Infrapaginal, Ciprian Măceşaru — cartea care m-a făcut să scriu jurnal

Am petrecut mult timp cu jurnalul lui Ciprian Măceșaru și tot astfel mi-a luat ceva până ce am găsit cuvintele potrivite pentru a vă povesti câte ceva despre el. Am călătorit printre paginile acestei cărți într-un mod tare personal și simt că acest volum este foarte aproape de mine. M-a ajutat la rândul meu să scriu jurnal și tocmai de aceea, după ce am început-o, am vrut să lungesc călătoria. Mi-era teamă că odată ce voi termina cartea, nu voi mai avea niciun impuls să țin la rândul meu aceste notițe mai mult sau mai puțin zilnice. Cu toate acestea, mi-am luat inima în dinți, l-am continuat și l-am și terminat, apoi a urmat o pauză lungă în care am vrut să păstrez această senzație doar pentru mine, neștiind cum să vă spun și vouă cât mi-a plăcut (sau de ce) acest jurnal. Și, totodată, chiar și acum mă întreb, cum poți să scrii despre un jurnal?

În Infrapaginal avem ocazia să călătorim de la notiță la notiță prin mai multe stări și realități, având totodată senzația, la final, că am fost martorii unei povești, de parcă acesta a fost un soi de roman pe care l-am parcurs sub forma unor file de jurnal. Cartea este închegată și cuprinde notițe de pe parcursul a nouăsprezece ani, timp în care scriitorul pare să fi rămas același. Cred că cel mai fascinant este acest ton care pare deosebit de onest, dar totodată iscusința cu care sunt făcute însemnările. Avem aici de-a face cu însemnări despre tot felul de stări și frici, dar și despre persoane și lucruri concrete, inserându-se treptat și natural o sumedenie de elemente. Ciprian Măceșaru notează lucruri și despre sinucidere, inadecvare, despre statutul de scriitor și toate acele griji care par să te macine din când în când — mă refer și la remarci de genul: ce aș vrea să pot scrie și eu așa. Am găsit aici o atitudine pe care am mai întâlnit-o și în poezia lui Ciprian Măceșaru, mai cu seamă în Corpuri de întunecat unde uneori se adresează sieși cu aceeași atitudine. Ce m-a interesat aici foarte mult este faptul că reușește să transmită toate acestea fără să cadă într-o zonă lamentabilă, cu toate că întotdeauna tipul acesta de atitudine joacă și în liga patetismului — m-am regăsit mult în anumite pasaje de genul ăsta și cred că am simțit acolo o sinceritate care a evaporat (“de la sine putere”) orice altă impresie preliminară sau ulterioară (mai ales de ordinul judecăților de valoare). Ai senzația că l-ai descoperit pe scriitorul Ciprian Măceșaru exact așa cum e el și ăsta este un imbold serios de a continua lectura.

Jurnalul este înțesat de referințe culturale: muzică, teatru, literatură, cu diverse notițe personale și foarte interesante de explorat, cel mai adesea, determinându-mă să fac însemnări la rândul meu pe margini pentru a fi sau a nu fi de acord cu lucrurile pe care le sugera Ciprian. Datorită acestei cărți am început să-l citesc pe Sorin Stoica mai devreme decât plănuiam (am adorat Dincolo de frontiere, dar și Povestiri cu înjurături: am făcut și o videocronică la cartea asta în cadrul unui proiect despre debut co-finanțat de AFCN și în colaborare cu CDPL). Am descoperit mai multă muzică despre care nu știam nimic, de exemplu Morphine (mai ales cu albumul Cure for pain apărut în 1993, adică anul în care m-am născut eu), o trupă rock alternativ care amestecă jazz și blues, o splendoare. M-au bucurat “întâlniri” cu lecturi pe care deja le aveam și eu, de exemplu cu Tanizaki (pe care l-am citit mai repede tot datorită recomandării lui Ciprian) sau cu Marele bucurii și marile tristeți de Cupșa unde am avut o opinie diferită de cea a autorului, dar și cu Carver și Romain Gary și alții — e și un voiaj foarte fain din punctul ăsta de vedere pentru că Infrapaginal e plin de referințe și scurte impresii despre acestea.

Simt că m-am implicat foarte mult în lectura acestei cărți, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu o carte bună care îți spune multe, dar care te și ajută. Presupun că m-am și regăsit într-o sumedenie de stări și neadecvări, am simțit adesea o anumită teamă (în relație cu practica scrisului). Am investit emoțional în acest jurnal și nu am ieșit în pierdere, de aceea cred că mi-este și atât de greu să îl disec/prezint și să vorbesc despre el. Am scris și am șters de mai multe ori ceva de genul acesta: în Infrapaginal găsești de toate. Ciprian Măceșaru este foarte iscusit la a prinde viața în mâini și a o transpune pe hârtie sub o formă onestă. Există întotdeauna ceva artificial la scrierea unui jurnal în sensul în care nu știi niciodată cât e o dedublare (intenționată sau nu) a autorului, cât e planificare și cât e spontaneitate, și oricum există o diferență masivă între “mine cel scris” și “mine cel din viața de zi cu zi”, un lucru pe care nici nu îl poți aduce cu adevărat în narațiune (fie ea și realistă, de jurnal, punctuală, de zi cu zi) fără o anumită artificialitate. Cred că în Cleanness de Garth Greenwell am citit acest pasaj foarte interesant despre cum profesorii joacă un rol când sunt la clasă, când interacționează cu studenții (un soi de teatru, un soi de dedublare) și cumva asta se întâmplă și în relație cu scrisul jurnalului, de aceea atunci când o faci atât de bine, iese totuși la suprafață un soi de onestitate care cucerește.

Există o anumită constanță pe care o admir imens în cartea aceasta, dar și această cursivitate pe care aș fi vrut s-o dobânesc și eu. M-am gândit întotdeauna că nu oricine poate să scrie jurnal și, în orice caz, nu bine… încă rămân la această opinie, după lectura asta — Ciprian pare să știe exact cum și când să insereze anumite elemente (iar practica sa îndelungată în scrierea jurnalului cu siguranță are un cuvânt de spus în direcția asta). Poate că fiecare dintre noi caută ceva anume la un jurnal (eu nu am citit suficient în direcția aceasta ca să am opinii elaborate), dar pentru mine acest mix între mărturisirea stărilor angoasante, tulburătoare, dar adesea și bune, cu rezonanță înduioșătoare și aspecte concrete ale vieții de zi cu zi, politice, referințe culturale de tot felul inserate natural, cu impresiile aferente reprezintă un mix ideal, dacă mai este și scris bine/interesant (ceea ce despre Ciprian Măceșaru deja știam), atunci cu atât mai bine.

O să rămână pentru mine cartea care m-a făcut să scriu jurnal și care mi-a deschis apetitul pentru acest tip de lectură. Cu sigurnață voi reveni la Infrapaginal.

Ce mai puteți citi de acest autor? Eu v-am mai scris despre: Corpuri de întunecat (poezie) și Alergătorul invizibil (roman). Mai puteți urmări acest tiktok scurt cu cartea asta.

Un interviu cu Ciprian Măceșaru despre jurnalul său găsiți pe adevărul.ro unde mărturisește:

Mi-am cenzurat jurnalul pentru că nu tot ce am notat în el mi se pare suficient de bine scris şi de interesant pentru cititori, precum au fost şi lucruri destinate să rămână intime, dar nimic din cenzura asta nu-mi falsifică însemnările. „Infrapaginal“ este un jurnal aproape sinucigaş de sincer. 

Singurul lucru coerent pe care vi-l spun în postarea asta e că mi-a plăcut foarte mult jurnalul ăsta și că aș vrea mult să-l citiți și voi. Îl găsiți pe libris.ro, elefant.ro și mai vedeți și voi prin librării. <3

PS: Probabil că în vreo postare viitoare o să vă vorbesc și despre relația mea amestecată cu jurnalul și încercările eșuate de-a lungul timpului de a ține unul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *