nu am avut chef să citesc, dar mi-am revenit, așa că iată

Cineva m-a întrebat pe instagram de curând cum îmi fac timp de citit, răspunsul meu a fost clasic, ca de obicei, îmi fac timp de ici-colo, citesc la cozi, citesc când aspir, când gătesc, seara la culcare, etc. Uneori merge, alteori mai puțin, dar uite așa se adună pagină cu pagină și se face cartea… Săptămâna asta însă nu s-a făcut nici o carte. Nu s-a putut. Uneori mai e și așa. Și nu pentru că nu aș fi avut timp să citesc. Din contră. Spre deosebire de alte dăți, am avut și ceea ce numim timp mort. Dar nu am avut nici chef, nici stare și nici putere de concentrare. Nu a fost un reading slump, cât mai degrabă multă oboseală acumulată cu nesomn. Am citit manga. Am văzut două filme (ceea ce e mult pentru mine într-o singură săptămână!!!). Am ascultat niște muzică. Niște podcast. Ba chiar nu m-am simțit vinovată deloc pentru faptul că nu am fost productivă și că I didn’t make the best out of it, cum s-ar zice. Ceea ce e complet nou pentru mine. Și faptul că-mi dau seama că pur și simplu am fost prea obosită ca să mă simt vinovată spune cam multe despre toată chestia asta. Ceea ce nu vă doresc și dvs, sincer.

în această postare se debitează cu spor, așa că nu vă așteptați la lucruri ffff serioase, it’s the internet and I remain random at large. 👀

Nesomnul se datorează în parte iresponsabilității mele, luni noapte (parcă?) m-am uitat la Our little sister, un film care mi-a plăcut enorm și despre care vreau să vă povestesc. Pe la doișpe noaptea mi-am zis că e timpul să merg la culcare. Chiar atunci a început să se foiască prin pat și Măruț care a avut prima ei durere groaznică de ureche, până mi-am dat eu seama ce o doare și ce se întâmplă, trecuseră deja vreo 3 ore de foit și încercat s-o liniștesc, a făcut și febră, una peste alta, după un nurofen, am dormit vreo 2-3 ore, apoi am luat-o de la capăt. Nesomnul s-a perpetuat pe aceeași schemă vreo 2 nopți și pe a treia am pierdut-o uitându-mă la un alt film, m-am culcat după miezul nopții și m-am trezit la 3 că avea febră, apoi la 6 că nu-i mai era somn și se înțelege că mie da, dar mie mereu mi-e somn dimineața și oamenii din familia mea, acești doi superbi-grozavi, trăncănesc mereu veseli la fluffy 6 dimineața. Una peste alta, durerea de ureche a fost cam un coșmar, dar s-a dus, iar eu am revenit pe un tărâm mai simpatic cu cititul.

ce mai citesc, știu că sunteți aici pt asta și numai pt asta

Azi am reușit să citesc două povestiri din Bărbatul fără cap (editura Polirom), volumul de debut al Lavinicăi Mitu care-mi place și pe care l-a recomandat și Laura Ionescu în episodul nostru de podcast (eu aveam deja cartea, hehe, vezi aici episodul: Poți să iubești și fără să te doară) și chiar să mă apuc de o nouă carte, Copilașii “mamei lenește” sunt fericiți la grădiniță (Editura Paralela45) de Anna Bîkova, o continuare a Copilul independent sau cum să fii o “mama leneșă,” despre care deja v-am scris că mi-a plăcut foarte tare. După 70 de pagini ce pot spune e că și asta îmi place la fel de mult și s-ar putea s-o iubesc un pic pe Anna Bîkova, nu pentru că m-a salvat în vreun fel, ci pentru că e ceva calmant în a citi despre cum poți face chestiile bine. Chiar dacă nu le faci întotdeauna. Sau nu prea, în orice caz, că nu prea sunt pe aceeași lungime de undă cu ea când spune că de fapt e ușor, la unele nu-i chiar așa, la altele poate, în orice caz, nu trebuie să avem păreri trase la indigo ca să ne potrivim. E ceva relaxant la a citi cartea asta — mai cu seamă pentru că am și trecut printr-o super-grea acomodare la grădiniță și mă gândesc că ar fi fost utilă mai ales atunci, dar o citesc cu mare interes și acum.

Poezia Teodorei Coman e cu mine de ceva vreme și vreau să mă bucur de carte, așa că nu am citit mai deloc din ea pentru că nu am avut stare și nu am vrut s-o poluez cu lipsa mea de concentrare. Însă acum că am revenit la sentimente mai bune (și-am și dormit un pic, e drept) sunt pregătită s-o reiau pe Lucy (editura TracusArte). Cred că fac un trio mișto cărțile alese de mine pentru acest weekend, mai ales pentru că trio-ul e compus de fapt din patru că pe kindle (la 70%) citesc (de luna trecută) Wyrd Sisters a lui Terry Pratchett care nu are absolut nicio legătură cu niciuna din cărțile astea, ceea ce e de la sine înțeles că cine seamănă vreodată cu Terry Pratchett… dar e cu vrăjitoare și cu asta am zis tot.

două filme de care să vă lipiți ochii și nani devreme

Pe lângă Our little sister (aici trailer, în regia lui Hirokazu Kore-eda despre care nu știu nimic, dar care a fost listat la Cannes și Palme d’Or în 2015, făcut după mangaul Umimachi Diary de Akimi Yoshida, n-am citit-o și aș fi vrut, dar sunt prea puține capitole traduse), am mai văzut și o mi-nu-nă-ție. Acuma, s-ar putea să zic ceva mare și prostesc cum sunt toate lucrurile mari de felul lor, dar nu am mai văzut un film de genul ăsta până acum, absolut hilar, bizar, superb, amuzant, cu câteva scene cam scârboase, un amestec de mai multe genuri (printre care și Western) și cu o focusare pe plăcerea mâncatului, the delights of the food, o erotică a papilelor gustative, niciodată în viața mea n-am vrut să mănânc ramen la fel de mult ca în timpul acestui film, am râs bine, m-a scârbit de vreo două ori (două scene specifice, vă vorbesc eu altădată mai pe larg despre)… și cea mai tare chestie e că-l puteți urmări pe Youtube. E vorba despre Tampopo (care înseamnă păpădie și e numele personajului femnin principal : D ) în regia lui Juzo Itami, de altfel cunoscut, dar e primul meu film de el, a apărut în 1985 (aici filmul, aici trailerul). Ei, drăcie, cam așa a fost filmul ăsta, mi-a plăcut grozav.

În seara asta nu o să mai văd nici un film, cred. Deși, poate, poate, cine știe. Și așa nu am chef foarte des. Mă așteaptă o listă cât China. Am avut și norocul că fiică-mea a adormit foarte devreme. La 21 fix. După doar patru cărți citite. A adormit chiar înainte să ajungem la Tărâmul păsărilor fără aripi pe care ne-a dăruit-o S. E o poveste despre niște păsări fără aripi. O tot citim de ceva vreme. Pe asta și Pete Motanul cu ochelarii lui magici.

ascult vloguri când alerg (când nu podcast sau muzică)

În fine, dacă tot am dat stingerea devreme, am zis să debitez în dulcele stil clasic și pe blog și să vă arăt ce-am mai citit și toate cele… Și apropos de asta, azi când am alergat (și Mara s-a uitat un pic la Encanto că nu l-a terminat, l-a mai văzut o dată, foarte cute animația) m-am uitat/am ascultat acest vloguleț despre top 10 cele mai mișto cărți din literatura japoneză începând cu anii 1900. Acum, era de așteptat, se oprește prin 2016 topul cu Femeia minimarket a lui Sayaka Murata (despre care v-am scris, am adorat-o) și singura altă autoare din video e Yoko Ogawa cu Profesorul și menajera care mi s-a părut ok, dar care nu mi-a stârnit interesul de a mai citi și alte cărți de autoare. Însă am avut așa un pic de nerdy-moment și mi-a fost un pic rușine că mă simțeam deșteaptă rău, dar totodată mi-a și plăcut, așa cum se întâmplă adesea, că am recunoscut imediat citatele din Dezumanizat a lui Dazai, Femeia minimarket, Haruki Murakami și Kobo Abe (cu Femeia nisipurilor, doamne ce carte mișto și ce film fantastic, neapărat să citiți/vedeți). Pe listă mai sunt și Yukio Mishima, Yasunari Kawabata, Kenzaburo Oe și Akutagawa și evident Natsume Soseki cu care am știut din start c-o să înceapă topul. I-am citit pe toți, nu neapărat cu cărțile menționate (de exemplu, nu aș recomanda I am cat a lui Natsume Soseki ca prima carte, de fapt aia aș citi-o doar dacă aș fi super-fan Soseki că e densă, destul de lungă și pe alocuri ușor plictisitoare dacă nu ești mega-fan autor, mi-au plăcut mai mult Kokoro, Botchan, And then, Sanshiro și The Gate). Pe Yoko Ogawa și Kawabata nu mi-am mai propus să-i citesc, cum nici pe Mishima nu-mi mai propuneam (am adorat Confesiunile unei măști, dar alte cărți de-ale sale nu mi-au stârnit același viu-interes), însă în urma acestui vloguleț am devenit foarte interesată să citesc cartea recomandată. Totodată, vreau de multicel să citesc A personal matter a lui Kenzaburo Oe și acum că am văzut-o în video mi-am reamintit că vreau s-o citesc (am scris despre Stârpiți răul de la rădăcină, o carte grozavă pe care eu o prefer dacă mă pui să aleg între asta și Împăratul muștelor, dar mi-au plăcut și cele micuțe și mai puțin uau traduse la noi, 17 și J. Ființa sexuală). Mi se pare că a lipsit neverosimil Junichiro Tanizaki (am scris despre mai multe cărți de-ale sale).

Pentru că alergarea a decurs bine, mă pregătesc să mănânc și eu niște fursecuri că tocmai s-au răcit. Fiica mea a spus azi despre Jamila că e frumoasă și bună și n-am putut s-o contrazic pentru că de la ea am furat rețeta de american cookies și ies super bune, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. La cină am băgat spaghete cu ton, așa cum le mâncam în facultate, adică le-am fiert, le-am scurs, am amestecat tonul și am mâncat stând în picioare până să-mi dau seama ce fac, copilul a fost absolut oripilat, dar i se întâmplă des, motiv pentru care nici nu există poze cu acest fel dichisit de mâncare. Pentru cine se întreabă de ce mai alerg dacă mănânc așa, atunci nu știu ce să vă zic, vă las doar cu companionii mei din timpul alergării, mă priveau frumos de pe calorifer, poate știu ei care-i faza cu chestia asta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.