Clubul Exploratorilor: mașinării cu bezele și pești piranha

Nu știu cum e pentru alți părinți, dar pentru mine weekend-urile sunt prilej de activitate intensă. În vreme ce alți oameni se pregătesc pentru relaxare și bine meritată odihnă, eu mă pregătesc să mă joc, să citesc cărți pentru copii, să gătesc, să fac ordine, să mă joc și să citesc cărți din nou, uneori chiar să strecor câte-o animație mai lungă în program. Ca Turning Red, animația aia haioasă despre o fetiță care se transformă într-un panda roșu mare și fioros-drăgălaș, din toată trupa de prietene fete, fiică mea cea mai atrasă a fost de personajul ăsta secundar pe nume Tyler, un băiețoi cam arogant, dar în esență sensibil. Socoteala de-acasă n-are nicio treabă cu cea din târg, asumând că vânez din când în când povești cu protagoniste fete pentru exemple pozitive de reprezentare. Kid gotta do what kid gotta do.

Weekendul ăsta nu ne-am uitat la nicio animație mai lungă. Am văzut niște episoade din Sid the Science kid pentru a 10000 oară cât am făcut aerosoli, mai cu urletele și proteste, mai cu, gata, e gata odată aerosolul ăsta?! cum se zice la aerosol în engleză?! dar cum se zice la bebe micu’ pe aerosol?! În orice caz, Sid e întotdeauna un pariu la fel de bun ca Franklin sau Findus și Pettson, dat fiind că pe donșoara purcică Peppa Pig am scos-o din program de când mi se părea că devenea prea agresivă (exemplarul meu de om, purcica Peppa rămânea aceeași), mai ales din cauza lui Georgică Pig extrem de mofturos și care spunea cam prea des Nu într-un anumit fel deosebit de enervant. Să revenim totuși la datele problemei. Sâmbătă a fost cum a mai fost pentru că răceala nu ne-a dat deloc pace și faptul că nu am putut petrece prea mult timp pe afară nu a ajutat cine știe cât. Duminică lucrurile se arătau a fi drăguțe, vremea părea faină, până a început să bată un vânt groaznic care ne-a închis iar în casă, împreună cu frigul care pe ea n-o deranja, dar care pe mine mă făcea să mă bag sub o pătură și să nu mai ies, deși cam greu să respiri cu atâția muci sub pătură.

Salvarea a venit din altă direcție. O salvare blestem, cum se întâmplă adesea cu orice chestie care-i obsedează pe copiii noștri. A găsit în biblioteca ei proaspăt ordonată o carte pe care n-o mai citise demult (încă e ordine, ceea ce e absolut o minune, dar le-am pus eu în raft ieri pe toate cele pe care le vandalizase… se pare că dezordinea se imprimă bine în ADN). A dat de Mașinăria de bezele, o poveste haioasă despre Ella, o fetiță meșteriță care ajunge pe globul pământesc mititel pe care ea l-a proiectat, micșorându-se incredibil de mult, și se întâlnește cu puștiul ăsta Felix care ar fi cam trebuit să mai meargă la școală o vreme că scrie niște litere invers. Acolo lucrurile se mișcă foarte repede, mai ales pentru că întâlnirea dintre Ella și Felix e una destul de tumultuoasă, dar nu asta-i problema, ci faptul că se întâlnesc cu robopeștii Pirații Piranha care vor să le fure bezelele. Ce, nu știai? Dirijabilul lui Felix merge cu bezele, nu pe aburi, n-are nevoie de motorină și nici alte cele, ci doar saci și saci de bezele. Care-s, la rândul lor, produse într-un submarin care, cine știe de ce, a început să zboare… E greu să treci de la una la alta, mai întâi bezelele nu sunt dulciuri, ci combustibil, dup-aceea submarinele încep să zboare și pirații piranha încep să te atace cu tunul. Serioasă treabă, iar fetița mea e complet de acord cu asta.

Treaba a fost atât de serioasă încât am citit cartea asta de vreo 2-3 ori (are aproape de 100 de pagini, deși, sigur, e cu o grămadă de imagini așa că nu e atât de mult, dar la un moment dat parcă rămâi fără bezele). Știm de asemenea că ceva e super serios atunci când ajunge la finalul cărții și se uită să vadă dacă există și o a doua parte sau ce mai urmează în serie. Nici de data aceasta nu a fost dezamăgită. Cărții cu copertă albastră îi urma una în culoarea apusului din deșert, nici nu a apucat bine să zică, ce-i asta, cum se numește, cumpăr-o de pe internet că eu am și scos-o de sub mânecă, voila, magie de părinte 101 și am reușit să descoperim și care e faza cu Tunul cu țestoase. Mi-a plăcut mult a doua carte, singura mea dezamăgire a fost că nu a continuat drama numelor lungi din prima carte. Pe Ella o cheamă Ella, dar pe Felix în cheamă Felixandru Coriandru Cocozandru și în a doua carte ne întâlnim cu niște personaje din deșert care au nume scurte ca Stai Plopp și nimeni nu pare uimit de asta în afară de mine, dar asta e viața, ne conformăm și cu nume mai scurte, iar agresivitatea robo-broaștelor-țestoase ne-a ținut suficient pe jar și nu am mai avut vreme să ne gândim (doar eu, sincer) la numele lungi, mai ales cu apariția generalului piraților piranha, fioros și absolut ilar în același timp.

Seria e recomandată pentru copii 6 ani + și sunt de acord cu această recomandare, dar cred că merge liniștit și pentru cei de 5, cum e fiica mea. Noi citim chiar și Gusti și monștrii (despre care v-am zis că voia să stea acasă s-o citim în loc să meargă la grădi, dar v-am mai povestit și cum ne-a salvat Gusti odată ziua când am vizitat o librărie, cărți recomandate la 8+ și care sunt într-adevăr mai complexe). Sunt unele lucruri în Clubul exploratorilor care poate sunt ușor complicate, dar nu imposibile de explicat, are suficiente ilustrații cât să atragă atenția și povestea e foarte antrenantă, avem parte de aventuri super ca-la-carte. O să fiu sinceră cu voi și o să vă spun că eu de abia așteptam să aflu ce se întâmplă, mai ales în a doua carte la care am făcut niște pauze când am citit-o pentru că — lucruri, cine mai știe, diverse obstacole care ne-au împiedicat, ca interesul brusc pentru altă activitate. De abia așteptam să ne întoarcem la ea să aflu cum o să scape Ella și Felix din închisoarea peștilor piranha și așteptarea mi-a fost răsplătită pe deplin, mai ales că am râs bine la apariția generalului piranha Scârț-Pârț. Nu știu voi, dar pe mine mă distrează maxim cărțile pentru copii. Sigur, singura problemă e că trebuie să citim aceeași carte de un catralion de ori… mărturisesc că asta e mai puțin distractiv, mai ales când ți-ai învățat copilul că-i citești până cazi sau până rămâi fără voce, uneori la pachet, mai ales dacă ești răcită cobză.

Nouă ne place Clubul Exploratorilor, mie mi-ar fi plăcut să citesc povești despre fetițe așa meșterițe și curajoase când eram la rândul meu fetiță, fiică mea e impresionată de alte chestii. Primul lucru pe care l-a întrebat a fost: unde sunt părinții Ellei? Apoi, unde sunt părinții lui Felix? O întrebare absolut legitimă pentru că ăștia nu știm prea bine unde sunt. Dar aceeași întrebare a pus-o și când ne uitam la Turning Red și nu prea pricepea ea de ce stă cineva așa mult cu prietenii fără mămicuța, ceea ce e perfect legitim, rezonez, am avut și eu 5 ani odată. Personajul principal e o fetiță super curajoasă și deșteaptă, blondă și superbă, iar fiica mea spune, pe la finalul multiplelor lecturi, Hmmmm, eu sunt băiețelul Felix și sunt doooooctooooooor. Închei în această notă pozitivă.

Cărțile le găsiți la Editura Paralela 45, de care am început să mă îndrăgostesc din ce în ce mai tare că prea dăm de titluri care-s pe gustul nostru. Clubul Exploratorilor (de Sandra Steffensen, trad. din lb. norvegiană de Ivona Berceanu): Mașinăria de bezele (1) și Tunul cu țestoase (2) (vreau eu continuarea, dar nu zic ca să nu alimentez copila, mai ales că de abia am făcut o mega achiziție de cărți noi, ne mai și potolim). Acum aș vrea să încercăm și seria Surorile Zăpezii (pe care le avem), e cu prințese și prima carte începe cu părinții, așa că măcar dilema asta am rezolvat-o. Revenim.

Dacă întrebarea ta e dacă seria asta merge și pentru copii care citesc singuri, cu siguranță, chiar mai bine. Noi nu suntem acolo încă și nici nu ne grăbim. Voi ce mai citiți cu copiii voștri de 5 ani sau pe aproape?