recitind

În adolescență eram absolut sigură că recitirea unei cărți e aproape pierdere de timp. Mai mult decât atât, eram complet sigură că niciodată nu voi putea să recitesc o carte, mai ales când sunt atât de multe alte titluri în așteptare care mă chemau spre ele chiar dacă nu-mi știau (încă) numele. Cu aceeași siguranță și aroganță eram sigură că înțeleg anumiți autori cu o exactitate spirituală de o profunzime rară (de exemplu pe Eliade din Romanul adolescentului miop). Mda, mă opresc puțin pentru a spune: wow, câți ani au trecut de atunci! Și, wow, bineînțeles, ce puștană arogantă eram! Nu beam ceai. Nu-mi plăcea deloc berea. Eram convinsă că sunt superioară oricui își petrece timpul liber altfel decât citind o carte (na, iertare, aveam și eu vârsta aia a rebeliunii și mândriei disprețuitoare). Eram sfidătoare și radicală; de exemplu, am refuzat să învăț o lecție la Filosofie și doamna profesoară mi-a sugerat să citesc o carte de filosofie. Am citit Discurs asupra metodei, fiind sigură că am cuprins cu mintea mea înțelesul lumii. Nu, nu a fost așa, dar de acolo am ajuns la altele. Vai! Câtă aroganță ai în adolescență și cât crezi că lumea îți aparține și, pentru că îți aparține, e cumva datoria ta să îi calci în picioare valorile, să le refuți, să afirmi cu o îndârjire sfidătoare că TU ai dreptate, că TU ești mai mult decât alții, că TU vei face asta și pe dincolo. Frumoși ani, în orice caz.

Zilele trecute am vizualizat o ecranizare destul de proastă a cărții Jane Eyre (nici nu contează care, nu o recomand). Dar mi-a adus un chef aproape teribil de a reciti cartea, mai ales când câteva din pasajele mele preferate erau redate aproape, dar nu chiar, decent în film (de exemplu, când Brocklehurs o întreabă ce poate să facă pentru a evita ajungerea în Iad, iar ea îi răspunde: I must keep in good health and not die. Genial încă :). ) Și mai era și gagica aia din Definitely, maybe cu obsesia ei justificată pentru Jane Eyre. Dacă există semne pe lumea asta, atunci sigur că ăsta a fost un semn să recitesc Jane Eyre (o scuză aproape plauzibilă, ha!)

Azi îmi savuram un ceai verde cu aromă de cășuni și reciteam din Jane Eyre, amintindu-mi că prima oară când am citit-o, probabil acum vreo 9 ani, am citit-o în română și nu mi s-a părut atât de tristă, nu m-a revoltat la fel de mult, nu m-a impresionat din anumite unghiuri atât de tare. Îmi amintesc totuși că am fost impresionată de simțul dreptății avut de Jane Eyre. Recitind, desigur, cred că înțeleg mult mai bine perspectiva prietenei ei din școală, în ciuda gândirii ușor doctrinare care încă mă îndârjește (vorbesc, desigur, despre Helen Burns). Și poate că e amuzant că deși înțeleg în teorie, practic în spirit, cum s-ar zice, tot cu Jane Eyre de la 10 ani tropăi. Mă înfurie nedreptatea. Și totuși, nu am admirat-o prima oară când am citit pentru puterea iertării, probabil că nici nu am observat-o. Și dacă am observat-o, am trecut-o cu vederea. Astăzi văd lucrurile puțin diferit. În amintire, cartea era ceva aproape plăcut. Recitind descopăr că în parte este dureros, dar cartea e cu atât mai frumoasă. Motive sunt suficiente.

Acum 10 ani eram sigură că a reciti o carte e o mare prostie, ca să îmi setez exprimarea din unghiul unei adolescente. Astăzi, ce să zic… Luna aceasta am recitit toată seria Harry Potter cu mai mult entuziasm decât am citit-o pentru prima oară sau decât am recitit-o pentru prima oară. Iar săptămâna aceasta răsfoiesc și recitesc Jane Eyre nu cu entuziasm, ci cu interes. Recitirea unei cărți nu este o pierdere de timp, este o redescoperire. În cazul seriei Harry Potter, sigur, e doar o plăcere vinovată (poate că toți le avem). În cazul lui Jane Eyre lucrurile stau puțin diferit. Așa cum Crimă și pedeapsă este una din cărțile care au ajutat la (auto)formarea mea, literară și mai ales „spirituală,” așa este și Jane Eyre una din cărțile acelea, una ce va însemna ceva până la sfârșitul existenței mele.

Așa că îmi scriu mie din trecut, sau poate ție, dacă tu crezi că a reciti o carte este o peridere de timp. Nu o să recitești toate cărțile pe care le citești. Și nici nu e cazul, ar fi aproape trist. Dar s-ar putea să fie măcar o carte, una, nu contează care, pe care vei avea chef să o recitești în fiecare an, sau la câțiva ani, și când o termini, o să ai o strângere ciudată de inimă. Îți vine să o deschizi și să o începi iar, dar ți-e frică de saturație. Și e bine să îți fie frică. Las-o să odihnească. Să vedem ce o să crezi peste un an, peste doi, peste zece.

Îmi amintesc că profesoara mea de engleză din liceu îmi vorbea adesea despre ce înseamnă să recitești o carte. Priveam cu ochi sceptici atunci, adolescentă arogantă și foarte radicală. Astăzi înțeleg mult mai bine ce spunea, și îi mulțumesc.

Citiți? Dacă nu, apucați-vă. Mereu mi s-a părut trist să nu citești. Mi se pare și acum, la fel cum mi se părea la 16 ani, de exemplu. Pierzi ceva dacă nu citești nimic niciodată. Unii ar spune că ceva esențial. Pentru mine cititul este spiritualitate. Spiritualitatea absolută.

și... asta ascult acum. Da, îmi place de mor. 


please share if you liked it
0

3 comments

  1. Hello!

    Citindu-te, imi fac pofta sa recitesc si eu anumite carti. Jane Eyre, de exemplu, pe care am citit-o o singura data in romana. Sau Mandrie si Prejudecata. Tin minte cat de incantata am fost de Mandrie si Prejudecata. nu pot sa spun ca aveam o cultura vasta in ceea ce priveste literatura la momentul la care am citit cartea, poate de aceea Elizabeth mi s-a parut absolut minunata. Iar Darcy altceva, un altfel de personaj masculin, diferit de tot ce citisem eu pana atunci (nici nu ma mir ca mi s-a pus pata pe el in asa hal 😀 ) De Harry Potter nu mai zic, desi am tot amanat recitirea cartilor de ceva vreme incoace. Mi-e frica sa nu pierd magia, desi nu cred ca e cazul. E Harry Potter, pana la urma.

    In orice caz, sunt de acord cu tine. daca nu citesti, pierzi. nu stiu ce m-as face fara citit.

    1. E mult mai faină în engleză, să știi!
      Referitor la Harry Potter, nu cred că ai cum să îți strici magia universului HP recitind. Nu, în nici un caz, ăsta e unul din acele cazuri în care recitirea nu face decât să îți aducă mai multă plăcere, so to speak. Recitind, retrăiești sentimente, senzații, retrăiești întregul univers magic HP de care știu că ești îndrăgostită. E doar un plus. E absolut fascinant. Și o să citești cu mare plăcere scenele preferate. E greu să te abții de la recitit once you start. 🙂

Leave a Reply to Ramona Boldizsar Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image