Omul în căutarea sensului vieții, Viktor E. Frankl

Știam de cartea asta de multă vreme și o evitam așa cum am prins obiceiul să fac cu anumite cărți care se bucură de prea multă popularitate — în principiu, de teamă că n-o să-mi placă. Cu toate astea, în ultima vreme am încercat să combat această atitudine și ce bine mi-a făcut pentru că am dat o șansă unor lecturi care chiar au fost ce trebuie. E și cazul cărții Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl (apărută la Editura Vellant), o carte de psihologie (ușoară, de popularizare) în care vorbește pe scurt despre logoterapie pornind de la experiența sa în mai multe lagăre de concentrare, printre care și Auschwitz. Nu e o carte pe care o citești neapărat ușor — tocmai din pricina faptului că nu avem de-a face cu ficționalizarea, ci o relatare din memorie a unor fapte care urmează să susțină teoria logoterapiei. Nu aș zice nici că e o carte lipsită de emoție, tocmai datorită acurateții experienței lui Viktor E. Frankl, dar și pentru că avem de-a face cu un subiect atât de sensibil: psihologia prizonierilor din lagărele de concentrare. Mi-am făcut o mulțime de însemnări și o grămadă din lucrurile spuse aici mi s-au părut necesare de subliniat și revizitat.

“După Auschwitz, știm de ce e capabil omul” _{*p. 157}

Viktor E. Frankl începe prin a ne spune că nu pretinde să ne prezinte o “expunere obiectivă a faptelor și evenimentelor istorice, ci una a experienței personale, experiență îndurată iar și iar de milioane de deținuți.” Cu alte cuvinte, intrăm direct în viața lui și ne sunt relatate anumite întâmplări și experiențe din lagărul de concentrare: ce însemna foamea, cum își ridicau “deținuții” moralul, cum se făcea trierea pentru camerele de gazare și alte lucruri care atunci când trebuie să le înșirui devin absolut oripilante. Viktor E. Frankl nu încearcă să emoționeze sau să ajungă la o anumită latură a sensibilității noastre, ci doar prezintă anumite lucruri bazându-se pe experiența sa. De aceea mi s-a părut și atât de înfiorător într-un anumit punct. Totul e la rece, retrospectiv, poate că la un moment dat totul este expus într-un limbaj aproape mainstream, iar asta te face să te gândești la faptul că omul acesta a trebuit să teoretizeze aceste experiențe și că a trebuit, de asemenea, să ajungă la o anumită condiție/stare ca să poată vorbi atât de scurt și pertinent despre ele. Conformația sa de psiholog i-a venit probabil în ajutor, dar această primă carte a cărții te face să te gândești într-adevăr foarte mult la acest ”știm de ce e capabil omul”. E greu să vorbești despre aceste atrocități. Și cel mai adesea e greu și să citești despre ele — dacă nu ai un interes specific pentru lagărele de concentrare dintr-un motiv sau altul. Pentru mulți oameni sunt lucruri pe care nu le pot digera. Dar Viktor E. Frankl nu șochează, nu încearcă să ducă cititorul într-o zonă teribilă de disconfort. Spune niște adevăruri și relatează niște fapte — pentru a ajunge la ceea ce își dorește cu adevărat. Să ne explice care e faza cu sensul vieții și de ce este atât de importantă prezența sau căutarea lui în viața omului. El a numit această teorie logoterapie.

Dar ce e logoterapia asta?

Logoterapia e practic o metodă terapeutică care ajută oamenii să își găsească sensul vieții. O psihoterapie mai specială care se bazează pe o presupoziție mare, pe care Viktor E. Frankl o documentează și susține prin prisma experiențelor oribile din lagărele de concentrare: experiențele sale și concluziile pe care le-a tras pe marginea observării altora. El susține că atâția oameni nu ar fi reușit să reziste lagărului de concentrare dacă nu ar fi avut un sens al vieții, oricare a fost acesta (că o motivație, o persoană, o credință). Se dă exemplu pe sine, având o conformație mai puțin robustă și neconsiderându-se neapărat un specimen foarte puternic. Dar a reușit să facă față lagărului, înfometării, muncii desculț sau încălțat superficial cu degetele de la picioare degerate, doar pentru că avea un scop, un sens care l-a ghidat. Fie că era vorba despre iubirea pentru soția lui sau însăși speranța că într-o zi va reuși să își (re)scrie manuscrisul (chiar al logoterapiei). Viktor E. Frankl insistă asupra acestui aspect: omul poate rezista atrocităților doar dacă există un sens care să-l ghideze, ceva în care să creadă și care să facă posibilă suferința. De aceea, aceia care și-au pierdut orice motivație, care nu au mai găsit niciun sens să continue, au dispărut în doar câteva ore — povestește despre câteva cazuri de prizonieri care și-au pierdut dorința de a trăi și au decedat foarte repede. Nu e nemaiauzit pentru noi ca cineva să fi murit din tristețe. În cazul acesta, au murit pentru că și-au pierdut orice speranță și nu au avut niciun sens de care să se agațe ca să lupte în continuare. Ceea ce te sfâșie.

Apropos de suferință

Viktor E. Frankl găsește ceva nobil în suferință și vorbește și despre o capacitate morală extraordinară a unor oameni — să găsească sens în suferință. Ceea ce pentru cineva din generația mea e mai puțin credibil, dar care are mai mult sens în contextul cuiva care a trecut prin lagăre de concentrare. Bine ar fi să nu existe suferința, ceea ce ne spune și el. Cu toate astea, o întâmpinăm destul de des de-a lungul vieții. A găsi ceva nobil în sacrificiu nu e neapărat ceva nou, dar Frankl pune un semn de egalitate între sensul vieții și suferință, în sensul în care aceasta din urmă ar putea fi însăși un sens al vieții pentru unele persoane. Că își trag o anumită stare (poate mistică, cine știe) din suferință și își oferă sens nu doar lor, ci lumii în care trăiesc. Presupun că asta este adevărat pentru persoanele stoice, foarte întâlnit și în creștinism. Mai greu de înțeles pentru o persoană atee care nu găsește noblețe în suferință, dar îi poate oferi dreptate autorului când vine vorba despre puterea celui care o îndură, despre cât de nobilă și extraordinară este forța sa și cât de bine ar fi să nu o experimenteze, de fapt, niciodată.

Ce e sensul vieții?

Marea întrebare a tuturor timpurilor. Dar nu avem un răspuns general valabil. Și poate că de abia asta e reconfortant. Viktor E. Frankl pune accent pe asta — nu doar pe căutarea sensului vieții, dar mai ales pe faptul că pentru orice ființă umană răspunsul s-ar putea să fie altul. Și asta este bine. De aceea ar fi atât de eficientă și logoterapia — ar ajuta un individ să își găsească motivația personală, și nu ceva general valabil care nu i-ar oferi, în definitv, nimic. Pentru că miza logoterapiei e cu adevărat uriașă. Vrea să spună că pentru cineva care nu are probleme clinice grave, pentru cineva care este neurotipic (dar probabil și pentru anumiți neurodivergenți, însă fără psihoză sau anumite boli mintale care nu se pot încadra doar la o psihoterapie de tipul acesta) este suficient să-și găsească sensul vieții, să-l caute, să-l internalizeze și îmbrățișeze. Acest lucru îi va oferi confort mental și îl va ajuta să depășească mai lesne anumite greutăți (fizice, mentale, de orice tip) pe care le va întâmpina în viață. În sensul ăsta nici nu există sensul vieții, ci doar motivații și sensuri personale. Sensul vieții este ceea ce îl face pe om să meargă mai departe, iar acesta poate apărea în atâtea forme câți oameni există.

Dar de ce să citești cartea asta?

Am ales să nu vorbesc foarte detaliat despre Omul în căutarea sensului vieții pentru că mi-e greu să ating acest subiect. Nu mă simt în măsură nici să vorbesc și nici să simt anumite lucruri despre care se vorbește în cartea asta, dar am fost recunoscătoare că am citit-o și că am putut astfel să descopăr această perspectivă asupra lucrurilor. Nu este o experiență sfâșietoare și asta ajută. Dar cred că merită citită pentru că ne dezvăluie o privire echilibrată asupra lucrurilor, ne reamintește cât de groaznică poate fi natura umană câteodată, dar în aceeași măsură nobilă — cât de important e să avem grijă de noi înșine și cât de esențial e pentru om să aibă un sens al vieții. Care îl va ghida, dar îl va și salva. Nu e neapărat treabă ușoară, de aceea propune și logoterapia ca metodă psihoterapeutică de ajutorare.

Sunt persoane pentru care cartea aceasta a fost o revelație și pot înțelege asta. Nu a fost o revelație pentru mine, dar citind-o mi s-a părut că e necesară. I-am dat 5/5 fără să clipesc prea mult și m-a interesat cap-coadă. M-am gândit mult la natura umană, la cât de cruzi suntem, cum ne place să manevrăm și implementăm puterea, cum ne schimbăm brusc atunci când realitatea istorică se schimbă și suntem gata să ne mulăm pe noi comportamente, mai acceptabile (ceea ce e grotesc din multe puncte de vedere). Viktor E. Frankl vorbește despre psihologia “deținuților” din lagărele de concentrare, despre suferința lor atroce, dar și despre forța acestora. Iar faptul că a reușit să transforme această experiență într-o teorie și practică psihologică care îi poate ajuta realmente pe alții, mi se pare extraordinar. Se citește repede și ușor întrucât avem de-a face într-un fel cu o carte de popularizare — nu e nimic foarte teoretic aici. În a doua parte explică terminologia logoterapiei, dar e ușor de accesat. În vreme ce în prima parte ne povestește experiența sa din lagăr ca un preludiu explicativ pentru susținerea celor din a doua parte. Mi s-a părut o carte importantă pe care am evitat-o pe nedrept. E adevărat că e foarte populară și că nu a constituit neapărat o revelație (în sensul în care în anul 2022 cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu idei precum importanța sensului vieții și care e faza cu omul în căutarea sensului vieții). Dar e o carte bună care devine lesne un must read. Poate mai ales pentru aceia dintre noi care au citit puține spre deloc despre lagărele de concentrare și-și pot face o idee despre ce a însemnat această atrocitate — fără a simțit nevinovăție și înfricoșare, ci a observa real, în mod obiectiv, ce lucru cumplit a însemnat asta. Și cât de important a fost sensul vieții în toată schema asta. Și de abia asta e atât de cumplit. O să-ți dorești să nu se fi întâmplat niciodată, iar raționalitatea și calmul prezente în carte asta te ajută s-o citești, dar la o a doua privire îți strânge inima.

O găsiți la Editura Vellant. Faceți ca mine, ieșiți din zona de confort și încercați și cărțile alea super cunoscute. Că s-ar putea să vă placă. : ) sau să le găsiți utile, ceea ce s-a întâmplat și de data asta în cazul meu.