în chiloți.

Ar aduce niște bile albe și balaurului pentru că poartă ochelari, dar nu se poate decide dacă e bun sau rău. În definitv, n-a mai mâncat pe nimeni…

De ce îmi place mie cartea asta? Pe lângă faptul că mă amuză, e foarte scurtă, la obiect și pur și simplu distractivă?


Îmi place și pentru că pune într-o lumină diferită ideea de prințesă. Și îmi plac și prințesele tradiționale. De fapt, mie îmi plac prințesele, dar personajul meu preferat din Game of Thrones rămâne totuși Arya Stark, această fată războinică și băiețoasă care se hotărăște să ia destinul în propriile mâini și să-și facă singură dreptate. Îmi plac personajele puternice în diferite forme (pentru că, de altfel, nu rochia sau lipsa ei face o prințesă războinică). Însă îmi plac poveștile alternative. Mie nu-mi plăcea să port rochii când eram copil, preferam întotdeauna pantalonii pentru că erau mai comozi. Acest lucru nu spune neapărat ceva despre mine, dar faptul că acum poți citi povești alternative e pur și simplu minunat. Iar Urzica e o prințesă haioasă și diferită, năbădăioasă și puternică, își conduce singură trăsura, e deșteaptă și își face singură dreptate. Sigur, e doar un personaj dintr-o carte pentru copii, o carte scurtă și tare haioasă, dar asta o face cu atât mai valoroasă. Atât pentru mine, cât și pentru fetița mea.

De aceea, v-o recomand și vouă. Este fain și faptul că poate fi citită de la naștere până când vreți voi, cum spuneam într-o postare recentă. E lucru știut că mie îmi plac cărțile pentru copii și chiar spuneam cuiva ieri că mă simt mult mai bogată de când citesc literatură pentru copii. Nu știu cum ar fi fost dacă aveam parte și eu de toate lecturile astea atunci când eram copil, dar nici nu mai contează, faptul că le pot citi cu fiica mea e destul de formidabil, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Dacă și vouă vă plac prințesele alternative, eu zic că ar trebui să-i dați o șansă lui Urzica. E o carte scurtă, ilustrațiile sunt haioase și împrăștiate și are acest efect imediat, te distrează, eventual chiar râzi și îți dă un sentiment de bine. Și ce altceva să-ți mai dorești? O găsiți la Editura Paralela 45 și recomandarea este de la 3+, dar eu zic că e una din cărțile alea care merg oricând. Așa cum poate vă amintiți că am scris și despre Dragonul Bubu, Ela Prăjiturela și Micul Camion Albastru (care încă ne plac): 3 cărți pe care să le citești cu copilul tău din ziua 1. Aș pune-o și pe Urzica lângă ele oricând. : )

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.