Am citit de curând Her body and other parties (la noi Corpul ei și alte desfătări, apărută în traducere la editura Vellant) și am simțit să vă vorbesc și vouă puțin despre ea.

Pe Carmen Maria Machado am ascultat-o în mai multe podcasturi pe spotify și în interviuri pe youtube -despre una, despre alta, și m-a cucerit prin mai multe lucruri. Unul dintre ele este faptul că este și ea este o susținătoare a conceptului all writing is political (ca Marlon James și nu numai). Tot ascultând-o, am devenit foarte curioasă s-o citesc. Și pot spune un singur lucru despre asta: puteam să nu o fi ascultat în niciun podcast vreodată, tot aș fi adorat cartea asta de povestiri scurte.

Her body and other parties este o colecție grozavă de povestiri despre femei, intimitate, și corp. Machado amestecă realismul magic cu un horror neinvaziv și cu o imaginație absolut f a n t a s t i c ă. Citindu-i povestirile, nu ai idee ce se va întâmpla, de multe ori, dar și când bănuiești, nu ai timp să te concentrezi pe această descoperire. Are o narațiune bivalentă, pe o parte îți dă impresia că este fresh, dar pe de altă parte este atât de încărcată în semnificație&reprezentație că îți vine să pui la îndoială prima impresie.

Ce mi se pare și mai grozav la proza ei e faptul că reușește să creeze niște imagini foarte puternice, de parcă narațiunea e într-un fel și derularea unui film. Într-un fel, ai impresia că toate personajele, toată narațiunea, toate întâmplările sunt doar unelte pentru a ajunge acolo unde-și dorește de fapt, să creeze o imagine vividă, poate surprinzătoare, cu siguranță într-un fel misterioasă. O imagine care este de fapt o idee pe care nu o prezintă niciodată așa. Colecția de povestiri traversează diverse teme, toate în conexiune cu faptul de a fi femeie și legătura dintre ele și corpul lor.

Mulți spun că este clar o colecție foarte feministă și chiar nu aș nega asta. Este feministă în sensul în care se preocupă foarte atent și cel mai adesea răscolitor de încercările femeilor, de complicitatea societății în ceea ce le privește, de intimitatea lor și legătura dintre ele și corpul lor. Face toate astea îmbinând elemente de mister/realism magic/horror și sunt scrise în așa fel încât să te țină acolo.

M-a impresionat în special povestirea Opt îmbucături. Machado vorbește deseori despre faptul că își dorea foarte mult să scrie un eseu despre ce înseamnă să fii o persoană cu multe kilograme în plus, dar că nu reușea să o facă. Și că și-a dat seama că pentru a putea scrie ceva nonfiction, are nevoie să transpună acel lucru mai întâi în ficțiune. Exact asta s-a întâmplat în povestirea asta. A scris o poveste despre niște femei care fac operație pentru micșorarea stomacului, iar după această intervenție ele se întâlnesc cu… un soi de fantome, rămășițe ale corpurilor lor (sau, de fapt, pur și simplu fantome-oglinzi ale propriilor persoane). E o povestire care îmbină grozav supernaturalul pentru a transmite acel mesaj simplu pe care-l adorăm cu toții doar la suprafață: iubește-te așa cum ești. M-a cutremurat povestirea asta pentru că m-a făcut să-mi dau seama într-un mod extrem de conștient cât de dificilă este iubirea de sine, acceptarea de sine, și cum toată mișcarea body-image prezentă în societatea noastră poate să ne influențeze în cele mai oribile moduri.

Toate povestirile m-au atins într-un fel sau altul, mi se par toate cutremurătoare. Cea mai neașteptată a fost într-un fel Peste măsură de atroce care-i scrisă prin flash-uri scurte, foarte scurte, ca niște secvențe de narațiune, și cu toate astea sunt niște cadre absolut perfecte și adesea te lovesc acolo unde nu te aștepți. În colecția asta găsiți și o povestire despre pandemie, Inventar care poate fi considerată foarte actuală ca temă, chit că Machado scotea cartea asta în 2017 (și pentru care a luat Shirley Jackson Award, by the way! 🙂 ).

Citiți-o pe Machado <3. A apărut în 2019 și In the dream house, o carte catalogată interesat drept un ‘unmemoir-memoir’ și în legătură cu care-s tare curioasă. Încă nu a fost tradusă la noi.