ce-am citit în ianuarie și alte peripeții (2023)

S-a terminat și ianuarie. Cred că au fost suficiente lucruri pe care mi le-am propus și nu le-am făcut, așa că nici nu o să-mi mai bat capul cu alea. Adevărul e că a fost o lună carusel de emoții pentru mine și au fost seri când pur și simplu am mers la culcare devreme sau, din contră, am stat pe tiktok și youtube fără să fac nimic constructiv. Nu m-a dat productivitatea afară din casă și asta e în regulă. Programul meu obișnuit implică diverse munci culturale făcute după ce merge fiica mea la culcare și luna asta nu mi-a ieșit deloc schema. În schimb, am reușit să citesc și să scriu niște proze scurte la care țin, pe care nu le-am șters și care mă așteaptă să revin asupra lor atunci când am luat suficientă distanță cât să le editez. Mi-am propus ca anul acesta să fiu mult mai blândă cu mine și văd că în ianuarie n-am dat chix din punctul ăsta de vedere. Sunt mai ales bucuroasă cu și de lecturile pe care le-am avut pentru că fiecare carte prin care am trecut luna asta mi-a oferit ceva minunat și de neînlocuit, ceea ce înseamnă doar că am fost acolo pentru cărțile astea așa cum și ele au fost acolo pentru mine. Și ce mai cărți! Hai să vă zic.

#Roman

Aruncătorii de flăcări, Rachel Kushner

Nu am suficiente cuvinte să vă spun cât de mult mi-a plăcut să citesc cartea asta care nu se încurcă, are și ea vreo 500 de pagini. Mi s-a părut că Deniz Otay a făcut o treabă minunată cu traducerea, îmi place foarte tare ce i-a ieșit. Încă nu știu cum să vă vorbesc despre cartea asta, îmi doresc să scriu mai pe larg despre ea și să vă povestesc, momentan sunt în stadiul ăla în care dau din cap și zic minunată, minunată, grozavă, fantastică, uau ce mi-a plăcut. Singurul lucru care nu m-a atras a fost finalul pe care nu l-am simțit chiar direct proporțional cu restul cărții. Probabil aveam alte așteptări. Cu siguranță voiam altceva. Dar nu e o problemă de ce se întâmplă, ci de cum a decurs narațiunea în ultimele pagini, cred. Cu toate astea, i-am dat 5/5 fără să clipesc pentru că m-a prins în paginile ei ca într-o închisoare și nu am mai fost capabilă să scap până nu am terminat-o. Mi-a ocupat mintea și atenția intens și nici nu prea am citit nimic în paralel până nu am dat-o gata, ceea ce e destul de neobișnuit pentru mine. Sunt un pic anxioasă dacă citesc doar o carte — am nevoie să trec din una în alta, să am măcar 2 începute în același timp. Nu știu de ce asta îmi creează o stare de liniște sau îmi maschează o anumită anxietate, dar c cert e că Aruncătorii de flăcări nici nu m-a lăsat să mă gândesc la altceva decât la ea, ceea ce-mi place. Îmi fac curaj să v-o prezint curând. A apărut la editura Vellant.

Crudo, Olivia Laing

Uite o carte la care nu știu dacă aș fi ajuns curând dacă nu o primeam. Am luat-o cu mine într-un weekend la Veliko Tarnovo când chiar am avut vreme să citesc. Adevărul e că nu adorm niciodată ușor, nici măcar când sunt acasă, dar mai ales când sunt plecată în vacanțe. Așa că e mereu un prilej bun să recuperez din citit. Am dat gata romanul acesta scurt destul de repede, dar m-a și prins și fascinat în același timp. Nu știam mare lucru despre Olivia Laing și cartea asta e super curgătoare și antrenantă. Are un stil oarecum oral care-ți necesită instant atenția și nu te mai poți uita la altceva decât la ea. Nu știi exact unde se îndreaptă. Despre ce e vorba? Cine e personajul ăsta? Dar ce face de fapt? Și îți dai seama că nu e vorba despre asta, ci despre experiența în sine a parcursului unui personaj care nu știe nici el, adică ea, prea bine ce vrea. De fapt, de multe ori lucrează cu contradicții, vorbește despre sine cu o detașare artificială pentru a prezenta povestea și se dă cap în cap. Ceea ce e interesant de urmărit. 133 de pagini de experiențe și relatări efervescente ale unei femei de vreo patruzeci de ani care se căsătorește cu un bărbat mai în vârstă, își radiografiază instant și fragmentar viața și amintirile, încearcă să vadă ce vrea de la viață, dar fără să tragă concluzii, e intens preocupată de viața politică/guvernamentală și deciziile cu privire la protecția mediului, dar e neputincioasă, paranoică și anxioasă (foarte ușor de empatizat cu ea). O frescă a vulnerabilității și singurătății urbane, cu toate fricile apocaliptice și personale. Totally recommend. Am citit-o în englează.

În grădina căpcăunului, Leila Slimani

În sfârșit o citesc și eu pe Leila Slimani. Îmi doream de mult timp asta, de când am ascultat-o în diverse interviuri și am fost destul de interesată de lucrurile despre care vorbea și mai ales modul în care a ales s-o facă. Eram curioasă, ce să mai, și am luat-o cu mine la Veliko Tarnovo cu Crudo ca să-și țină companie una alteia. Chiar nu credeam că voi citi 2 romane într-o vacanță așa mică, dar mare e puterea nesomnului, sincer. În orice caz, Leila Slimani a fost fix ce m-aș fi așteptat să fie, ceea ce e foarte reconfortant. Clar aș vrea s-o mai citesc și am înțeles de exemplu și de ce a scris de bine despre Femeia cu fustă violet de Natsuko Imamura de care multă lume a fost dezamăgită (nu și eu, e o lectură de zi efervescentă și interesantă, misterioasă și antrenantă, un pic bizară, foarte specific japoneză, nu e nimic extraordinar sau ieșit din comun, dar e o carte bună în felul ei, a apărut la ed. Humanitas). Mi se pare că și Leila Slimani scrie interesant și misterios, cu o narațiune antrenantă și îmbâcsită de suspans chiar și atunci când e ușor predictibil ce o să se întâmple. M-a cam înfiorat pe alocuri, mi-a fost foarte greu să empatizez cu personajele, poate mai ales cu personajul principal și de câteva ori chiar am închis ochii și cartea cu tensiunea un pic ridicată, of, prin ce mă faci să trec, Adele (personajul principal). Probabil că poate reprezenta o ieșire din zona de confort pentru unele persoane din pricina subiectului: o femeie căsătorită care-și înșală constant soțul, care nu are stabilitate mintală și pare nimfomană. Când nu e de fapt nimfomană neapărat, dar are o problemă de prezență și conectare și este într-adevăr super tulburată. E interesant de urmărit parcursul ei și pentru că nu e niciodată, până într-un anumit punct, pusă problema astfel. Asta și pentru că narațiunea o urmărește aproape exclusiv pe ea și pare că e spus din direcția ei, deși avem narațiune la pers. a III-a. A very interesting read, da, a fost pe gustul meu, cu toate că m-a făcut să mă simt foarte inconfortabil de multe ori. A apărut la Anansi World Fiction. Trad. de Nadine Vlădescu.

#Prozăscurtă

Felii de lămâie, Anca Vieru

E a doua mea carte de proză scurtă de Anca Vieru și sunt îndrăgostită. Am mai citit Fără poză de profil despre care aș îndrăzni să spun că e chiar mai bună decât Felii de lămâie, doar că mi-au plăcut amândouă foarte mult și cred că Anca Vieru e foarte iscusită la proza scurtă. Nu știu cum scrie roman pentru că nu am citit Spulberatic, deși cred că voi face și asta la un moment dat, dar am devenit foarte interesată de mecanismele care pun în mișcare proza sa scurtă, drept pentru care de abia aștept să discut cu ea despre asta la Perfect Contemporan. A devenit ușor de tot și unul din numele pe care le arunc cu generozitate atunci când cineva cere recomandare de proză scurtă contemporană, mai ales sau întâmplător scrisă de femei. și Felii de lămâie și Fără poză de profil au apărut la editura Polirom și vă îndemn să le căutați.

#Nonficțiune

Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, Annie Ernaux

Despre cartea asta de memorialistică/jurnală/autobiografie v-am vorbit deja foarte pe larg aici pe blog, așa că nu voi relua. Dar am adorat-o și am înțeles foarte bine doar cu cartea asta de ce Annie Ernaux a luat Premiul Nobel pentru literatură. Sunt foarte curioasă și interesată să o explorez în continuare, să-i descopăr și scrierile ficționale și să mă scufund în tot ceea ce ne-a putut oferi. Ceea ce vă recomand și vouă. Dar dacă vreți să știți mai multe despre ea, puteți vizita recenzia mea. Ar fi fain de știut că un citat din această carte s-a strecurat sub formă de întrebare în două podcasturi la Perfect Contemporan: cu Alina Purcaru (cu care chiar am avut o discuție faină și despre Annie Ernaux pentru că și Alinei i-a plăcut mult) și cu Ion Pleșa. Dacă sunteți curioși ce au răspuns, știți ce aveți de făcut. A apărut la Anansi World Fiction. Trad. de Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco.

Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, Gabor Mate

Am multe de spus despre carte asta căreia i-am dat 5/5 pe Goodreads, cu toate că nu sunt de acord cu toate lucrurile despre care vorbește Gabor Mate aici și mi se par discutabile și chiar imposibil de demonstrat anumite presupoziții ale sale. Cu toate astea, am găsit cartea asta foarte interesantă și utilă și nu pot decât s-o recomand. Mă motivează de asemenea să încerc să citesc lucruri și mai recente despre ADHD pentru că din 1999 de când a scris-o, sigur s-au schimbat destul de multe. Nu-mi dau seama dacă asta e o versiune reviziuită sau ceva de genul pentru că nu scrie deloc asta în descrierea cărții, așa că am asumat că avem de-a face cu originalul more or less. În orice caz, îmi doresc să vă scriu mai pe larg despre cartea asta: ce mi s-a părut util, ce discutabil, de ce cred că ar putea fi o lectură utilă și pentru persoanele care nu au ADHD, dar vor să știe care e faza cu el. Mai ales utilă, desigur, pentru părinții cu copii cu ADHD și profesorii care vor să fie într-adevăr informați și să își ajute elevii, nu doar să le creeze traume gratuite pentru că nu au știut ce e aia ADHD. Just saying : ). A apărut la editura Herald. Trad. de Walter Fotescu.

#Poezie

Am citit doar trei cărți de poezie luna asta. Atât s-a putut ca stare. Ceea ce e foarte bine.

Deliruri, Cătălin Stanciu

Am mai citit Vorbim RAR, însă Deliruri mi-a plăcut și mai mult. Aici are un limbaj profund psihologic cu care analizează/sintentizează lumea și experiențele, ba chiar și niște clișee comportamentale sau de tulburare. Are și metafore frumoase și îmbină diverse trucuri de limbaj cu senzații primare, uneori erotice, alteori filiale, alteori pur și simplu sociale. Sunt multe secvențe care mi-au rămas în cap. A apărut la ed Eikon, am citit-o în format electronic așa că nu apare în tanc. DAR veți putea auzi mai multe despre cărțile astea direct de la Cătălin Stanciu într-un episod de podcast care urmează să apară joi. So stay tuned!

Exponate de artă brută, Angelica Stan

Despre cartea asta am scris deja mai multe, despre cât de mult mi-a plăcut și cât de interesantă am găsit-o. Cum și în ce fel, puteți descoperi și voi citind această cronică la Revista Psyche: exponate de artă brută. A apărut la Casa de Editură Max Blecher.

Frânghia înflorită, Radu Vancu

Am mai citit Psalmi de Radu Vancu și mi-a rămas în cap definitiv faptul că dacă poezia nu mă scoate viu din asta, atunci poezia nu există. Da. Iar acest lucru continuă nu ca experiment și nu doar retrospectiv, ci ca viață și esență în Frânghia înflorită, reeditată de curând tot la Casa de Editură Max Blecher. Vreau să vă scriu mai amănunțit despre cartea asta, probabil într-o cronică la citeștemă.ro curând.

#cărți #pentrucopii

Vreau să adaug aici că am citit multe, ca de obicei, printre preferate luna asta au fost desigur poveștile Disney, ca de obicei: Regele Leu, Pisicile aristocrate, Dumbo ș.a.m.d. Am citit mult și Peter Pan și Vrăjitorul din Oz, noi avem niște variante de la Editura Paralela 45 care ne plac foarte mult și care sunt foarte uzate de la atâta răsfoit și plimbat prin tren și alte cele. Însă probabil că senzația pentru mine luna asta a fost tetralogia Surorile zăpezii de Astrid Foss despre care v-am scris deja mai pe larg, dar pe care vreau să vi le recomand în continuare. Dacă copii voștri au ăn jur de 8 ani și le plac poveștile cu prințese magiciene, atunci cartea asta cu siguranță e pentru ei/ele/voi și vă invit să le descoperiți. Mie mi-a plăcut imens povestea. Traducerea e făcută de Diana Geacăr și tot la Editura Paralela 45 le găsiți.

Cam asta a fost luna asta. Am început să mă uit la serialul Viața mincinoasă a adulților pe Netflix și mi se pare foarte bun. Dă o dimensiune diferită cărții și creează poate chiar o lume distinctă. Din anumite puncte de vedere, probabil că serialul are potențial să fie chiar și mai bun decât cartea. Ceea ce mă bucură pentru că o văd în mod real ca pe o extensie în cazul ăsta, și nu o competiție. Oricum, Ferrante e pe gustul meu de când cu Prietena mea genială. Despre Viața mincinoasă a adulților am scris mai pe larg în 2020.

Intru în februarie și cu două cărți începute: Theodoros, de Mircea Cărtărescu. E o carte la care voi citi cred că încă două luni pentru că nu se citește chiar ușor/repede și simt nevoia să mai citesc și altceva pe lângă. Așa că i will take my sweet time with it, ceea ce vă recomand și vouă. Am început să (re)citesc și Harry Potter așa că se mai întâmplă și asta. Nu știu dacă o voi continua acum însă pentru că citesc fix când am chef din ea, nu e nicio grabă. La o adică, am mai citit-o… de câteva ori.

Și voi? Ce ați citit în ianuarie?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *