Stuck at home și nu știi ce să mai citești? Nu știi ce să mai faci sau *pauză teatrală cu gura căscată* ce să mai citești? Poate… pot să te ajut?

Andrei Ruse scrie acest articol pe blog cu niște sfaturi despre cum să nu intri în depresie în autoizolare, iar una din recomandările lui este să îți diversifici lectura. Să mix-it-up a little, ca să zic așa. Să citești cărți diferite. Acu’, nu știu, poate ai chef să citești mai multe chestii despre epidemii/pandemii ca să înțelegi mai bine ce se întâmplă sau te fascinează subiectul, caz în care îți recomand să tragi un ochi pe lista asta despre 5 cărți de citit dacă vrei să înțelegi mai bine, conceptual cel puțin, despre ce se întâmplă zilele astea. Dacă vrei totuși o listă cu cărți care să îți creeze o stare plăcută, cei de la theguardian îți propun lista asta to bring you joy in difficult times.

Dacă totuși pur și simplu nu știi ce să mai citești și ai nevoie de o listă mai random care să îți sugereze lecturi sau titluri care să te îndrume (sau, după caz, să te încurce), cred c-ai sosit în locul potrivit. Îți propun o listă mai mult random decât altceva și, for a change, contemporană

Dacă vrei să scapi de realitate și să citești ceva captivant care să se continue într-o serie de mai multe cărți (4, să zicem), îți recomand să încerci una din cele două serii:

  1. Carlos Ruiz Zafon, seria Cimitirul Cărților Uitate care începe cu Umbra vântului și care este posibil să te prindă prin scriitura frumoasă (story telling done right) și povestea fascinantă a familiei Sempere care începe aici în 1945 cu o vizită tocmai la Cimitirul cărților uitate unde domnul Sempere îl duce pe fiul său Daniel. Seriei nu îi lipsește nimic: e plină de mister, adolescență, turbulențe, dragoste, prietenie, aventură, dramă and so on. O să te facă să uiți unde ești și cine ești pentru că e tipul de carte ficțiune-pură care îți acaparează temporar existența cu povestea sa.
  2. Și că veni vorba despre story telling done right, ficțiune pură și acapararea sinelui de poveste în sine, ei bine cred că ar fi frumos și sănătos să îți recomand Tetralogia napolitană de Elena Ferrante care începe cu cartea Prietena mea genială. O să uiți și cum te cheamă pentru că o să fii prea ocupat să ții minte celelalte nume și relațiile dintre ele; te aruncă într-un Napoli violent și vulgar unde primează diferența dintre sexe, dar mai ales dintre clasele sociale. Nu lipsește prietenia, dragostea, ura, drama, misterul, iară drama și tot așa. Este o serie captivantă cu niște personaje foarte vii care cred că-i foarte posibil să te fascineze în pofida faptului că s-ar putea la fel de bine să nu iubești calitățile lor (și, mai ales, lipsa lor).

Dacă totuși nu vrei să citești o serie și cauți mai degrabă ceva ușor de citit și nu foarte lung, dar totuși care să aibă ceva substanță, să te prindă și să îți spună ceva, îți recomand:

  1. Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove. De data aceasta vei ajunge în Suedia și vei face cunoștință cu un bătrânel foarte grumpy căruia îi plac foarte mult regulile și detestă faptul că alții le încalcă cu atâta ușurință. Dar vei face cunoștință cu mai multe lucruri, printre care ideea de trecere a timpului, întâmplările plăcute și neplăcute ale vieții, relațiile dintre oameni, semnificația comunității, prietenia, iubirea, diferențele dintre generații și altele. E o carte care se citește ușor și care s-ar putea foarte bine să te facă să plângi, așa că nu uita șervețelele și bucățica de ciocolată care să te aline.
  2. Andre Aciman, Strigă-mă pe numele tău este acel roman scandalos despre care poate ai auzit câte ceva și în principiu că este gay. Ceea ce este adevărat. Aș putea să spun că e povestea de dragoste dintre doi bărbați, dar nu i-aș face mare cinste pentru că, de fapt, cartea asta este scrisă foarte bine, e foarte profundă în ceea ce privește experimentarea sentimentelor, emoțiilor de fel și fel și mai ales în ceea ce privește relaționarea și poate lipsa conversației dintre oameni. E o carte care o să te prindă foarte bine și o să te găsești poate foarte ușor fascinat de maniera în care este povestită și chiar de personajul narator. Ți-o recomand cu încredere. Și dacă totuși te-am descurajat că n-am pus prea mult accent pe gay, o fac acum, OMG, do read it.
  3. Amor Towles cu Un gentleman la Moscova îți propune un plot care poate o să ridici din sprâncene: contele Rostov primește o sentință de izolare pe viață în hotelul Metropol din Moscova. Oare ce s-ar putea întâmpla într-o poveste în care personajul principal este ‘sechestrat’ la domiciliu, fie domicilul ăla un hotel luxos din Rusia în perioada bolșevică? Întrebarea este capcană, cred că te-ai prins. E o carte foarte bine scrisă, din nou storytelling done right, la fel ca și la Backman, doar că poate un pic altfel. Vei întâlni teme precum prietenia, dragostea, diferența dintre generații/istorii/timpuri, dar și amuzament. E o carte care s-ar putea la fel de bine să te facă să te simți bine.
  4. Ian McEwan, Pe plaja Chesil despre care am vorbit deja aici cu altă ocazie; Ian McEwan spune o poveste de dragoste alfel, cu subtilități literare minunate și cu un stil pe care eu îl apreciez foarte mult. De ce s-o citești dacă s-ar putea să te doară? (Nu o să ți-o ascund, nu e neapărat o carte care să te facă să râzi, nefiind totodată nici o carte de un tragism aiurea 🙂 ). Ei bine, tocmai de aceea, pentru că ai ocazia să exprimentezi și alte sentimente și să shake-it-up-a-little. Nu o să te mint, Ian McEwan te amețește cu subtilitățile și stilul lui literar fain.
  5. Și dacă totuși tot tema iubirii te interesează mai mult, îți recomand și Mătase de Alessandro Baricco care spune și el o poveste de dragoste, printre altele, într-un stil minunat. Dacă tot suntem aici, poate vrei să încerci și Buddha din podul casei de Julie Otsuka care-i proză scrisă ca o poezie, dar adevărul e că e cam tristă și nu știu dacă vrei s-ajungi acolo.

Dacă totuși n-ai chef de cărți întregi și vrei ceva și mai scurt și poate intermintent, îți recomand niște proză scurtă de Andrei Ruse și volumul Despre tristețea femeilor frumoase despre care am scris aici cu altă ocazie. Recomand de câte ori am ocazia.

Dacă totuși nu cauți beletristică și vrei să citești o autobiografie, poți alege între Yeon-mi Park și Drumul către libertate sau Învățare de Tara Westover, ambele îți vor cam da la gioale. În schimb, dacă vrei o autobiografie mai puțin dramatică și care jonglează incredibil între realitatea practică și introspecție, îți recomand Lupta mea de Karl Ove Knausgard.

Dacă totuși această carantină te prinde cu o dorință imensă să încerci scriitoare române contemporane îți recomand Alina Nelega, Marta Petreu, Lavinia Braniște, Tatiana Țîbuleac, Maria Manolescu, Ana Maria Sandu, Cristina Vremeș și probabil și Simona Popescu pe care eu o s-o încerc începând de azi cu Exuvii.

Și dacă totuși vrei să citești ceva scurt și practic care să te ajute în aceste timpuri destul de dificile din punct de vedere economic/business and so on, poate îți va fi de ajutor scurta carte a lui Simon Sinek, Începe cu de ce care poate se dovedi a fi o inspirație pentru unii dintre voi.

Și dacă totuși vrei să te pierzi într-o lume care e doar parțial reală și se joacă puțin cu irealul, fantasmagoricul, fantasy-ul and so on, trebuie să încerci seria lui Maggie Stiefvater, Frăția Corbilor, un YA Fantasy chiar bunicel și foarte interesant. Asta dacă nu ai pus deja mâna pe Witcher care se traduce la noi și n-ai plecat deja în călătoria minunată cu Geralt of Rivia al lui Andrej Sapkowski.

Dacă totuși ai un copil în preadolescență și ați citit deja Harry Potter, de exemplu, și nu știi ce să mai citiți împreună, vă recomand seria The Borrowers/Omuleții de sub casă de Mary Norton și totodată animația de la Studio Ghibli Arrietty. Foarte exciting și cărțile foarte fain scrise și captivante. (M-ați prins că nu e chiar contemporană, e din ‘52, dar vă promit că mere :), iar animația e din 2010 așa că facem și noi o balanță).

În sfârșit, dacă vrei să citești ceva care să semene cu realitatea noastră coronavirus și să fie beletristică, să îți spună ceva și să te lase măcar slightly mind-blown, îți recomand Eseu despre orbire (și chiar și ‘continuarea’, Eseu despre luciditate) de Jose Saramago. Despre Saramago nu pot spune nimic altceva decât că este mi-nu-nat.

Vă las cu niște versuri scrise de mine prin 2018,

black ink

one thousand years of solitude

won’t bring you back

that smile you never encountered

but of which you’ve dreamt a thousand times.

Soseki talks of a girl with black hair

for him the translation is simple

Konya wa tsuki ga kirei desu ne

is the truth the poet and lover can never go by

Your truth alone remains in Sempere

that books are alive and stories are told

and that way every each of us is immortal

the smile you need is on a blank page

it curls up its lips as you fill it with black ink.

Voi ce ziceți să mai citim?