ce-am citit în aprilie și alte peripeții (2023)

Ce mi-am propus și ce-am citit, a love story. A fost o lună destul de agitată și mă mir sincer că am reușit să citesc cum trebuie și că mi-am organizat rezonabil și lecturile și timpul de citit. Lista finală nu arată neapărat ca cea ce la începutul lunii, dar asta nu contează atât de tare. M-au bucurat cărțile de luna asta, în special cele de nonficțiune cu care m-am înțeles absolut grozav și asupra cărora, după cum menționez mai jos, îmi doresc foarte mult să revin —să sperăm că asta se va întâmpla mai degrabă mai curând decât mai târziu.

#nonficțiune

Despre somn, Matthew Walker

Îmi doresc să scriu mai pe larg despre cartea asta. Am început-o în martie și am terminat-o în aprilie. Nu doar că mi-a plăcut să o citesc, dar am găsit-o și foarte utilă. Somnul e o chestie care mă preocupă din motive diverse care au legătură strânsă mai ales cu incapacitatea de a dormi câteodată și lipsa dorinței de a dormi în alte dăți. Foarte faină și detaliată lectura și, cu toate că nu sunt capabilă să analizez din unghi profesionist/științific tot ceea ce prezintă Matthew Walker (mai ales în ceea ce privește presupozițiile sale cu privire la somn și epidemia de lipsă de somn prin care ar trece societatea —la o adică, așa se face știința și revoluția științifică, mai întâi cu presupoziții), mi s-a părut pertinentă direcția în care a dus discuția despre somn. E destul de incisiv în ceea ce privește necesitatea somnului —ceea ce poate fi ușor înfricoșător. E de-ajuns să spun acum și aici că am citit-o și cu răbdare și cu nerăbdare și că mai departe de curiozitatea reală și punctuală pe care am avut-o asupra subiectului, mi s-a părut o carte provocatoare și plăcută de citit. A apărut în traducerea Emiliei Vasiliu la editura Vellant.

A decent life: Morality for the rest of us, Todd May

În sfârșit mai citesc și eu niște filosofie cap-coadă. Tot începută în martie și terminată în aprilie. Eram tare curioasă să văd care e faza c u Todd May despre care nu știam mare lucru (cu toată apariția lui in The Good Place), dar m-a interesat în mod special un răspuns pe care l-a dat mai de mult la o anchetă la New York Times despre moarte și cum se văd lucrurile din punct de vedere ateu. Așa că, evident, am fost destul de curioasă să văd ce are de oferit ca ateu în problematica eticii și decenței. O să vin cu un articol mai detaliat pe tema asta pentru că merită pe deplin, mai ales că m-a cam debusolat în concluzie introducând ceva complet nou care are sau nu neapărat sens/legătură cu restul, deși evident ar putea —și asta e foarte interesant și de analizat și de scris despre, dar și de gândit. Revenim asupra cărții și poate că ne vom lămuri nu doar care e treaba cu decența, dar cum arată moralitatea pentru restul dintre noi care nu suntem și nici nu putem fi altruiști pe bune. Nu cred că s-a tradus cartea la noi.

Feminismul e pentru toată lumea, Bell Hooks

Despre această frumusețe de carte am scris deja în detaliu într-un articol la Revista Golan. 100% recomand. A apărut în traducerea Cătălinei Stanislav la ULBS.

Anii, Annie Ernaux

Nu pot să vă spun încă nimic despre cartea asta. Pentru dezvăluiri în exclusivitate, vă rog să urmăriți Clubul cititorilor de cursă lungă, pe la finele lui mai, când urmează să avem clubul. Sigur că voi publica un articol detaliat pe tema asta și pe blog, așteptarea s-ar putea să merite sau nu, dar așteptarea se întâmplă. Fericită s-o citesc iar pe Annie Ernaux! Cu siguranță voi cumpăra tot ce se traduce la noi. A apărut la Anansi în traducerea Mădălinei Ghiu.

#roman

Instabil, Ruxandra Burcescu

Am ascultat-o pe Ruxandra Burcescu vorbind cu Sabina Varga la Zest chiar înainte să citesc cartea, ceea ce vă recomand și vouă: Nu lăsa povestea din mână. Este romanul său de debut și a apărut la editura Humanitas. Mi-au plăcut suspansul și misterul pe care a reușit să le creeze, mai ales înspre final. A păstrat foarte bine și atmosfera sătească (Gruiu) cu prejudecățile, băbismele și atmosfera sa care nu-mi sunt, de altfel, deloc străine.

#proză scurtă

Stații, Ramona Gabăr

Ce mișto a fost cartea asta de proză scurtă! M-am plimbat prin ea cu sufletul la gură de multe ori. Prozele mele preferate sunt în prima parte, le găsesc mai dense/profunde, cu mai multă atenție, cele dinspre final îmi par nu grăbite cât concentrate mai mult pe un singur anumit tip de senzație și sunt cumva unilaterale din punctul ăsta de vedere. Are votul meu de încredere volumul însă și mi-a plăcut mult să citesc Stațiile astea. A apărut la ed Nemira, în colecția n’autor coordonată de Eli Bădică. O puteți asculta și pe ea la Zest: Impulsul de a scrie vine din dorința de a schimba ceva, chiar și milimetric.

#poezie

Nimeni, Philip Schultz (tradus de Vlad Drăgoi)

Am scris mai multe despre cartea asta într-o cronică la citeștemă.ro. A apărut la OMG Publishing.

Muzeul convorbirilor întrerupte, Anda Docea

Vreau să găsesc timp să scriu mai mult de trei propoziții despre volumul de poezie al Andei Docea că tare, tare mult mi-a plăcut așa că ar fi un sacrilegiu să nu revin mai pe larg la ea. A apărut la Editura Charmides.

#manga

Death Note vol. 3, Tsugumi Ohba &Takeshi Obata

Mi-am mai luat încă trei volume de manga Death Note și ieri am citit volumul 3. Ca să fiu sinceră, eu am mai citit manga asta odată, doar că experiența de a o citi în print e mult, mult mai mișto și angajantă, citesc cu mai multă atenție și, pe scurt, îmi place foarte, foarte tare. Probabil că volumul 2 o să fie mereu preferatul meu, dar sunt curioasă dacă se va schimba ceva până la final. În plus, povestea e la fel de bună chiar și la re-citire, ceea ce e absolut grozav.

****

Lista mea pentru aprilie arăta sau nu arăta fix cum s-a întâmplat: de fapt, Anii am adăugat-o eu, la fel și Muzeul…, m-am mai apucat și de sergio leone de Vlad Drăgoi care promite să-mi placă imens, doar că am mai amânat-o puțin pentru că e densă și nu aveam încă disponibilitatea corectă pentru ea. Voiam să citesc și o biografie romanțată luna asta, dar nu s-a putut. În mai vreau totuși să citesc Primăvara lui Knausgard că, deși mi-am propus în aprilie, n-a fost chip să mai ajung și la ea.

M-am uitat la Taximetriștii (regizat de Bogdan Theodor Olteanu) și m-am enervat colosal pe unul dintre personajele principale, că, deh, sexism, misoginism, homofobie, e un personaj foarte credibil de altfel. Mi-a plăcut filmul. M-am apucat și de Jujutsu Kaisen, am văzut ieri 3 episoade și mă întreb de ce nu am văzut eu frumusețea asta până acum. Sunt ușor restantă la podcasturi literare —a fost o lună nebună aici acasă cu renovări și reparații și, sincer, mă mir că măcar știu unde mi-a fost capul și am reușit să scriu și acest articol la care țin despre muncă și AI: Nu mi-ar plăcea ca munca mea să fie preluată de AI. Chiar dacă ar scrie o poezie mai bună.

Curios ce am citit în martie? Vezi aici. Ce o să citesc în mai? Încă nu am nici cea mai mică idee, dar probabil vom afla cât de curând.

Vă las cu melodia asta soft și cute.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *