Am scris în martie acest post despre maia când am început aventura de a-mi crește o maia naturală de la 0. S-au văzut pe instagram și facebook pozele cu pâini tagate nebunesc cu #justanothersourdoughloaf, drept pentru care cred că au fost trase concluziile, am reușit să conviețuiesc cu daseiny. Simțeam nevoia să fac un update postării din martie și să vă spun, I DID IT.

Acum nici măcar nu mi se mai pare complicat să fac autoliză, stretch and fold, să aștept câteva ore după aluat, să-l las la dospit peste noapte în frigider and so on. Pot spune că a devenit un ritual. Și o singură dată am neglijat hrănirea lui daseiny (în loc de ora 7, l-am hrănit la ora 11!) pentru că mă apucasem de un gem de cireșe care a bolborosit ceva vreme într-un tuci de 10 kg în aer liber.

Dar all is well. Maiaua trăiește, dimineața țipă de foame (hey, la propriu, are voce, când dai capacul la o parte se aud bulele cum strigă de foame, dă-ne de mâncare, niște acrituri ca douăzeci de soacre la un loc). Uneori îi ține companie și borcanul cu apă fermentată de păpădie (se iau flori galbene de păpădie, se aruncă în apă filtrată cu o lingură de miere și peste 4-5-6 zile-i gata, truc minunat aflat pe grupul de FB: Pâini cu maia și ape fermentate). Cu care, da, fac pâine.

Cea mai încântată este desigur M. care întotdeauna îmi reamintește că monstrul ei verzui, Monosprânceană, are grijă de maia și de apa fermentată de păpădie. Cu maiaua e prietenă la cataramă, o întreabă în fiecare dimineață, what are you doing Maia? Dacă stau bine să mă gândesc, e posibil s-o considere un soi de animal de companie, tovarășă cu Yuyu, Bobunaga, găinile din coteț și motanul Findus din cărțile lui Sven Nordqvist.

Aceasta este o postare despre pâine și trebuie tratată ca atare.