Cum a fost salvată vinerea de Gusti Pianola și Spiderblonda

Miercuri noapte ne-am trezit de multe ori și am vorbit despre musafirii Andrei și Bianca care veniseră în vizită în visul ei — am chicotit și ne-am iubit pentru că eu eram trează de la 12, fără somn, iar ea avea nasul înfundat și, cum o bântuia o răceală, s-a tot trezit cu vise colorate pe retină și stare pe măsură. De adormit, mult mai târziu, dar pe la 5 dimineața tot ne hlizeam amândouă în pătuțul ei cu lenjerie roz și bufnițe (a se nota că ea, de fapt, își dorește și o lenjerie cu Spiderman și am promis că vom face ceva în privința asta…) Joi a fost cum a mai fost, un vânt oribil, treabă prin casă, activități, desene și tabletă, dar mai ales ea a avut o stare superbă pentru că “sunt răcită și nu trebuie să merg la muncă”. În această dimineață replica s-a multiplicat ca un bis un pic enervant, așa că, în ciuda vântului, am profitat de soare și-am zis că dacă tot nu e zi de muncă, măcar la plimbare să mergem. Adevărul e că acest cuvânt e suficient de magic și nici nu ar mai fi fost nevoie să-i povestesc ce urma să facem, era deja încântată să mergem. Mărturisesc totuși că highlight-urile zilei au fost primul ei ghiozdănel și vizita la librărie.

Îi tot promisesem fiicei mele că o duc la librărie. Nu a mai fost de dinainte de pandemie. Doi ani și mai bine din viața unui copil de 5 ani înseamnă ceva — înseamnă foarte mult. Cred că nici nu mai știa cum să și-o imagineze pentru că merseserăm doar în librării micuțe și o singură dată în Cărturești-ul din Afi Cotroceni — unde îmi amintesc că am pierdut un bebeluș mega prețios pe care nu l-am regăsit nicicând, dar atunci am descoperit în Bebetei că există bebeluși specifici nu doar după culoare, ci și organe genitale, era să luăm un bebe cu bețișor (trebuie s-o zic așa specific ca să încercați să vă imaginați), ne-am orientat la timp și am luat o bebelună drăgălașă, potrivită, probabil una din jucăriile ei mai drăguțe acum adormită într-o cutie de bebeluși pentru că are o pasiune pentru creaturile astea plasticoase absolut hidoa-adorabile. Revenind. Nu mai știa cum era în librărie și-o înțeleg. Azi când am ajuns în Librăria din Alexandria a fost foarte încântată. Asta și pentru că avea un scop anume în minte. Din păcate, a fost foarte dezamăgită când a descoperit că nu exista Franklin și Zâna Măseluță pe niciun raft. Nu doar că nu exista cartea asta specifică, dar niciuna cu Franklin. A fost atât de supărată încât a vrut să plecăm acasă ca să putem comanda de pe internet Franklin — iar, o înțeleg bine. Însă ce bine că ne-am împotmolit la casă unde nu aveam bani și nu se putea plăti cu cardul cartea pe care o alesesem… pentru că asta i-a oferit timp teroris-superbei să găsească ceva pe gustul ei.

“E GUSTI PIANOLA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!” A zis ea molipsitor de drăgălaș, momentul ăla când uiți că e totuși la un pas să facă o criză existențială dacă nu reacționezi pe gustul ei. M-am uitat la Ionuț. Ionuț la mine. Aveam 15 lei în buzunar. Du-te și scoate niște bani, i-am zis. El s-a uitat la mine. Du-te că nu mai avem liniște. A dat din cap și, ca un adevărat vânător ce este, a fugit să scoată banii să-l putem lua pe Gusti Pianola acasă. Dacă nu știți despre ce e vorba, atunci încă nu ați citit postarea mea despre Gusti și Monștrii sau “nu vreau să merg la grădi că trebuie să citesc cartea asta”. Am descoperit seria asta de la Editura Paralela 45 și deja bifasem trei cărți din serie. Prima a fost o adevărată aventură, când a descoperit că le dosisem și pe următoarele 2 în bibliotecă, a fost și scandalizată și entuziasmată. Și de atunci a prins obiceiul să caute prin biblioteca mea să vadă dacă nu cumva mai avem pe acolo vreun Gusti, vreun Franklin, vreo cine știe ce altă minunăție de carte. Ne-am distrat mergând cu Gusti la Restaurantul Nautilus, încercând să-l salvăm, au amuzat-o multe, dar cel mai mult i-a plăcut că se mănâncă înghețată. Îi plac tare de tot monștrii din carte, toți cei 10 la număr, în frunte cu Domnul Condei pe care-l adoră (atât că m-a și întrebat cum îl cheamă în engleză și am zis și eu Mister Quill și nu m-am simțit în viața mea așa doctă). La cea de-a treia carte Cântecul parcului mai mult improvizăm — aici se vede cel mai bine că avem de-a face cu o carte pentru copii mai mari, pe copertă scrie chiar 8+ (deși eu zic că merge și la copii mai mici). Acolo mai mult îi spun ce se întâmplă decât îi citesc pentru că unele lucruri sunt puțin cam complicate și nici ea nu are răbdare pentru ea. Dar Gusti Pianola și prietenii rămân printre preferații ei și încerc și eu să nu-i citesc toate replicile lui Gusti în care spune că Lidia Chițibuș, colega și vecina lui, e enervantă și antipatică (cu toate că uneori e un pic), dar Mara o place mult pe Lidia Chițibuș căreia i-a desemnat o locuință în satul vecin, așa că zic să păstrăm aparențele…

A văzut de ceva vreme că există și o a patra carte cu Gusti Pianola. Nu știu cum, dar a făcut ea conexiunile, pe cotor sunt și numerotate, 1, 2, 3 și într-o zi mi-a zis că-i lipsește cartea a 4-a și chiar mi-a arătat-o pe cea de-a treia carte unde, la sfârșitul poveștii, era o imagine cu ea. Nu știe ea să citească, dar asta n-o împiedică să știe lucruri. Mi-a zis pe șleau c-o vrea, asta după ce a căutat-o temeinic, în mai multe rânduri, prin biblioteca mea. Cu greu m-a crezut că nu e acolo, de aproape a trebuit să dau toate cărțile jos să-i arăt, ceea ce ar fi fost cam dezastruos că lenea m-ar cam fi împiedicat să le pun la loc. N-o fi ea ordonată (chiar deloc, ba chiar… de bibliotecă zic) dar măcar nu arată ca la Mara în cameră (în fiecare seară). Bine, lucrurile sunt diferite, cărțile mele nu-s pe jos, ci înșirate prin toată casa, la mine fac ordine mai rar, la ea cam în fiecare zi… Fiecare după posibilități.

S-a bucurat mult blonda că am găsit cea de-a patra carte cu Gusti în librărie și a uitat supărarea cu Franklin. A fost bucuroasă când în sfârșit am putut pleca din librărie și căuta mașina disperată, deși era ceva de mers până acolo. Voia să ajungem mai repede să se poată uita pe carte. Cu această ocazie a descoperit cât de greu e să mergi pe drum și să citești în același timp, chiar să se așeze în mijlocul trotuarului să citească n-a părut să vrea (nu am îndrăznit să întreb), dar a fost bucuroasă când a ajuns în sfârșit în scaunul ei și avea liber la lectură cu asistentul de nădejde (a.k.a. eu). A urmat o altă dramă cu brățara pierdută, dar hai să nu intrăm și acolo.

Sunt multe motivele pentru care recomand eu anumite cărți pentru copii. Uneori pentru că-mi plac mie, alteori pentru că sunt foarte bune (orice ar însemna asta) și alteori doar pentru simplul fapt că-i plac ei (poate cel mai des). Ei îi place de Gusti Pianola, îl adoră pe Domnul Condei, o îndrăgește pe Lidia Chițibuș și i se par cam fenomenali monștrii simpatici, nu prea pricepe de ce e rău Doctor Brutus și nu se poate decide nici ea, cum nici monștrii n-o pot face încă, dacă Somnorilă e tont sau inteligent. E o serie de cărți pentru copii mai mari, dar am găsit noi o cale să ne bucurăm de ea așa că e totuși potrivită și pentru vârsta asta. Unde e prea mult text, sintetizăm, unde e prea complicat, simplificăm. În Conflictul din pădure Mara a avut bucuria să se mai întâlnească și cu zâne și spiriduși, dar și cu povestea Micului Prinț pe care eu i-o citeam când era bebeluș și ea nu-și mai amintește deloc, cum altfel? Oricum, seria e plină de astfel de referințe din tot felul de cărți, unele mai pentru copii, altele pentru mai încolo (de exemplu, aflăm câte ceva chiar și despre Agatha Christie). Din punctul ăsta de vedere, copiii mai mari vor găsi mai multe aici, noi momentan ne bucurăm de personaje, aventură, ilustrații, dar mai ales de de Domnul Condei, monstrul cărților care are nevoie să citească, la propriu. Ni se cam potrivește narativa asta.

Țin să vă liniștesc, odată ce am ajuns acasă chiar și drama brățării pierdute a fost soluționată. Am găsit-o prin mașină, slavă cerului, iar apoi a fost prea ocupată să molfăie felii de pizza în costumul ei de Spiderman așa încât chiar și eu am avut parte de o pauză și m-am pus să vă scriu puțin despre noi pe blog. După toate astea pot afirma cu o anumită siguranță că rezonez bine cu ce-mi zicea prietena mea Ana de dimineață, anume că-i cam păruse că-i duminică azi, eu încă trăiesc cu senzația asta, sunteți siguri că e vineri?

Dacă vă interesează cărțile despre Gusti Pianola, le găsiți la Editura Paralela 45 și, după cum se vede, prin librării căci noi am dat de ele în Librăria din Alexandria (drama a fost astfel depășită temporar, dar eu mă duc să comand cartea cu Franklin și Zâna Măseluță pentru că, sincer, am mare nevoie de liniște și voi părinții cred că aveți așa o idee despre ce vorbesc, haha, râs un pic isteric). Între timp ea a descoperit că există și un al 5-lea volum, Legenda Mării, de data asta pe galben și Gusti are o sabie în gură. E cât se poate de enigmatic.

Să fiți bine! Mă duc să parlamentez cu Spiderblonda.