Steinhardt, Lavinia Bălulescu

Am întâlnit-o pe Lavinia Bălulescu la Creative Writing Sundays (vezi: revistadepovestiri) și m-a cucerit, așa că am fugit să îi cumpăr ultima carte, o biografie romanțată după viața lui Steinhardt, Steinhardt bughi mambo rag. Am scris când am terminat-o pe social media, Nu știu cu ce să încep, mi-a plăcut enorm cartea asta. E fluidă, curge, scrisă atât de bine și ajungi atât de repede la final. M-a emoționat, m-a amuzat, m-a făcut să mă opresc de câteva ori. I really loved it, o recomand cu drag. It still stands. Dar simțeam nevoia să vorbesc puțin mai mult despre asta.

Cartea e scrisă sub forma unor confesiuni din trei perspective, Tatăl, Securistul, și Discipolul așa că e de așteptat ca narațiunea să curgă din trei direcții diferite. O să spun asta simplu ca să nu ne lungim, dar asta mi se pare a fi fost o idee grozavă. E unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult în ceea ce privește ‘forma’ cărții și au fost multe (iar stilul dezinvolt, această exprimare care curge e iar unul dintre ele). Faptul că te va emoționa lectura asta se datorează foarte mult și acestei forme, nu cred eu, vorbește cartea pentru mine.

Când am citit Și se auzeau greierii de Corina Sabău (nu are nicio legătură cu postarea aceasta), mi-am zis o treabă: ar fi putut să scrie și 500 de pagini pe tema asta, dar a scris atât de puțin, atât de scurt, atât de bine. Același lucru mi l-am spus și citind Steinhardt de Lavinia. Mi-am dat seama pe parcursul lecturii că ar fi putut scrie oricât și-ar fi dorit. Din pagină-n pagină îți dai seama cât de multe trebuie să știe despre subiectul ăsta. Și a ales s-o scrie în cel mai atractiv mod cu putință. Scrie simplu, dar tare, fix așa cum cred că are trecere literatura contemporană la noi. Îmi place de mor acest stil viu care mă plimbă de la pagină la pagină și-mi dau seama că, fir-ar, s-a terminat.

Am citit cartea în două zile doar pentru că n-am putut citi nonstop. Îmi place foarte mult cum începe și cum păstrează parcă în spate ceva obiectiv, deși narațiunea vine din trei direcții și la persoana I! Ce-mi spune mie textul ăsta din spate e: asta e povestea din trei perspective posibile, nu uita că Steinhardt a fost cu adevărat. Și n-ai cum să uiți, tocmai, că ți-l aduce în față fără să ți-l bage pe gât. Și tocmai asta-i fantastic, știi? Pentru că te face să-ți dorești să citești mai multe despre Steinhardt, să te duci la Jurnalul fericirii și tot așa. Nu doar că e o plăcere s-o citești, dar își atinge și un scop (potențial) de a stârni interesul și curiozitatea pentru Steinhardt.

E captivantă, se citește repede și cred că poate să atragă orice categorie de vârstă. Mă gândeam, citind, că ar fi o minunată introducere chiar și pentru un adolescent. E foarte faină inițiativa aceasta cu biografiile romanțate, dar despre asta voi vorbi altădată. În schimb, țin să vă spun că Lavinia Bălulescu a scris o carte foarte mișto pe tema asta și e o plăcere s-o citești chiar dacă nu te interesează Steinhardt. De fapt, poți să nu știi nimic despre el, poate doar un google scurt, ceva din auzite — este suficient. De restul se va ocupa Steinhardt Bughi mambo rag (cât ador această alegere a titlului!)