Dumnezeu, o istorie umană, de Reza Aslan

Cu Reza Aslan am făcut ‘cunoștință’ prin luna ianuarie anu’ ăsta când am citit Zelotul. Viața și epoca lui Isus din Nazaret. Când ionuț mi-a vorbit despre cartea asta, nu prea cred că l-am băgat în seamă. Când m-a îndemnat s-o citesc, i-am zis, bine, fie, doar dacă asta înseamnă c-o să încerce și el să citească Evanghelia după Isus Cristos de Saramago. M-am apucat de ea fără prea mare entuziasm. Una peste alta, nu vreau să vă țin cu sufletul la gură și vă servesc direct plot twist-ul: mi-a plăcut atât de mult încât am decis să mai citesc și alte cărți de Reza Aslan. Așa că, iată-ne.

În Zealot Reza Aslan prezintă concis, fără a trivializa, ipoteza asta a tranziției conceptuale de la Isus istoric (son of Man) la Isus fiul lui Dumnezeu și mai cu seamă la pierderea semnificației primului, la ‘știrbirea’ unui Isus antropologic, if you will (arunc aici și un detaliu picant despre relația lui cu Ioan Botezătorul pe care, antropologic vorbind, o privești pe dos, Isus ca discipol al lui Ioan și nu invers). În Dumnezeu, o istorie umană, după cum o sugerează cu blândețe titlul, Aslan merge într-o nouă călătorie cu iz antropologic…

Găsiți o descriere foarte bună și scurtă a cărții pe site-ul humanitas unde-s și niște pagini disponibile de citit. Eu am citit-o în engleză, dar traducerea făcută de Andreea Eșanu este cu siguranță minunată. Mai jos e plin de spoilere și ironii…

Reza Aslan are o serie de asumpții și o traiectorie clară în cartea lui, vrea să ajungă într-un punct precis și ne duce cu el într-o aventură foarte interesantă, argumentată, plină de note și o bibliografie de multe pagini. Vorbește despre istoria umanizării lui Dumnezeu, apariția religiei și asumpția conștiinței intrinseci a sufletului pentru a ajunge la concluzia lui. Trecem prin animism, politeism, monoteism și ajungem, fără prea mare surprindere pentru mine, în punctul final și convenabil al panteismului. Aș rezuma mai mult sau mai puțin grosolan:

• De la începutul timpurilor/de-a lungul istoriei, a existat o tendință naturală a omului de a-l ‘umaniza’ pe dumnezeu;
• Nu există o tendință naturală cognitivă în ceea ce privește ‘căutarea semnificației existenței’ sau suferința din pricina ei, nici o tendință naturală a conștiinței continuității existenței după moarte care să explice apariția religiei;
• Există însă o tendință naturală/cognitivă/intrinsecă de diferențiere între corp și altceva numit suflet care poate explica apariția religiei;
• Conștiința naturală a ceva ce numim suflet și tendința naturală de a crea/‘imagina’ pornind de la ce cunoaștem/știm duce la umanizarea lui Dumnezeu;
• Totuși, Reza Aslan ne propune să ne debarasăm de această viziune și să ne aruncăm într-una opusă: dezumanizarea lui Dumnezeu și privirea lui ca existență, ca realitate. Cu alte cuvinte, natura/viața/existența/tu=dumnezeu, indiferent de cum vrei să schimbi acest cuvânt. Nu se sfiiește să-i arunce un osișor și lui Spinoza și să ne spună că este fix vorba despre ceea ce ne spune și filosoful: monism, substanță, Dumnezeu=natură, etc. Cu alte cuvinte, tot ce este existență e dumnezeu și dumnezeu este existență. Vorba lu’ Parmenide, ceea ce este și nu poate să nu fie (nu, Aslan nu vorbește despre Parmenide, dar eu am voie să glumesc fără sens :p ).

Reza Aslan ne termină cu un ultim rând foarte îndrăzneț, You are God. Până la urmă e o treabă de credință, ne spune el încă de la începutul cărții, dar totuși nu prea se oprește chiar aici pentru că argumentele sunt la el acasă:

That means we enter the world with an innate sense – untaught, unforced, unmprompted -that we are more than just our physical bodies. There are certain cognitive processes that can lead us to apply this inborn belief in the soul to others -human and nonhuman alike. But when it comes to belief in the soul, we are, to put it simply, born believers.

Reza Aslan, God, a human history; last chapter: Conclusion: The One
###Se bazează aici pe cercetărilor unor doi psihologi, Justin L Barrett, psiholog experimental și Paul Bloom, profesor de psihologie și științe cognitive la Yale; Reza Aslan asumă că ne naștem cu o tendință dualistă; cu o distincție cam neclară dar existentă între minte/corp.

Argumentul n-ar fi greu de urmat: 1. ne naștem cu conștiința sufletului sau cel puțin cu o idee a diferenței minte/corp, 2. ne imaginăm o religie pentru că dacă avem suflet, înseamnă că există și altceva acolo, 3. o construim după chipul și asemănarea noastră pentru că ăsta e cel mai natural lucru dpdv evolutiv /adică îl umanizăm pe Dumnezeu ca să-l putem înțelege. Dar, pare că spune Reza Aslan, ne păcălim undeva între Punctul unu și cel final. Mai întâi ne naștem cu această situație cognitivă intrinsecă, ne pare că suntem și altceva. Și de la acest punct unu, putem trece lesne la 2, la panteism: tot ceea ce există este dumnezeu, noi existăm, și noi suntem dumnezeu. O altă formă de panteism tradusă în termeni de suflet-dumnezeu-religie and what you will. Poți face ce vrei tu cu ea!

Sunt eu de acord cu Reza Aslan? Să nu intrăm acolo, dar mi-a plăcut întotdeauna Spinoza și aici sunt sentimentală. 🙂

Voiam de fapt să vi-l recomand pe Reza Aslan pentru o multitudine de motive:

• Scrie foarte bine;
• scrie despre niște lucruri foarte interesante și bine documentate; are o bibliografie foarte bine pusă la punct;
• nu încearcă să te convertească, ești liber să crezi ce vrei;
• nu îți vinde religie pe pâine sau fără; de fapt, cartea lui deși în esență e asemănătoare unui argument pentru existența lui Dumnezeu (indiferent de ce spune el; da, chiar dacă e vorba despre panteism și viziunea sa în direcția asta), este totuși o carte care te trece prin multă istorie și multe etape interesante cu niște comentarii pe măsură;
• scrie deștept și scrie captivant; citind o să îi simți pur și simplu entuziasmul și pasiunea;
• în eventualitatea în care se decide vreodată să treacă pe beletristică, voi urla de fericire; nu pentru că nu scrie cu sens, din contră. Scrie cu foarte mult sens și cărțile sale sunt foarte argumentate. Dar scrie extrem de bine și te prinde; ar scrie o proză de zile mari;
• eu sunt atee, de multe ori areligioasă dpdv social, dar totuși mi-a plăcut mult să citesc cartea asta; și la fel și cea despre Isus din Nazaret. Pentru că Reza Aslan scrie serios și academic, și totuși foarte captivant, deloc pompos și ușor de înțeles pentru toată lumea, fără hard feelings, cu multă pasiune și totodată foarte documentat; n-are cum să nu-ți placă;
• hai, și pentru că vorbește la un moment dat și despre Mircea Eliade și chiar despre Peșterea Cuciulat despre care nu știam nimic până să-i citesc cartea lui Reza Aslan.

Ce pot spune? He’s my type of writer. Recomand; mai ales că poate nu știți ce să mai citiți dacă #stațiacasă zilele astea și vi s-a urât de beletristică (o exista senzația asta?)