El era frumos, eu eram iritată — Diana Geacăr

În urmă cu mult timp, citeam și eu Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade și-mi ziceam că recunosc o grămadă din trăirile de acolo — probabil că ar fi trebuit să mă gândesc că ori sunt destul de universale lucrurile despre care vorbește, ori că ar fi fain să citesc despre toată perioada aia din …

Infrapaginal, Ciprian Măceşaru — cartea care m-a făcut să scriu jurnal

Am petrecut mult timp cu jurnalul lui Ciprian Măceșaru și tot astfel mi-a luat ceva până ce am găsit cuvintele potrivite pentru a vă povesti câte ceva despre el. Am călătorit printre paginile acestei cărți într-un mod tare personal și simt că acest volum este foarte aproape de mine. M-a ajutat la rândul meu să …

Ce am citit în octombrie și alte peripeții

În luna octombrie am pus la cale acest proiect foarte fain împreună cu Casa de Pariuri Literare: Proiectul “Despre debut. Istorii personale” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național unde am pregătit o serie de videocronici la câteva cărți de debut și la una de proză scurtă. Tot proiectul acesta poate fi urmărit pe canalul de …

Cheia, Junichiro Tanizaki — jurnalul ca metodă de înțelegere&dezlănțuire

După ce am citit Jurnalul unui bătrân nebun, mi-am dat seama că o să mai citesc și alte cărți de Tanizaki — nu mă așteptam însă să mă avânt atât de repede, am strecurat cartea în sacoșă când am luat trenul spre București (pentru Festivalul Gellu Naum) și m-am pus pe citit într-un vagon în …

Jurnalul unui bătrân nebun, Junichiro Tanizaki

Junichiro Tanizaki (1866 – 1965) era unul dintre scriitori japonezi pe care nu-i citisem și-mi doream. În urma unei discuții cu scriitorul Ciprian Măceșaru, am pus mâna pe romanul Jurnalul unui bătrân nebun (pe care l-am primit în dar, mulțumiri, Ciprian!) Așa l-am urcat în capul listei pe Tanizaki și, mai mult decât atât, am …