anchetă: tu citești poezie română contemporană? Interviu cu Alex Higyed

Pe Alex Higyed l-am întâlnit prima oară la o ediție online a Institutului Blecher unde am citit împreună, urmând să ne (re)întâlnim la Festivalul de Poezie Stand-up Poetry Alba (despre care v-am scris). Mi-a plăcut tare cum și-a citit Alex poemele și îi admir implicarea constantă și serioasă în tot felul de proiecte și activități culturale. Este poet, librar, dar și doctorand — cu o viață plină și activă în sfera literară, acesta reprezintă, totodată, și imaginea (foarte mișto) a unui cititor pasionat (ne scrie, de pildă, în Revista Orizont, o cronică tare interesantă la Multă forță și un dram de gingășie de Andrei Dósa, dar și un articol despre poezie și pandemie în Dilema Veche. Acesta a debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul nimic personal (despre care v-am zis câte ceva aici) și pe care luna asta îl puteți cumpăra la jumătate de preț împreună cu alte titluri (cdpl.ro, luna asta 15 lei).

Spune-ne ceva despre tine.

A.H: Vin din Șiria, județul Arad, and proud of it. Nu neapărat pentru istoria literară pe care o are, ci pentru că acolo e copilăria mea. Niciun alt loc nu m-a format mai mult. Am început să scriu prin clasa a II-a când eu și cu văru-meu făceam adaptări ale poveștilor din Naruto sau World of Warcraft. Cred că poți să le spui fanfiction, deși pe atunci nu părea să fie. Am făcut liceul la Arad, unde am început să fiu tot mai prins în de-ale literaturii. Nu am citit foarte mult până atunci, dar vreau să cred că încet, încet recuperez. Facultatea la Timișoara și de atunci tot pe-acolo bântui. Nu am văzut niciodată poezia a scop, ci ca mediu. As an introvert, poetry is one way I can get out there in the world. E surprinzător cât de mult te poate schimba.

Ești poet, doctorand, dar și librar la librăria “La două bufnițe” în Timișoara. Din această a treia ipostază, sunt curioasă dacă ne poți spune care este interesul pentru poezia română contemporană.

Pot să spun că există. Oamenii o văd, o apreciază, o simt. Nu toată lumea are răbdare să o citească, și e de înțeles. E o zonă a literaturii cu o reputație destul de proastă încă din liceu, unde parcă îți lasă impresia că e un domeniu care, vorba aia, nu e pentru toată lumea. Am avut, totuși, parte de clienți care își doreau să „încerce” un volum de poezie și tare mi s-a umplut inima de bucurie când am văzut că se întorc după mai multe. Totul depinde de cum e prezentată. Uite, cei de la Cenaclub, de exemplu (las aici pagina lor de YouTube: https://www.youtube.com/c/Cenaclub) reușesc să aducă un aer proaspăt poeziei, care i-ar atrage pe mulți. Recent am avut o discuție cu niște studenți despre ”Poezia în Era Digitală”, unde am prezentat proiectul lor. Dacă nu i-a apropiat mai mult de poezie pe hârtie, măcar de varianta asta să-i fi apropiat. Contează mult cum o prezinți și mi se pare normal ca nu toată lumea să rezoneze cu un anumit tip de poezie. Cred că cei care încă nu citesc (deloc) poezie nu au descoperit vocea care să le spună ceva.

Îți mai amintești cum ai ajuns la poezie? A existat un moment care a marcat această apropiere sau ai fost dintotdeauna ancorat în această lume? Aceeași curiozitate se răsfrânge și asupra scrierii versurilor.

Dacă e să mergem până la rădăcini, am început prin clasa a 5-a când profa de română ne dădea de scris tot felul de poezioare despre căței, pisici, iepurași, Moș Crăciun, și ieșeau niște lucruri destul de simpatice. E mult spus că asta mi-a stârnit un oarecare interes pentru poezie, pentru că o făceam mai mult pentru note, dar e un început. Apoi, în liceu, știu că voiam să mă integrez în multe grupuri și să fiu unul dintre copiii ăia cool. Poezia părea să fie destul de cool la momentul ăla. Multă lume se ducea la Discuția secretă, festivalul de literatură din Arad, și pe atunci părea un mod de a-mi face prieteni, de a mă integra într-un grup serios.

Desigur, nu aveam habar ce e poezia contemporană și mă băgam în multe discuții despre persoane (autori) despre care nu auzisem în viața mea. Apoi când îmi trimitea lumea poeme eram cumva impresionat și speriat de bizareriile pe care le scriau. Was that really poetry? Trebuia, de dragul popularității, să cred că da. În cele din urmă am fost descoperit, nimănui nu i-a păsat, toate au trecut. În facultate abia am început să iau în serios poezia. Mulțumită Cercului Literar Studențesc, coordonat de Daniel Vighi și Ana Pușcașu, am învățat ce înseamnă cu adevărat poezia contemporană. Toate bizareriile alea din liceu aveau un sens acum. Aici am scris și primele mele poeme, câteva chiar au supraviețui până la apariția volumului. Apoi, în 2019 și 2020 a coordonat secțiunea de literatură din cadrul StudentFest Timișoara unde am învățat multe, nu doar despre organizarea de evenimente culturale, ci și despre situația actuală a literaturii române contemporane. Cu ajutorul Cenaclului Pavel Dan și a Fundației Timișoara ‘89 a domnului Petru Ilieșu am reușit să aduc în Timișoara autori pe care și acum îi admir și abia aștept să văd următoarele lor proiecte.

În general, scriitorii devin scriitori doar după ce sunt, mai întâi, mari cititori. Are loc și în poezie aceeași tranziție? Trebuie să ajungi un mare cititor de poezie (mai întâi) pentru a deveni, în cele din urmă, poet?

Trebuie să fi un mare cititor și atât. Nu contează ce, cât timp ai un reper literar. Până în ultimii 2-3 ani nu am citit foarte multă poezie, reperele mele erau pe atunci romane și de acolo îmi construiam poeziile, mai mult narative pe atunci. E important să știi ce s-a scris înainte și să ai o bază pe care să-ți construiești propriu stil.

Pentru mine și muzica a avut un rol important. De multe ori scriam poeme pe muzică, urmărind ritmul și ascultând versurile. Cred că Dylan și Cohen sunt aici reperele mele. Dar sunt mulți alții unde poezia și muzica se îmbină perfect. Uite cât de bine sună People Have the Power a lui Patti Smith și fără muzică: https://www.youtube.com/watch?v=wkTjdQc-xcs&t=3s, ca să nu mai zic de Nick Cave, David Bowie, Tom Waits.

Ți se pare că ai “câștigat” ceva de când o citești/scrii?

Când termin de citit o carte e, în primul rând, acel sense of achievement, încă o bifă în lista de cărți. Dar pe lângă asta e mereu senzația că am învățat ceva nou. Că mi-am făcut un nou prieten. O vreme citeam doar ca să nu mă simt singur. Mă cufundam în lumile alea și rămâneam acolo o vreme. Cât despre scris, la fel. Am început să scriu ca o consecință a cititului. Simțeam nevoia să creez și eu lumi în care alții să se regăsească. Și cred că e mai mult o chestiune de a împărtăși o stare, de a oferi cuiva ceva în care să găsească acel sense of belonging.

Crezi că trebuie să ai ceva “special” pentru a citi și aprecia poezia? Crezi că se poate apropia oricine de ea?

Oricine se poate apropia de poezie. Cum am spus și mai înainte, trebuie doar să găsești ceva care să-ți placă. E greu totuși să te apropii de poezia contemporană, când vii din liceu cu o altă imagine asupra poeziei. Îmi amintesc șocul pe care l-am avut eu. Cred că trebuie doar să fi deschis și să accepți noi forme de expunere a discursului poetic. Am descoperit de curând, la Săvârșin, poezia în grai bănățean. Cum sună asta? Las aici un link: https://www.youtube.com/watch?v=iI_KEd_dlMc . E poezie pentru oricine, doar să o găsești.

Avem imaginea asta destul de romantizată asupra poeților. Adesea credem că sunt boemi. Uneori sunt catalogați drept dependenți. Avem exemple de poeți mai extroverți și poeți mai introverți în istorie — unii dintre ei romantici, alții, într-adevăr, alcoolici. Acestea sunt, desigur, doar niște stereotipuri vechi în spatele cărora stă acest crez conform căruia poeții sunt boemi, visători, cu capul în nori și, de ce nu, cam ciudați. Cum sunt poeții azi? Trebuie “să fii” într-un anumit fel pentru a fi poet, pentru a scrie poezie? 🙂

Nu știu ce să zic. Clar nu trebuie să fi într-un anumit fel pentru a scrie poezie. Vine mai mult din curiozitate, orice ar însemna „curiozitate”. Ca să înlăturăm deja un stereotip, n-am scris niciodată beat. Dacă am făcut-o, n-am rămas cu niciun poem bun din asta. Cred în the „write drunk, edit sober” thing, dar tind mai mult spre semnificația metaforică a sintagmei.

Cât despre boemi, visători, ciudați, pot spune doar un singur lucru „we’re all mad here, you’ll fit right in.” Nu cred că există o calitate care să te facă poet. Toți suntem unici în felul nostru. Poezia e un mediu, iar fiecare îl folosește cum vrea. Fie ca metodă de coping, fie ca o jucărie.

Ce reprezintă tot demersul ăsta poetic pentru tine și cum îl împaci cu munca și studiile? De curând ai intrat la Școala Doctorală, spune-ne puțin despre ce vei studia acolo și cum ai de gând să duci mai departe poezia și la doctorat (după ce ai scris o disertație despre performance poetry: Performance Poetry: Multimodal Ways of Interaction).

Încă nu sunt sigur „cum” o să duc lucrarea asta, sau în ce direcție merge. Performance poetry e un termen foarte ambiguu și poate însemna multe. În principiu e poezie „pusă în scenă”, în care se crează o legătură între public și poetul-performer. Dacă poezia pe hârtie reușește să creeze o legătură la distanță între poet și cititor, aici legătura se face în timp real. E o practică ce combină elemente de teatru, cu elemente poetice și narataive. E vorba de a experimenta și combina cât mai multe discipline pentru a crea un mediu participativ, publicul având posibilitatea de a deveni el însuși „actor”.

Am încercat să includ performance poetry ca extensie a Performance Art, legându-mă de aspectele pe care le au în comun. Lips of Thomas și Rhythm 0 a Marinei Abramović au fost reperele mele principale, dar desigur că mai sunt și altele. M-am concentrat pe aspectele multimodale ale fenomenului.

Acum mă interesează foarte mult lecturile publice, în sensul lor cel mai comun. Poet, microfon, public, foaie. După ce am citit Bodies on the Line: Performance and the Sixties Poetry Reading de Raphael Allison am realizat cât de complexe pot fi lecturile de genul. Tot aici am descoperit platforma PennSound (https://www.writing.upenn.edu/pennsound/ ) unde pot fi ascultate lecturile multor poeți americani. I-am ascultat pe Allen Ginsberg, Robert Frost, Gwendolyn Brooks, Charles Olson, Larry Eigner, și mulți alții.

…și care e faza cu performance poetry? Există și la noi? Cum ai îndruma un neștiutor în zona aceasta? (Te rog să nu te sfiiești din a ne recomanda și nouă niște poeți, link-urile sunt binevenite 🙂 ).

Există și la noi. Mai restrâns dar există. Recent am participat la proiectul celor de la JazzTm, Strada fără nume, care își propune să re-aducă poezia pe scenă. Practic am avut parte de câteva ateliere de performance poetry, ținute de Chris Redmond și Patrick Davey, din grupul de Spoken Word britanic Tongue Fu (here’s one recommendation). Sper să văd cât mai multe lucruri de genul în România. Știu că Mugur Grosu mai făcea, Sorin Despot și Claudiu Komartin aveau Chill Pill acum câțiva ani (https://www.youtube.com/watch?v=aXbaDt9R8gE&t=67s ). Sunt cei de la Cenaclub din Timișoara care au mai organizat evenimente de performance, și Cozy Poetry Night, înființat la Iași. Din afară urmăresc Def Poetry Jam, Black Button Poetry și încerc să pun mâna pe Louder Than a Bomb, un documentar despre un poetry slam din Chicago, de unde am și auzit pentru prima dată un performance, Adam Gottlieb, „Poet, Breathe Now” https://www.youtube.com/watch?v=lXIjF0ERvYY .

O întrebare pentru librarul Alex: care sunt cele mai căutate titluri de poezie în perioada asta? Ai putea specula de ce?

Titlurile de la OMG mi se pare că au prins foarte bine în ultimul an. Și pot spune că nu e doar design-ul care e mult mai appealing pentru publicul tânăr, ci și poezia pe care o promovează e superbă. Toate zborurile au fost anulate, a lui Adrian Diniș mi se pare că a „prins” cel mai bine. E unul dintre volumele mele preferate din ultimii ani și îl recomand cu drag oricui trece prin librărie. În rest nu aș putea spune că sunt titluri care se caută în mod special. Uneori mai aud și eu de câte un titlu nou.

Care sunt poeții “de neratat” azi pe scena poeziei române? (Pe care i-ai recomanda din ipostaza de poet & librar unor neinițiați încă în poezia română contemporană)

E o listă destul de lungă și mi-e frică să nu ratez pe cineva, dar hai că mă încumet: Ana Pușcașu, Florentin Popa, Sorin Despot, Mina Decu, Mugur Grosu, Tiberiu Neacșu, Denisa Ștefan, Ligia Keșișian, Răzvan Andrei, Vlad Drăgoi, Deniz Otay, Teona Galgoțiu, Mircea Andrei Florea, Alexandra Bodnaru, Elena Boldor, Vlad Moldovan, Vasile Leac, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Alexandru Potcoavă, Lucian Brad, Andrei Dosa, Andrei Dobos, Claudiu Komartin, Iulia Iaroslavschi, Victor Țvetov, Ion Buzu, Veronica Ștefăneț, Ramona Boldizsar (poate o cunoști), Lorena Enache, Dan Coman, Elena Simion, Ana Săndulescu, Dumitru Fanfarov, Radu Nițescu, Ioana Tătărușanu și mulți, mulți alții

Recomandă-ne câteva cărți de poezie (și contemporană și mai puțin, dacă simți că e cazul) pe care ar trebui să le citească orice poet azi.

Ion Monoran, Dragă poezie (Brumar),

Leonid Dimov, Carte de vise,

Svetlana Cîrstean, Sînta alta,

Lorena Enache, Fetițe dulci,
Radu Nițescu, Dialectica urșilor și Satao
Dumitru Fanfarov, Stepă și transă
Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieșire

Virgil Mazilescu, O precizie cu adevărat înspăimântătoare
Mina Decu, Desprindere
Adrian Diniș, Toate zborurile au fost anulate
Marius Aldea, sinistra
Mircea Andrei Florea, Larvae
Veronica Ștefăneț, scrum
Marina Marin, O singurătate feroce,
Angela Marinescu, blindajul final
Ion Mureșan, Iluminarea marilor construcții
Elena Simion, Părul de pisică
Teona Galgoțiu, Mă uit înapoi și dispare
Deniz Otay, Fotocrom paradis
Elena Boldor, Traxx
Louise Gluck, Noapte credincioasă și viruoasă

Ruxandra Novac, ecografitti, Alwarda

Ce sfaturi ai pentru poeții nedebutați sau chiar începători în scrierea versurilor? 🙂

Nu vă sfiiți să încercați. Ramona știe bine cât de anxios am fost înainte să trimit manusrisul la Casa de Pariuri Literare. Nu prea știu ce alte sfaturi să dau. Maybe just…make sure there’s no typos and you’re good to go!