In the Dream House, Carmen Maria Machado

by Ramona Boldizsarin recenziion Posted on

Pe Carmen Maria Machado am descoperit-o prin volumul de povestiri scurte Corpul ei și alte desfătări, despre care am și scris și o ascult frecvent în interviuri/discuții. Este o scriitoare cu o voce foarte puternică și al cărei scris experimental mă inspiră profund. Îmi doream de mult timp să citesc și cartea ei memoir, In the Dream House, din păcate netradusă la noi și, de când am terminat-o, am luat o pauză. Voiam mult să vă vorbesc despre ea, însă multă vreme nu am reușit să formulez niciun gând coerent despre.

În In the Dream House, Carmen Maria Machado vorbește despre experiențele avute într-o relație abuzivă cu o altă femeie și despre dificultățile relației cu o altă femeie într-o societate care, deși deschisă, încă e foarte plină de prejudecăți. Este probabil singura carte-memoir care pune în perspectivă într-un astfel de mod violența ce poate surveni în cupluri queer. Ce este neapărat de notat aici este că Machado vorbește foarte pertinent despre grija pe care probabil o simt multe persoane queer atunci când vorbesc despre relații abuzive. De teama ca aceste discuții să nu arunce o umbră nefastă asupra întregii comunități și să pună semnul egalității între queer și relație disfuncțională. Altfel spus, nu doar că violența există și în acest spațiu, dar întotdeauna există și o reținere în a discuta despre din teama de a nu da un motiv în plus persoanelor straight să catalogheze.

Machado reușește să treacă acest pod și să vorbească pertinent despre relația abuzivă prin care a trecut -chiar dacă urmele acestei relații nu au fost fizice. Mi se pare că reușește să afirme într-un mod foarte sensibil faptul că a fi queer nu înseamnă a fi abuziv, ci că a fi queer înseamnă a fi om și că abuzul este un lucru absolut universal (din păcate) și că toate cuplurile pot trece prin așa ceva, indiferent de sex sau orientare. Iar faptul că ea a trebuit să facă aceste precizări mi se pare foarte dureros. Ar trebui să fie lucruri de la sine înțelese. Știm însă că discuțiile despre aceste subiecte “delicate” ne vor ajuta să ajungem mai aproape de “adevăr”. (Storytelling is healing. Dar din păcate it must hurt first).

S-ar putea să fi prins într-o capcană și să crezi că această carte este scrisă la rece, să crezi că nimic din ce e aici nu o să doară, ci că doar o să observi parcursul printr-un discurs lucid, plăcut stilistic datorită capacității scriitoarei de a arunca cuvintele pe pagină. Dar pe măsură ce înaintezi, o să-ți dai seama cât te-ai înșelat. Te-ai înhămat la o lectură pe care o credeai sigură și nedureroasă, doar pentru a fi lovit în plex când te aștepți mai puțin. Cu puține cuvinte, dar definitive. În acel mod unic în care Machado știe să transmită lucruri foarte puternice și profunde. M-a impresionat tare cartea asta, ceea ce era de așteptat. Cred că e foarte important pentru noi toți s-o citim și să înțelegem și această perspectivă a abuzului.

În cartea asta vei găsi povestea unui abuz emoțional mai degrabă decât fizic, deși ele se împletesc în sentimentul de frică. Machado ridică un mare semnal de alarmă în privința ‘receptivității’ torturii emoționale. Pe scurt, dacă te-a abuzat, unde sunt semnele? De parcă abuzul înseamnă doar să ți-o iei în freză, să-ți învinețească ochii, să te bage în spital; de parcă abuzul emoțional nu ar exista. De parcă nu ar fi la fel de important. Este cumplit să îți imaginezi situația aceasta în care un om găsește în sfârșit forța să mărturisească adevărul despre o relație pe care a avut-o și să nu fie crezut. Să fie privit cu scepticism. Poate și cu un fel de răutate. Și clar cu o lipsă de empatie.

Această carte este un reminder necesar al faptului că abuzul vine în foarte multe forme, că experiențele fiecăruia dintre noi sunt importante și că atunci când un om în sfârșit reușește să se deschidă și să-ți vorbească despre suferința lui, ar trebui să-l asculți &să-l crezi. Într-un poem din volumul meu (Nimic nu e în neregulă cu mine) spun “crezi că vocile abuzului se miorlăie”. Ei bine, tocmai despre asta e vorba aici. Carmen Maria Machado vorbește despre abuzul care poate surveni în extrem de multe forme, vorbește despre faptul că acest lucru nu are legătură cu identitatea (sexuală, de gen), ci cu faptul de a fi oameni (cum ar spune Eleanor din The Good Place, ya basic).

Cred că ar trebui să citiți această carte. Nu doar pentru subiect, dar și pentru modul în care este scrisă. Te aștepți de aici încolo ca orice face Machado să fie într-un fel nou. Eu o urmăresc îndeaproape, îi admir curajul de a fi scris această carte și o consider o continuă inspirație (din perspectiva mea de scriitoare/poetă).

A apărut în 2019.

*Cred că știți deja că v-am recomandat și How we fight for our lives de Saeed Jones, o carte memoir care vorbește și despre abuz venit în mai multe forme.