Vreau să vă vorbesc despre o carte foarte frumoasă și dureroasă pe care am citit-o zilele astea. Am lăsat-o să se așeze și să stea puțin cu mine înainte să vă scriu, deși am avut tendința să mă arunc pe blog de îndată ce am terminat-o. E vorba despre Grădina Sofiei de Suzănica Tănase. E o carte pe care-mi propusesem s-o citesc de mult și e și una dintre ultimele cărți cumpărate în 2020 (împreună cu Sfumato de Ioana Geacăr, o antologie de versuri).

Grădina Sofiei este o carte ca un poem-proză, o să auziți/citiți foarte des. E o descriere care vine din multe părți, de la cititori și chiar și de la cel care semnează posfața volumului. Vianu Mureșan spune despre cartea asta, printre altele:

Cartea Suzănicăi este de fapt un poem al maternității chinuite, compuse din fragmente de gânduri, așteptări, vise, coșmaruri, traume, amintiri naive și idilice, observații comune, judecăți asupra vieții de imigrant dispuse în jurul unui nod de dragoste fără chip.”

Vianu Mureșan, în postfața volumului, p. 15I

Într-un fel am văzut și eu cartea ca pe un poem-proză, dar poate nu aș defini-o neapărat așa. Pentru mine cartea asta a fost o proză în primul rând, o proză fragmentară, viscerală, incredibil de fragilă și de o sinceritate neașteptată atunci când observi timiditatea din spate. Mi-a plăcut asta, dar și mai tare mi-a plăcut modul în care a fost scrisă. Propozițiile, conținutul întreg, fragmentele ca niște confesiuni. Mi-a plăcut intimitatea limbii, felul în care a jonglat sentimente cu descrieri, incursiunile atât de simpatice&calde în memorie, iar adesea atât de tăioase. Cartea asta mi-a amintit de fragilitatea din Și se auzeau greierii de Corina Sabău, pe o parte, și de duritatea prozei Tatianei Țîbuleac, pe de altă parte. Împletită foarte fain într-o proză și scriere frumoasă (care nici nu mai contează dacă se vrea a fi proză, poem sau poem-proză), o iei ca atare, așa cum este, și ajungi să o iubești fără să-ți dai seama.

Dacă ar trebui să vă fac un rezumat, v-aș spune că Grădina Sofiei este povestea unui avort spontan – o poveste dureroasă care pentru multe femei a fost/este o realitate atât de greu de îndurat. V-aș spune poate că Grădina Sofiei este vocea mamei acestei copile, adresându-i-se cu o intimitate înduioșătoare, o voce fină, subțire, ca un fir de ață gata să se rupă oricând. V-aș mai spune și că o să intrați într-o lume foarte complexă, a memoriei, o lume în care naratoarea vă va ține de mână și cât veți vizualiza toată povestea, o veți face cu siguranța cu care, deși știindu-vă spectatori, o să aveți impresia că nu vedeți și că nu simțiți la a doua mână. Știți că nu sunteți acolo, dar vă intră în inimă, oase, suflet, oriunde-și găsesc loc toate emoțiile și stările astea. V-aș spune multe, dar nu o să vă fac un rezumat. O să vă spun însă că ai nevoie de foarte mult curaj să poți scrie ceva atât de frumos, fragil, și atât de intim și sincer.

Cartea aceasta este în întregime autobiografică. Toate elementele din ea, personajele, întâmplările, amintirile, copilul nenăscut. Nu știi asta când intri în carte, așa că am vrut să v-o spun. Ai putea s-o privești doar ca pe o proză, ca pe o poveste inventată sau nu care vorbește despre un lucru care înțeapă inima. Și cred că nu e neapărat rău. Cred că această carte poate sta în picioare și dacă nu știi că este autobiografică, chiar dacă nu știi că autoarea și-a vărsat sufletul și toată povestea ei reală, că a creat această carte pornind de la fetița pe care a pierdut-o. Poți citi această carte și dacă nu știi că e ca o scrisoare de rămas bun, ca o poveste pe care i-o spune fetiței sale nenăscute. De fapt, cum o spune și scriitoarea, singurul lucru inventat este sexul copilului pe care nu l-a știut și l-a proiectat. O transformă în personaj și i se adresează, o poartă în toate secvențele și pentru ea relatează toate amintirile, toate scenele marcante din copilărie, ei îi vorbește despre relația cu mama și bunica, despre faptul de a fi fată și mai târziu femeie. Poți citi cartea asta și fără să știi asta pentru că e o bucată veritabilă de literatură și o carte care stă în picioare și fără să ai un background informativ.

Mai mult decât atât. Cartea asta o poți citi și dacă nu te interesează o asemenea poveste. Nicoleta Dabija spune la lansarea cărții (aveți link către video mai jos) că nu o interesează în general subiectul cărții, dar că Grădina Sofiei e o carte de neratat pentru cum e scrisă. Și sunt de acord. Este o carte care m-a purtat fără să-mi dea drumul, pe care am simțit-o la fiecare pagină și despre care am gândit de mai multe ori “ce bine e scrisă, ce frumos e scrisă”. Mi-am dat seama pe parcurs că este autobiografică, am crezut că doar semi, și am aflat mai multe despre ea după ce am urmărit-o pe Suzănica Tănase vorbind despre volumul său, despre imensa pierdere pe care a avut-o și mai ales despre sentimentele care au făcut-o să scrie această carte. Și despre cum a început totul cu fragmente, cu propoziții, cu lucruri pe care le simțea și le gândea, care nu o lăsau să doarmă până nu le scria.

Nu am plâns citind cartea asta, am rezistat eroic, dar m-a bușit plânsul când am urmărit-o pe autoare într-un videoclip povestind despre cum a început să scrie când a venit de la spital, după pierderea sarcinii. Și a scris despre această experiență și ce a văzut acolo. Probabil ca un simplu mecanism de apărare, ca o terapie involuntară, dar necesară. Atunci m-a lovit din plin povestea asta. Frumoasă. Fragilă. Dureroasă. Scrisă într-un ton care amestecă fabulos tandrețea cu duritatea existenței; o voce care e și de femeie și de fetiță în același timp.

Dacă ar fi să descriu cartea asta, aș putea-o face folosindu-mă chiar de ceva ce spune autoarea. De fapt, cred că asta ar trebui să fie singura descriere, iar eu nu mă încumet la alta mai bună:

A fost ca și când (…) îți afunzi degetele în apă fiartă. Pentru câteva clipe nu îți dai seama dacă apa este foarte rece sau foarte fierbinte. Cam așa m-am simțit și eu.

Suzănica Tănase, într-un episod din Zoom pe literatură română (link la finalul postării) vorbind despre experiența pierderii sarcinii.

Sunt așa multe de spus despre cartea asta. Că e dureroasă și frumoasă, v-am zis, dar intră în multe teme, chiar și în ceea ce privește imigrarea, diferențele dintre culturi, experiența unei noi țări; dar și despre legătura dintre trei generații de femei, despre legătura dintre noi și memorie. Sunt atât de multe secvențe memorabile din copilărie, memorabile pentru noi ca cititori pentru cât de vii și (unele dintre ele) tulburătoare sunt. Scena cu prietenul cel mai bun care și-a înghițit limba m-a cutremurat (citesc acel pasaj mai jos, scroll to listen). Mi-a amintit de o scenă din filmul Echo al lui Runarsson, scena aceea scurtă cu copilul atât de blond și îmbrăcat în alb, pus în coșciug, într-o biserică goală și bărbatul (probabil de la serviciile funerare) care se așază și vorbește la telefon cu cineva din familia lui. Viața merge în continuare, chiar și în ciuda acestei scene șocante, care-ți face pielea de găină într-un mod înfiorător. Așa-s și multe imagini din cartea asta. E și blândețe, dar nu e numai atât.

Dacă vrei să o privești ca pe o autobiografie altfel, ca pe un poem în proză, ca pe o proză autobiografică sau ca pe o simplă proză, cred că o poți face. Cred că te-ai putea raporta la cartea asta așa cum ai vrea, cum te-ai simți confortabil, am încredere că stă în picioare oricum ar fi. Dar când mă gândesc că scriitoarea a trăit aceste lucruri și le-a transpus într-un mod atât de viu, atât de aproape de mine (cititorul), atât de intim, atât de sincer… mă opresc puțin, iau o gură mare de aer și nu pot decât să iubesc și mai mult cartea asta pentru că este pe cât se poate de reală și vie, nu doar în închipuire (nu că asta ar fi un lucru rău). Și mă bucur că a fost scrisă.

Grădina Sofiei a apărut în 2020 la Casa de Pariuri Literare și e o carte pe care mi-aș dori mult s-o văd nominalizată și premiată pentru că mi se pare că merită foarte tare. Dar vorba Ancăi Zaharia, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, citiți și spuneți-mi ce credeți. Poate fi cumpărată de pe site-ul editurii (http://cdpl.ro), printr-un mail la un_cristian@yahoo.com sau comenzi@cdpl.ro. O găsiți și pe eMag și mai poate fi comandată de pe pagina de Facebook a editurii Casa de Pariuri Literare.

Puteți asculta aici lansarea (în două părți, video) —cam la două luni de la publicarea cărții. Vianu Mureșan spune niște lucruri interesante despre carte și Nicoleta Dabija recomandă un insight cu care am putut relaționa, dar mai ales puteți descoperi ce se află în spatele cărții de la autoare.

Iar aici puteți asculta la categoria Zoom pe literatură română o discuție între Suzănica Tănase și Maria Petricu, înainte de publicarea volumului.


Vă las mai jos trei pasaje din carte. Citite de mine.

Grădina Sofiei, pag 11
Grădina Sofiei, pag 67
Grădina Sofiei, pag 87