Am deschis volumul ăsta și am citit. M-am oprit și i-am trimis un mesaj Andreei pe instagram, Am citit două poeme din Rodica Draghincescu. Mi-au făcut pielea de găină. Senzația continuă&rezistă pe tot parcursul volumului, așa că m-am decis să vă scriu și vouă puțin despre el.
Senzația pe care o ai când pătrunzi în bârlog e una foarte ușor de descris. Îți zici, Rodica Draghincescu e din altă lume. E vibrant, e foarte intim, foarte direct, real; și totuși, îmbină niște elemente care te cutremură. Creează niște imagini aproape tulburătoare, pe alocuri te oprești pentru că trebuie să mai și respiri.
Mi se pare că reușește să redea într-un mod foarte autentic, în poemele ei, o senzație de horror, ceva înspăimântător, ca o față ascunsă. Poemele sunt despre copilărie și viață, despre tranziție și moarte, cum le văd eu. Sigur că fiecare poem are universul lui și n-am să intru-n asta. Dar te transportă versurile acolo unde nu știai că poți ajunge. Și impresia pe care ți-o creează este a unui realism magic ascuns, ca o ceață care acoperă atmosfera și nu lasă să se vadă soarele. Și, inevitabil, când niște raze spulberă pâcla, dârdâi. Dârdâi bine și te întrebi dacă e un frison sau a trecut pe lângă tine ceva nevăzut.
E fantastic cum reușește să creeze niște imagini-trepidații cu un limbaj adesea doar comun, cum învârte câteva linii în aforisme de parcă definește viața, fără s-o vrea, lasă conceptele să se așeze pe hârtie și ele prind suflu. Poemele-aforism sunt, de regulă, destul de tricky, ca orice lucru ce poate da ușor în clișeu. Dar poemele-aforism ale Rodică Draghincescu sunt și ele din altă lume, venite aici să ridice o punte între văzut și nevăzut. Pandora. Fix așa cum zice la pagina 117: înapoi în partea iremediabilă a cuvintelor unde tristețea nu mai poate ierta.
Mi-am dat seama la un moment dat, când dădeam o pagină, că-mi amintește de ceva. Faptul c-am putut să pun din prima degetul pe asemănare n-a făcut altceva decât să dea formă&sens imboldului. Și să facă posibile toate denumirile și afirmările despre volum. Îmi amintește de atmosfera din povestirile lui Carmen Maria Machado din Corpul ei și alte desfătări(/Her body and other parties). Nu pentru că ar vorbi amândouă despre feminism, deși, sincer, e inevitabil pentru mine să nu citesc printre rânduri și să nu mi se pară că Rodica Draghincescu vorbește în poemele ei și despre faptul de a fi femeie și individualitate. Și despre însușirea “calităților (inteligenței&atitudinii) masculine” (so to speak) în definirea femeilor puternice. Dar îmi amintește de Carmen Maria Machado în senzație.
Conturează o lume unde mi se pare că se poate strecura întotdeauna ceva nevăzut. Mi se pare că lasă în aer ceva înspăimântător, ca niște ochi care se furișează de la colțul unei străzi, niște ochi lucind în întuneric și care ar putea să te perforeze cu un simplu clipit. Scriind asta retrăiesc puțin ce am simțit citind poemele, ceea ce nu face altceva decât să pună un stamp of approval pe gândurile mele.
Îmi place mult volumul acesta de poezii, dar, mai ales, m-a impresionat foarte tare. Incursiunile în memorie sunt făcute foarte tranșant și viu și personajul Uța care tot reapare e deopotrivă palpabil și înspăimântător. Iar Buziașul devine un spațiu pe atât de aproape, pe atât de departe, real și magic în același timp. Are și câteva poeme care se preocupă cu Covid-19 și simt acolo nu doar curaj, dar poate și puțină… epuizare. Poemele Rodicăi Drăghincescu îți dau impresia că plutesc și că sunt ubicue, dar de fapt au niște rădăcini bine prinse în pământ, acolo unde nu se văd, dar se simt ca un frison. Nu o zic eu, o spune ea la pagina 67:
Fiindcă
rădăcinile
vor corporalitate nu evanescență.”
Volumul a apărut în 2020 la editura Tracus Arte și poate fi achiziționat de pe Cărturești, site-ul editurii sau altele (era și pe cartepedia, dar văd că acum e stoc indisponibil).
Voi ați citit? Îmi doresc foarte tare să văd mai des titluri de poezie faine pe social media și mă surprinde faptul că pe Rodica Draghincescu n-o văd mai des.
Voi ce poezie mai citiți? Să fiți bine și vă mai scriu. <3
Poetă, podcaster, mamă, blogger, promoter cultural, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești.
Mă poți susține aici: patreon.com/ramonaboldizsar
Ascultă și tu podcastul literar Perfect Contemporan! Mai scriu și la Revista Golan, Revista Psyche și citeștemă.ro
Am debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie: Nimic nu e în neregulă cu mine.
Interviuri de ascultat/văzut: la Timpul Prezent, la Zest, la Biblioteca lui Gelu, altfel pe Youtube.
Interviuri de citit: pt IQads, pentru Adevărul (+partea a doua), Poetic Stand, Dlite-Blog-Goethe, pentru Mansarda Literară, Țignal CDPL.