Copilașii “mamei leneșe” sunt fericiți la grădiniță, Anna Bîkova

Am citit cu mare plăcere Copilul independent sau cum să fii o “mamă leneșă” (și v-am scris pe larg despre asta), iar acum am dat gata și Copilașii “mamei leneșe” sunt fericiți la grădiniță (Editura Paralela 45, o găsiți aici). Poate că vă întrebați ce e cu titlurile astea, sunt desigur comerciale și bine alese, iar mie asta mi se pare bine. Pentru că sunt o grămadă de situații cu care te confrunți când ești părinte și uneori, pentru unele persoane, cărțile de genul ăsta sunt fix ce trebuie, iar titlurile care adresează situații punctuale sunt cu atât mai eficiente. Pentru că știm măcar la ce să ne așteptăm. Această a doua parte a filosofiei mamei leneșe e foarte utilă de citit în perioada de acomodare a copilului la grădiniță. Și, aș zice și eu, dar o recomandă și Anna Bîkova, n-ar fi rea de lecturat și de către educatoare. Ar fi fost cu adevărat util pentru mine să o citesc când am dus-o pe fetița mea la grădiniță pentru că acomodarea noastră a fost tare anevoioasă și m-au încercat atunci o grămadă de stări, care dintre care mai complicate. E o carte care se citește ușor și din care simt că se pot extrage lucruri benefice, mai ales dacă simțim că avem nevoie să citim despre alte cazuri (cât mai distincte!) de copilași care s-au acomodat mai greu (sau mai ușor) la grădiniță.

Care e faza cu copiii fericiți la grădiniță?

De ce această nevoie de a vorbi despre copiii fericiți la grădiniță? Ei bine, ca cineva care s-a confruntat cu o adaptare foarte anevoioasă la grădi, pot să înțeleg de unde survine o întrebare de genul acesta. Și sunt convinsă că sunt o sumedenie de părinți care au avut dificultăți de acomodare sau de “rupere” (și alte tot soiul : ) ) când a venit vorba despre dusul copilului la grădi. De aceea, această întrebare-problematică apare tocmai pentru că foarte multe persoane se confruntă cu ea. Cum putem face ca ai noștri copii să se acomodeze cât mai repede, bine și ușor la grădiniță? Ce e de făcut în anumite situații foarte concrete (Anna Bîkova, așa cum ne-a obișnuit deja din Copilul independent, ne ofertă o grămadă de cazuri și exemple specifice pentru a înțelege ceea ce dorește să susțină). Pot fi copiii fericiți la grădiniță? Bineînțeles, și încă nu foarte greu, atât timp cât asumăm că unele acomodări se fac mai greu ca altele, atât timp cât suntem atenți și noi, ca părinți, la nevoile copiilor noștri, dar și la ale noastre. Copiii noștri vor fi fericiți la grădiniță atunci când și noi suntem fericiți că merg acolo, ar zice Bîkova, dar înainte de asta ar zice ceva și mai probabil outrageous pentru unele persoane: copiii vor fi super ok la grădi dacă noi chiar avem nevoia și dorința ca ei să se afle acolo. În cartea aceasta nu ne vorbește doar despre cum să facem să îi ajutăm pe cei mici să se acomodeze cât mai lesne la grădi, dar cum să facem și noi ca părinți să le putem da drumul, cât de importantă e starea noastră și modul în care reacționăm la contactul cu acest nou spațiu. Am fost puțin surprinsă, pe moment, dar apoi mi-am revenit repede, să citesc despre niște cazuri de părinți care vorbeau de rău grădinița sau amenințau copilul cu dusul la grădi, dar apoi se mirau că acestuia nu îi place acolo. De altfel, am întâlnit și eu, aici în România, mai mulți părinți care își sperie încă copilul cu doctorul, polițistul, popa, etc, presupun că e pe același model. Eu sunt mai slabă de îngeri și mi se pare că copilul nu ar trebui speriat, dar totodată e puțin iresponsabil să-l faci să-i fie frică de educatoare care în principiu este o tanti străină, cum zice Bîkova.

Dar trebuie toți copiii să meargă la grădiniță? Altfel nu pot fi fericiți?

Ăsta e unul dintre lucrurile despre care vorbește Anna Bîkova într-un mod foarte util și pertinent. Spune, de fapt, că nu toți copiii au nevoie de grădiniță — ci că este un spațiu bun și util pentru cei care au cu adevărat nevoie de ea (sau pur și simplu își doresc, fie că vorbim aici despre părinți sau copii). Dar nu face o ideologie din mersul la grădiniță, ci prezintă tot soiul de situații concrete de care s-a lovit în cariera sa de educatoare și ține să sublinieze de câteva ori particularitatea fiecărei situații și că grădinița trebuie să devină un suport atât pentru copii, cât și pentru părinți. Când acest lucru nu se întâmplă, atunci trebuie să fii atent la motivațiile din spatele alegerii, la nevoie și pur și simplu la dorința de a-ți duce sau nu copilul la grădiniță. S-a întâlnit în cariera sa cu mai mulți părinți care nu voiau și nici nu aveau nevoie să ducă copilul la grădi, dar o făceau pentru că așa trebuie “pentru dezvoltarea lui,” etc. Desigur, sunt situații și situații, iar Anna Bîkova ne reamintește asta mereu, cu toate astea grădinița nu e în toate cazurile obligatorie. Mi s-a părut foarte drăguț și incluziv că a spus asta, la fel și cum mi s-a părut pertinentă în problema alăptării. Ea are și “darul” ăsta de a rămâne, într-o anumită măsură, destul de obiectivă. Chiar și atunci când nu e neapărat de acord cu o practică sau alta. Deci, astea fiind spuse, grădinița rămâne, în viziunea ei, un spațiu foarte util, dar nu obligatoriu, punând mare accent pe nevoia, dorința și motivația părinților.

Tanti străina. Cum avem încredere în ea?

Mi s-a părut foarte drăgălașă formularea asta cu tanti străina pentru educatoare. Căci are dreptate Bîkova. Un copil de 3 ani, poate chiar și mai mic, nu are neapărat încredere în cineva străin și nici nu trebuie să aibă. Noi știm că grădi e un spațiu bun, util, sigur, ce trebuie pentru copiii noștri (mă rog, în cele mai multe cazuri, să vorbim acum despre cazurile bune și fericite). Dar copilul nu știe asta. Chiar dacă îi explici. Rămâne acolo fără mami, tati, mamaia, tataia, în fine, oricine obișnuit de la el de-acasă. Și sunt copii foarte prietenoși care se acomodează repede. Chiar imediat. Și asta e în regulă. Dar sunt și mulți care găsesc această despărțire o chestie foarte grea (același lucru se poate spune și despre părinți). Desigur, aici contează foarte mult și modul în care a fost crescut copilul, dar și personalitatea lui pentru că ne naștem și suntem super diferiți. Altfel se va acomoda un copil care a stat cu multe persoane diferite (lăsat în grija mai multora și în spații foarte diferite), care cunoaște niște copii de la grădi sau educatoarea sau spațiul — sau orice de genul ăsta care să-i provoace confort mental sau siguranță. Și altfel se acomodează un copil care a stat doar cu mama/tata toată viața, nu a fost lăsat în grija nimănui altcuiva niciodată și care e poate și mai introvertit, nesigur sau pur și simplu neîncrezător… Sunt situații și situații și îmi place că Anna Bîkova exemplifică o groază. De aceea, spune ea, e foarte important să ajutăm copilul să găsească o persoană de încredere în grădi. Și la noi a fost similar, până nu a prins încredere în una dintre educatoare, nu a reușit să se acomodeze. S-a atașat de unul dintre adulți care i-a oferit încredere, siguranță și atunci a fost mai ușor să se despartă de mine. Cu toate că lacrimile au continuat. Cu toate că n-a fost ușor pentru niciuna dintre noi. De aceea mi-a plăcut că Anna Bîkova sugerează o chestie care poate ni se va părea ușor neortodoxă, anume să încercăm să luăm contact cu educatoarea înainte de mersul la grădi. Să ne plimbăm cu ea prin parc și s-o cunoască copilul, ceva de genul ăsta. Și una dintre chestiunile despre care vorbește e posibila obiecție, dar nu e asta mită? Și, în concepția ei, dar și a mea, nu e, pentru că copilul, cunoscând educatorul, va avea mai multe șanse să stea la grădi, să se simtă în siguranță și să se despartă mai ușor de mami/tati. E mult mai greu și poate chiar traumatizant să-l lași cu niște adulți complet necunoscuți. Amintindu-mi cât de greu ne-a fost nouă, îmi dau seama că o astfel de abordare ne-ar fi ajutat foarte tare. În orice caz, încrederea în tanti străina-educatoarea se face treptat și este esențial ca și părintele să ajute atunci când se poate (fie că asta însemnă doar să nu-și amenințe copilul cu educatoarea).

Și mămicile sunt fericite când copiii lor sunt fericiți la grădi

Cred că mi-ar fi fost utilă această lectură în urmă cu câțiva ani când a intrat fetița mea la grădi pentru prima oară. Avea 2 ani și 9 luni și nu ne-a fost deloc ușor, dar am perseverat pentru că ne doream să meargă la grădiniță și pentru că, așa cum zice Bîkova, aveam nevoie. Despărțirea a fost complicată, iar acomodarea a durat câteva luni. Însăși Bîkova ne spune că acomodarea poate dura și jumătate de an, ceea ce a fost cumva reconfortant pentru mine să citesc. Mai ales pentru că se face atâta caz adesea despre cum de ce nu se acomodează, dar de ce mai plânge și acum când o lași, dar ce are, nu-i place acolo?! Și nu e vorba despre asta. E vorba despre faptul că acești omuleți sunt mici și ei. Și învață. Și le e greu. Și uneori nu vor să facă anumite lucruri, chiar dacă trebuie, chiar dacă, de fapt, le place acolo. Le place să stea cu copiii, să se joace, să facă lucruri interesante, dar ca s-o citez pe fiica mea într-un context în care urma să facă ceva super interesant la grădi și voia să meargă, dar nu voia în același timp, așa că a zis: “mă duc la grădi și stai și tu cu mine”. Ar fi și mai super dacă ar fi și mami acolo, ar fi grozav, absolut fantastic. Dar mami nu poate să stea la grădiniță, de aceea și există acest spațiu, de aceea trebuie să ne și împrietenim cu tanti străina și să ne facem prieteni — și toată această chestie ușor banală, dar absolut esențială. Recomand cartea asta părinților care urmează să-și ducă copilașul la grădi. Simt că ar fi utilă pentru foarte mulți dintre noi. Fie și doar pentru că ne reactualizăm niște credințe banale. Fie și doar pentru că citim despre cazuri similare cu al nostru și asta ne oferă confort mental. Că, uite, se poate, se va acomoda, doar că la unii durează mai mult, atâta tot.

Ce bine ne-a fost și nouă odată ce a început să se acomodeze cu adevărat și a fost mai ușor. Am putut răsufla ușurată și am fost cu adevărat fericită știind că pot să-mi umplu timpul fără remușcări, fără vinovăție, fără greutatea aceea specifică. Pentru că știam și eu, în sfârșit, că și fetița mea e bine și fericită la grădi. E o chestie mainstream, o să spuneți, apăi este, și nici nu-mi doresc altceva pentru creșterea copilului meu căci nu sunt nici specialist, nici expert, tot ce vreau e să ne fie mai ușor când se poate, că tare grea e treaba asta cu crescutul copilașilor. 🙂

O găsiți la Editura Paralela 45.

Un comentariu

  1. Pingback:Copilașii “mamei leneșe” sunt fericiți la grădiniță, Anna Bîkova - Blog Editura Paralela 45

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.