Maiaua (sau despre cum să trăiești periculos)

Am această amintire vagă, dar parcă vie despre creatura asta pe care voia ionuț s-o creștem împreună în sufragerie, o chestie acră, pretty much alive și pe care o poreclisem într-un fel sau altul monstruos (chewbacca sau ceva) și pe care urma s-o folosim la făcut pâine. La făcut pâine! Purta cu sine o denumire străină mie care-mi aduce încă fiori, ceva ce se traduce așa lesne prin drojdie și mai exact drojdie sălbatică, o maia acră care urma să ne înfrumusețeze existența făinoasă. Dar chewbacca a murit curând, ionuț n-a mai hrănit-o, a uitat-o undeva într-un borcan și s-a stins din viață, iar eu am răsuflat ușurată: căsnicia noastră a fost salvată! Am scăpat prin urechile acului de tornada plămădioasă. Dar am reușit totuși să scap?

În vreme de coronavirus, lumea nu găsește făină și nici drojdie. Am început numărătoarea inversă; am în frigider două pachețele juma’ de drojdie împachetată frumos în galben și cu mecla foarte bunuță a bunicuței cu ochelari. Însă ionuț apare astăzi într-o consternare mai falsă ca pretenția mea de a înțelege ce înseamnă firewall: Ramona, zice, cre’că va trebui să facem maia, nu se mai găsește drojdie! Aproape că reușește să nu zâmbească, de parcă eu nu aș cunoaște urma aia din colțul gurii și sclipirea din ochii albaștri. Atunci îmi pică fisa, înseamnă că chewbacca n-a plecat niciodată din viața mea. A așteptat într-un colț sfios, știa că se va întoarce la mine, cândva, când nu sunt pregătită, vorba lui Tyrion Lannister, a day will come when you think you’re safe and happy, and your joy will turn to ashes in your mouth, and you’ll know, maiaua is back.

Ce e de făcut? Poți să te lupți cu destinul? Am râs cu o umbră fricoasă în glas când am văzut îndrumarea despre maia pe Libertatea, ce-mi pasă mie, nu mă poate atinge. Am evadat cu o iscusință aproape străină mie toate aluziile la ce chestie ar fi dacă am face maia, ia uite, un articol despre maia, auzi, mai știi când am încercat ‘noi’ să facem maia? Îmi puneam compoziția de pâine în mașină și cântam nu mai plânge baby cu M. și-mi vedeam de ale mele. Dar nici măcar ritualul simplu de a face pâine nu a rămas nepedepsit de furia coronavirusului. Făină nu-i, drojdie nu-i; ce e de făcut? Ramona, crezi că ar fi cazul să încercăm să facem maia? Cu o voce care portretiza aparența disperării din ochii căprui, am răspuns, bine, fie, bine.

Învinsă de mâna destinului înc-odată, m-am pus pe treabă, am aflat pe youtube cea mai simplă metodă de a da viață creaturii sălbatice acre (the ultimate sourdough starter guide de Joshua Weissman)…

Cumva, printr-o magie necunoscută mie, am reușit și am ieșit din ignoranță, ionuț a învins și maiaua a luat viață. M-am decis să n-o mai numesc chewbacca sau cum i-oi fi zis în celelalte dăți. M-am decis să-i pun un nume mult mai real și mult mai apropiat, care să fie și mai încărcat de semnificații. M-am decis s-o numesc daseiny.

De ce? Pentru că experimentez aceleași sentimente față de maia ca în fața dasein-ului despre care vorbește Heidegger, deși poate că la fel de bine aș fi putut să-l numesc firewall, dar cine ar putea cu adevărat argumenta că firewall-ul este alive și poate da dureri de cap, și mai ales, că ar fi mereu întru pregătirea pentru moarte și tot așa (dacă n-o hrănești vreo două-trei zile, chewbacca/dasein/whatevs se va duce pe apa sâmbetii). Nu puteam să-mi iau și eu un pisic ca toată lumea?

poză cu mine și daseiny, ziua 1, am emoții

Ce ar merge să citești când îți pregătești maiaua? Pe lângă articole mai mult sau mai puțin stufoase despre maia și, să zicem, șapte pași ușori de urmat ca s-ajungi la o maia fantastică și super vie, pe lângă toate blogurile și mai ales grupurile de pe facebook, paginile de pe insta and so on despre maia (dă un search, o să găsești multe chestii), cred că o lectură potrivită ar fi una din două, ori Tudor Ganea cu Cazemata care nu-i pentru mine și încă n-am reușit s-o citesc, sau Arta de a nu scrie un roman de J. K. Jerome care, n-ai să fii surprins, se potrivește prea bine cu orice activitate domestică.

Eu, în schimb, am două cărți chiar ‘nepotrivite’ începute, deloc în spiritul Ziua 1 de maia, și anume Exuvii de Simona Popescu și a treia carte din Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante pe care le savurez fără nici un secret.

În schimb, pentru că sunt o rebelă fără rușine, azi am făcut niște brioșe delicioase cu nutella de casă și am folosit, repet, fără nici o rușine, drojdie de la bunicuța ochelaristă. Până una alta, dacă reușesc să țin dasein-ul mai în viață decât am ținut lămâiul, vedem peste șapte zile. Măcar n-o să-mi ia o iarnă să descopăr că lămâiul a decedat și nu și-a schimbat frunzele asimptomatic.

poză cu micile vinovate făcute cu drojdie; nu te mai uita urât la mine, maia, mai ai cel puțin 6 zile până la maturizare, și oricum, cine știe ce ne aduce ziua de mâine?

Am un sfat inegalabil pentru voi aici în autoizolare. Nu faceți ca mine, nu faceți maia, nu cumpărați drojdie, nu cumpărați făină. Sau mai bine, aruncați cântarul și ocupați-vă de restul. Îl privesc cu coada ochiului pe daseiny, e plin de bule și pare că o să spumege în orice secundă. Am noroc că măcar nu vorbește. Ziua 1; vedem în ziua 2 cum se prezintă.

Dacă postarea mea ți s-a părut prea domestică, am un singur lucru să-ți spun, mitzibitzi!*

*îi ofer copyright lui M care își exprimă durerea la bască prin acest răspuns care înseamnă totul și nimic; ce este asta, M? Răspuns: hmmm… mitzibitzi!

Stay safe și mai ales, nu uita să-ți hrănești maiaua mâine.