Gusti și Monștrii sau “nu vreau să merg la grădi că trebuie să citesc cartea asta”

Gusti și Monștrii, cu cartea asta ne-am întâlnit ieri. Și orice carte nouă e un motiv de bucurie pentru fiica mea — nu doar pentru mine, așa cum ar putea crede cineva. Adevărata luptă e s-o fac să înțeleagă pe blonda magnifică de 5 ani că domnul curier nu ne dăruiește toate cărțile astea, ci doar le livrează. Ieri am făcut cunoștință cu prima carte din seria Gusti și Monștrii: Bun venit, domnule Condei! apărută la Editura Paralela 45 în traducerea (din spaniolă) a Cătălinei Constantinescu. Cred că această carte merge la copii de vârste cuprinse între 5-10 ani, în funcție de fiecare cititor în parte. Are 130 de pagini, e plină de ilustrații distractive, buline de dialog și o narațiune la persoana întâi. Gusti, băiețelul dezordonat ne povestește o zi din viața lui și, ca să-l citez, “Ce zi a fost!” Să vă povestesc, deci, despre cartea asta de care s-a îndrăgostit fiica mea ieri.

Avem de-a face aici cu băiat șugubăț pe nume Gusti care nu-și face niciodată curat în cameră unde e un dezastru intergalactic pe care el nu-l recunoaște nicicum (dar despre care fiica mea a exclamat cu mare siguranță: ce dezastru e la Gusti în cameră! pentru că, la drept vorbind, semăna cu camera ei…) Pe Gusti îl enervează responsabilitatea minuțioasă a colegei (și vecinei!) Lidia Chițibuș, habar n-are că trebuie să predea mapa albastră cu toate compunerile (de parcă el știe unde sunt compunerile alea!) Singurul noroc din ziua aia pare a fi nu întâlnirea cu Ema bibliotecara care-l pune să facă ordine în bibliotecă, ci faptul că i-a fost oferit un muțunache portocaliu prăfuit și vechiuț, absolut adorabil, pe care-l ascunde în ghiozdan… Doar mai târziu când ajunge acasă și începe să citească cu voce tare o compunere veche de abia găsită prin dezastrul din dulap, află Gusti că muțunache nu e deloc un muțunache! Ci un monstru pe nume Domnul Condei care adoră poveștile și (re)vine la viață când i se citesc cărți, un monstru care se hrănește cu povești și care are la rându-i o poveste senzațională care include o casă-la-origine-carte-despre-monștri, un personaj malefic pe nume Brutus și o sumedenie de prieteni monstruoși. Gusti îl adoră pe Domnul Condei din prima clipă, compunerile sunt uitate instant și sunt favorizate poveștile despre Peter Pan, Comoara din insulă și alte scenarii aventuroase. Cum e de așteptat, Gusti se împrietenește repede cu Domnul Condei… dar lucrurile nu iau sfârșit aici… povestea de abia începe.

Pentru că avem de-a face cu o carte pentru copii, nu doar ilustrațiile trebuie să fie distractive și atrăgătoare (și sunt! haioase, colorate, aglomerate și pline de buline de dialog), dar și povestea trebuie să fie plină de intrigă, amuzament și răsturnări de situație, ceea ce nu lipsește deloc în cartea de față. Gusti merge la școală, ca de obicei, îngrijorat totuși că l-a lăsat singurel acasă pe Domnul Condei (primul semnal de alarmă, al doilea ar fi pălăvrăgeala nesfârșită a tatălui său pe care Gusti cu greu reușește s-o înțeleagă)… De aici lucrurile o iau razna total pentru că al treilea semnal de alarmă e mega curățenia pe care o găsește Gusti în camera sa când ajunge acasă. Și Domnul Condei, ia-l de unde nu-i! Gusti îl caută și prin gunoi, dar nu e de găsit, iar aventura de abia s-a pornit. Aventură care va implica până și o discuție intensă și enervantă cu Lidia Chițibuș, un drum în super viteză prin oraș și o căutare și mai intensă la cinema Victoria, toate astea se petrec pe parcursul a câteva ore când Gusti se calmează doar citind o carte pe care altfel sigur ar fi lecturat-o cu Domnul Condei. Poate că dacă și-ar fi făcut și el niște ordine în cameră, mama lui nu l-ar mai fi vândut pe muțunache portocaliu la un stand de jucării vechi și Lidia Chițibuș nu l-ar fi cumpărat și pierdut la rândul ei… Ce mai, vă imaginați ce grozăvie. Dar într-un final cei doi se regăsesc și avem parte și de o mega surpriză monstruoasă la final. Totul e bine când se termină cu monștrii, să nu încrezi în altceva.

Adevărul e că Gusti e un puștan foarte ușor de înțeles, mai cu seamă că nici eu nu mă dau în vânt după procesul eliminării dezastrului și dacă ești pus în fața acestei alegeri: îmi fac curat în cameră sau citesc cu Domnul Condei? răspunsul e prea ușor de dat, atât pentru mine cât și pentru fiica mea. Pentru că în cazul meu avem de-a face aici cu o situație absolut specială. Îmi place mult să citesc cărți pentru copii și m-a distrat la nebunie prima carte din seria Gusti și Monștrii, dar cel mai tare mi-a plăcut totuși reacția fiicei mele. Ne-am apucat să citim cartea destul de târziu spre seară și nu voia să se mai culce, ar fi vrut să mai (re)citim încă o dată Gusti și Monștrii, dar având totuși de-a face cu 130 de pagini, am zis pas și-am convins-o după îndelungi discuții, să citim Luna Betiluna și Dora Minodora și un pic de Franklin înainte de culcare (care-s mai scurte și mai rapide, chit că două dintre cele cu Franklin a trebuit să le bâjbâi-traduc în engleză la minut). S-a îndrăgostit rapid de monstrulețul Domnul Condei așa încât în vreme ce ne preocupam cu ritualul de seară, a început să ceară și ea un monstru care vorbește și căruia-i place să citească. Ăsta a fost și primul nostru semnal de alarmă. Au mai continuat și altele, dar de dimineață a zis că nu vrea să se ducă la grădiniță pentru că vrea să stea acasă să citească cartea despre Gusti și domnul Condei. Doar reamintirea, constantă și jucăușă, a faptului că urma să aibă lecția de dans azi, a făcut-o să se îmbuneze cumva și să accepte perspectiva. Și asta doar după ce i-am promis că o să vorbim despre Gusti și Domnul Condei în timp ce mergem spre grădiniță și o să citim cartea de câte ori vrea ea când vine acasă (mi-am făcut-o cu mâna mea!) A fost realmente dezamăgită de faptul că nu va citi la grădi Gusti și Monștrii și cred că primul lucru pe care-l va face azi când se întoarce de la grădi e… să ceară să-i citesc Gusti și Monștrii. Cam ăsta e efectul pe care-l are o carte bună asupra fiică-mii. Și poate că nu e vorba aici despre cărți bune cât despre cărți care ei îi plac, iar Gusti și Domnul Condei au trecut acest prag cu brio, am anunțat-o și pe doamna educatoare de dimineață că s-ar putea să le vorbească despre aceste personaje și cine-s ele, căci adesea împărtășește cu colegii și educatoarele pasiunile ei, până de curând le vorbea intens despre un anumit bebe micu despre care toată lumea a crezut că e un copil real. Plot twist, nu e, nu e deloc un copil real, ci mai degrabă un bebeluș semi sinistru pe care-l venerează.

Fericirea pe care ea încă nu o cunoaște este că mai avem două cărți din seria cu Gusti pe care de abia aștept și eu să le descoperim. Dar nu ne grăbim. Mai întâi epuizăm și recitim de câteva ori prima carte din serie, și atunci când totul a devenit clar și absolut re-povestibil, ne apucăm și de a doua carte din serie, de data asta cu copertă roșie și despre Salvarea Restaurantului Nautilus. Deja întrevăd încântarea cu care o să se apropie fiica mea de cea de-a doua carte. Și eu în tot acest timp mă gândesc că încă o dată cărțile fac magie în viața noastră.

O găsiți de cumpărat pe site-ul editurii: edituraparalela45.ro, pe libris.ro, cărturești.ro și altele, probabil și în librăria aia la care mergi des. Mi-ar plăcea să știu ce mai citiți cu copiii voștri și dacă Gusti a fost și pe placul lor.

Xoxo,

Mara și Ramona recomandă <3.

Și nu uitați, fac și tiktok-uri în care povestesc despre cărți. Aici despre Gusti și Monștrii, dar dacă deja ai citit postarea, tot ce vei găsi nou aici o să fie vocea mea. Care nu-i nici ea tocmai nouă…

2 Comments

  1. Pingback:Gusti și Monștrii sau “nu vreau să merg la grădi că trebuie să citesc cartea asta” - Blog Editura Paralela 45

  2. Pingback:Cum a fost salvată vinerea de Gusti Pianola și Spiderblond - Blog Editura Paralela 45

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *