Cătălin Stanciu: “Un poet nu poate să mintă.”

În episodul 24 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu poetul și psihologul Cătălin Stanciu. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Azi am vorbit cu poetul Cătălin Stanciu despre două cărți de poezie de-ale sale, Deliruri și Vorbim RAR, dar și despre revista sa umanistă și de cultură și opinie: Revista Psyche. Cătălin are o carieră îndelungată și în psihologie, ca psiholog clinician și psihoterapeut, iar discuția noastră de astăzi a ajuns și pe tărâmul sinelui și terapiei, ce poate însemna un jurnal din punct de vedere terapeutic, de ce e important să fim autentici și cum poezia nu poate să fie minciună. Umorul și vulnerabilitatea invitatului meu de azi au darul de a oferi o stare de bine, ca o reamintire a faptului că tot ce facem aici, chiar și în literatură (sau mai ales), e profund uman.

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută!

Câteva lucruri pe care ni le spune Cătălin în podcastul de azi:

Un poet nu poate să mintă. Poți să construiești metafore, să faci un construct literar/poetic, dar nu ai cum să minți. Nu ai cum să nu te aduci pe tine. În poezie Madame Bovary, C’est Moi. (…) Nu te poți trăda pe tine în poezie.

Nu mă văd într-un alt spațiu profesional. (despre psihologie)

Poezia a început de la îndrăgosteala din liceu.

Întâlnirea serioasă cu poezia a fost după lecturi mai serioase. Și după volumul din 2017, Deliruri. Până atunci a fost o încercare.

Desprinderea de psihoterapie reușesc s-o fac relativ ușor prin unele ritualuri simple de trecere din rolul de terapeut în cel de părinte, iubit, părinte. Mai ificil e în cel de psiholog clinician unde întâlnesc cazuri dificile pe abuzuri sexuale sau tot felul de grozăvii care par inimaginabile unei vieți de zi cu zi.

Să aducem bucurie. Să fim autentici. Să fie un spațiu în care se poate scrie exact așa cum se simte. (despre Revista Psyche)

N-am ritualuri de scris. Scriu în puseu.

Poezia fiind emoție, poezia fiind un contact direct cu propriul suflet, nemediat și imediat de transmis, e mult mai simplu: ai un telefon la îndemână/carnețel să scrii versurile, ai o idee pe care ulterior să o dezvolți. În proză nu cred că poți fără (ritual).

În Deliruri am încercat să fac o analiză psihologică a societății în care trăim. (…) Cred că Deliruri încă este perfect contemporan. )

Vorbim RAR a fost un alt mod de exprimare poetică. Mai direct, mai intim poate. (…) În fapt e și alchimia iubirii dintre părinte și fiu. ceea ce e liniștitor.

Atunci când ai ocazia ca 50 de minute cât durează o terapie să poți să fii focusat pe o anumită problematică și să fie cineva cu tine care să te însoțească și care să te ajute să îți păstrezi consistența gândului. Să nu te risipești.