Alina Purcaru: “Pentru mine scrisul începe cu oamenii și se întoarce la oameni”

În episodul 23 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu poeta, scriitoarea și jurnalista Alina Purcaru. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Recent, ultima carte de poezie a Alinei Purcaru apărută la editura Cartier, Tot mai multă splendoare, a fost declarată Cartea de poezie a anului. Am avut prilejul să vorbesc cu Alina despre poezie și despre splendori, despre ce înseamnă scrisul pentru ea și cât de roditoare, dar și provocatoare, poate fi lumea și munca culturală. Vă invit să ascultați și voi acest podcast superb, dar mai întâi vă propun un poem inedit pe care Alina Purcaru mi l-a trimis a doua zi după înregistrare și care simt că este intro-ul perfect pentru acest dialog.

Ne puteți asculta și pe SpotifyApple PodcastsGoogle Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută!

Câteva lucruri pe care ni le spune Alina în dialogul de azi: 

Eu mi-am dorit să citesc, să scriu și să călătoresc. (…) Dar ce nu am știut e ce presupune cu adevărat să scrii și efortul emoțional – fuga emoțională, fuga după timp.

O găsesc într-un mod fluctuant, deși ea e acolo. (…) O găsesc în conversații cu prietenele și prietenii, în cărțile pe care le citesc, în micile bucurii legate de scris (…) în special de poezie. O găsesc în viața mea în foarte multe forme. (despre splendoare)

E important să păstrăm niște resurse de curiozitate sau trezie la întâlnirea cu lumea pentru că ea e plină de splendori de multe ori mascate de multă zgură.

Pentru mine (poezia) înseamnă o companioană foarte veche indiferent de forma în care și-a făcut prezența în viața mea.

Răspundem în moduri foarte personale la cărțile care vin către noi și în special la cele de poezie. Și ce mi se pare foarte important e ca ele să nu trădeze, să nu excludă și să nu rănească.

Pentru mine discuțiile cu prietenele și sfătuirea și schimbul permanent de idei și de stări, de confesiuni este foarte hrănitor.

Am încercat să descriu cu cât mai multă apropiere și empatie niște situații în care foarte multe dintre noi, femei sau persoane queer, se simt nepotrivite sau sunt privite într-un mod care le dă de înțeles că sunt mai puțin decât ar trebui să fie (…) sau că propriile trupuri nu se potrivesc acolo.

O însingurare aleasă și folosită cu intenție e foarte bogată și cred că ar trebui să o prețuim. (…) Eu îmi iau energie din statul cu mine.

A fost o formă de a sta de vorbă cu mine mai pe îndelete, mai sincer și uneori mai brutal de sincer. E singurul spațiu în care pot să exprim ceva în urma acestei autoscopii.

Pentru mine scrisul începe cu oamenii și se întoarce la oameni. Indiferent de cât de mult din mine e acolo. E mereu și despre ceilalți și despre a înțelege lumea. O dorință de a deschide o ușă. Hai să vorbim despre asta.

Dacă te uiți la scriitură doar dinspre partea ta, într-adevăr nu se întâmplă decât ce pui tu în ea. Dacă te uiți la ea când deja a ieșit în lume, se întâmplă foarte puțin din ce ai pus tu în ea.

Să aibă încredere în vocea lor interioară. (…) Să-și prețuiască scrisul și să nu-l lase pe mâna oricui.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *