ce-am citit în ianuarie și alte peripeții (2024)

Din cauza unor probleme tehnice, am pierdut ultima mea postare despre cărți. Din păcate, nu am avut și un backup extern, iar pe cel din blog l-am pierdut forever. Așadar, o să încerc să „refac” postarea, dar nu îmi amintesc ce am scris exact — cum se întâmplă și nici nu am pretenția de a reda aceleași lucruri. Mai ales pentru că nici nu mai am aceeași răbdare pentru o postare pe care am făcut-o deja o dată. Pe de altă parte, aș putea s-o las așa și să n-o mai scriu, dar Ramona din viitor va fi foarte supărată și nu vreau să-i fac asta. Câtă responsabilitate din partea mea 😀 dar mai ales mă întreb dacă nu vor mai fi cititori care se vor întoarce să (re)viziteze o postare pe care o știau și ar fi cam neplăcut să n-o mai găsească.

Așa, cum spusesem și înainte, în ianuarie am avut și timp și chef de citit. M-am ocupat foarte mult și de lectura volumelor de poezie primite la Editura Cartex, așa că simt că oricum am trecut prin foarte multe narațiuni și lumi într-un timp foarte scurt. Ceea ce e bine pentru mine. În prima parte a lunii am avut mult mai mult timp și chef de citit, în ce-a de-a doua lucrurile au mers mai lent, dar cumva tot bine. E de notat și că am avut mai multe drumuri cu trenul, ceea ce înseamnă că am avut timp extra de citit. 🙂

Să trecem la treabă. Din nou.

#roman

Dipticul Pasagerul și Stella Maris, de Cormac McCarthy

Am scris mai pe larg și despre Pasagerul și despre Stella Maris aici pe blog. Inițial, citind Pasagerul, am avut niște semne cu minus și nu mă convingeau anumite lucruri — aș putea spune chiar că simțeam că lipsește ceva și mi-am amânat cumva „sentința” în privința volumului, nu știam dacă ceea ce credeam era complet corect sau nu. Când am citit Stella Maris, mi-am dat seama că, de fapt, experiența era incompletă și de aici aveam eu sentimentele amestecate. A fost prima mea întâlnire cu Cormac McCarthy și a fost cu adevărat minunată. E genial dipticul lui McCarthy la care a început să se gândească/scrie/proiecteze în 1970. A murit la scurtă vreme după ce a publicat cele două volume, așa cum ne povestește și traducătoarea, Iulia Gorzo, într-un interviu la Timpul Prezent cu Adela Greceanu (e un dialog minunat și vi-l recomand din suflet: „Lui Cormac McCarthy îi plac temele mari.”) A fost o alegere foarte bună pentru prima lectură a anului 2024. E un diptic masiv din toate punctele de vedere — ca temă, abordare, scriitură, lipsa liniuței de dialog, informație. Nici nu-mi pot imagina ce a însemnat procesul de documentare a acestei cărți și scrierea propriu zis. La urma urmelor, e vorba despre doi frați care poartă pe umeri un destin neobișnuit, dacă nu teribil, fiind copiii unui tată care a ajutat la crearea/invetarea armei nucleare care a căzut asupra Hiroshimei. McCarthy e grav, dar și sensibil și pe alocuri umoristic, nu l-ai numi degeaba un mare scriitor american. Sigur voi mai încerca și alte cărți de-ale sale, probabil Nu există țară pentru bătrâni, dar asta după ce se va mai scurge niște timp. Senzația pe care am avut-o după ce am citit și Stella Maris a fost că ar trebui să recitesc Pasagerul. Probabil atunci experiența ar fi și mai completă.

A apărut la Humanitas Fiction în traducerea Iuliei Gorzo, colecția Raftul Denisei coordonată de Denisa Comănescu.

Vorbește-mi despre tata, Kyung-sook Shin

Nu știam că Kyung-sook Shin a scris o carte despre bunicul meu, am aflat citind “Vorbește-mi despre tata”. Nu mai știu exact cu ce așteptări am plecat la drum pentru că sunt prea sceptică în general, deși era o carte pe care îmi doream mult s-o citesc. Dar m-a emoționat teribil și m-a bucurat și înspăimântat cât de veritabil a vorbit despre “tată”, un tată născut prin 1930 în Coreea de Sud care seamănă foarte bine cu un tată/bunic născut cam în același timp în România. I-a ieșit grozav ceea ce și-a propus, această idee de “tată anonim”, de fapt universal, care e parțial nevăzut și neînțeles, dar pe care îl descoperim treptat prin ochii copiilor săi care se apropie ei înșiși de vârsta pensionării. Am scris mai multe despre cartea asta aici pe blog. Mi-a mers la suflet, deci am plâns un pic pe alocuri.

A apărut la Humanitas Ficiton în traducerea Dianei Yūksel, colecția Raftul Denisei coordonată de Denisa Comănescu.

Linia Karman, Andreea Răsuceanu

Cred că am mai citit-o pe Andreea Răsuceanu cu diverse proze scurte și, desigur, am citit din niște antologii de proză scurtă pe care le-a coordonat. Aceasta este însă prima mea întâlnire în volum cu autoarea. Linia Karman face parte dintr-o serie de trei cărți despre satul C, eu nu le-am citit pe celelalte. Cred că Linia Karman se poate citi și așa, fără background, pentru că este destul de suficientă sieși. Însă, dat fiind că nu am citit celelalte cărți, nu mă pot pronunța 100% în privința așa și cred că ar fi mai bine ca voi să le citiți pe toate. 😀 Satul C este învăluit într-un oarecare mister, dar asta vei descoperi de abia în a doua parte a cărții. E structurată în trei părți:

• în prima parte ne întâlnim cu două femei din generații diferite, o mătușă și nepoata ei care de abia ajunge la vârsta maturității, pleacă împreună într-o călătorie spre Galați, una pentru a-și vizita și filma originile, dat fiind că locuiește în altă țară și pregătește un film numit „mis dos pais”, iar cea de-a doua pentru a-și obloji corect rănile pricinuite în urma pierderii unei rude, unei mătuși, lucru care a zdruncinat-o poate mai mult decât credea că o va face. Călătoria de la București-Galați și scurta incursiune acolo sunt prilejuri de a le cunoaște mai bine, pe ele, istoriile lor și sentimentele pe care le încearcă în prezent.
• în a doua parte plecăm mult în trecut pentru a descoperi originile familiei din satul C. Un italian și soția sa pleacă pe corabie spre România, unde-și vor înfige rădăcinile mai întâi ca străini — temători și acoperiți de o aură a incertitudinii (probabil și fricii, de altfel specifice pentru cineva care emigrează). Partea asta cred că e preferata mea, mai ales atunci când ajungem în poveste la Drăgana, o persoană rromă, o țigancă, cu o istorie tumultoasă (care, desigur, începe cu o robie). M-a înduioșat, m-a captivat și îndurerat povestea Drăganei, aici cred că am simțit fiori citind cartea asta. În a doua parte începem să cunoaștem și înțelegem originile celor două femei din prima parte, iar satul C ni se deschide greu, înconjurat de multe descrieri și un văl narativ misterios.
• a treia parte mi s-a părut puțin mai confuză, asta pentru că a fost un pic dificil pentru mine să determin cine „vorbea”, a cui era vocea, când și dacă se împletea cu o alta, cui i-a fost aruncat batonul în ultimă instanță. Până la urmă m-am prins cine vorbea, de data asta aflăm povestea mătușilor și mamei Petruța (sora uneia și mama celeilalte din prima poveste), dar mai ales a mamei Petruței, reușind să întrezărim puțin și dintr-un personaj din a doua parte. Aici aflăm că greutățile și neajunsurile umane nu rămân doar în saturi mocirloase ca C, ci se mută și la capitală, fără nicio problemă. Cum era de așteptat, aici avem de-a face și cu secvențe cotidiene din perioada comunismului.

Cartea Andreei Răsuceanu este plină de descrieri și pe alocuri învăluită de mister. A apărut la Editura Polirom.

#nonficțiune

Totul despre iubire, Bell Hooks

O iubesc pe Bell Hooks, dar nu mă înțeleg cu divinul și spiritualitatea despre care vorbește în cartea asta despre iubire. În rest, am adorat cum a vorbit despre sexism, patriarhat, lupta de clasă și necesitatea unei iubiri complete. O găsesc ușor idealistă, dar a făcut un demers teoretic extraordinar despre iubire și le-a făcut, de asemenea, un favor imens femeilor scriind atât de complet despre iubire. Pe care adesea o luăm în râs sau, în orice caz, ridicăm din sprânceană atunci când femeile vorbesc despre iubire. Demontează mitul emotivității femeilor vs rațiunea bărbaților. Am scris mai pe larg despre cartea asta într-un articol din Revista Golan (pentru print). O să mai dureze până o să fie disponibil online, dar voi îl puteți citi fie în revista fizică, fie în varianta electronică.

A apărut la Magga Books în traducerea Laurei Sandu

De unde știm de capul nostru? David G. Myers

O carte ușor de citit și interesantă, de popularizare a principalelor descoperiri despre viața noastră cu ajutorul științei psihologiei, dar cu mici incursiuni și în alte domenii. E foarte utilă dacă vrei să-ți faci o idee cam care e direcția unor specialiști în probleme ce țin de psihologie dar și „natura umană”. Ca modestia, încrederea în sine, singurătatea, relația cu ecranele, dar și relația cu moartea și, de exemplu, ce înseamnă experiența celor care, aflați în stop cardiac, „mor” și revin la viață prin resuscitare (probabil eseul meu preferat, alături de cele două în care vorbește despre impactul mediului vs impactul genelor asupra dezvoltării personalității copiilor). O grămadă de subiecte interesante prezentate pe scurt. E utilă și dacă vrei un mic ghid de la care să pornești să aprofundezi anumite subiecte, avem 190 pag de carte și restul pagini cu bibliografie (resurse, titluri, autori aranjați tematic).

Easy and useful read! 🙂

A apărut la Magga Books în traducerea lui Florin Tudose.

Povestiri despre viitor, David Christian

Super interesantă pentru mine, privirea unui istoric asupra viitorului. E foarte densă și bine documentată, cred că trebuie să ai răbdare să ajungi la final care e spectaculos cu imaginarea viitorurilor posibile. Cu toate că pe alocuri nu mi s-a părut la fel de închegată ca scop, mi-a plăcut mult s-o citesc și a fost o experiență în sine să citesc despre cum e viitorul pt E-coli, pt plante, animale, oameni și galaxii. I enjoyed. Vreau foarte mult să scriu mai pe larg despre cartea asta și sper să reușesc curând. În parte pentru că merită, dar motivul meu e puțin mai egoist de atât, recunosc. Cred că voi reuși să o înțeleg mai bine scriind despre ea și voi putea să revizitez lucrurile despre care vorbește aici. Sunt și o grămadă de informații cu care, dacă nu ești familiar, tind să treacă pe lângă tine. Oricum, cea mai faină parte pentru mine a fost ultima, cu predicțiile despre viitoruri. Dacă are ceva SF în ea? Cu siguranță, dar asta o face distractivă. Mă rog, probabil câte cineva se va supăra dacă o numesc distractivă, mai ales că e pusă în categoria știință + filosofie. Dar n-ai ce face.

A apărut la Editura Publica în traducerea lui Tudor Calin-Zarojanu.

#poezie

Explozii controlate, Hristina Doroftei

„Doar praful de pușcă și arma nucleară

sunt fără termen de valabilitate

Hristina Doroftei, Explozii controlate

• poezie despre Ucraina, război, iubire, pierdere
• despre explozii, metaforice și reale, controlate și nu prea
• au fost câteva poezii care au creat în mine explozii complet necontrolate

A apărut la Editura TracusArte

Corporația norilor, Laurențiu Ion

„dacă ai ajuns
până aici, e pentru că ai vrut un act artistic”

Laurențiu Ion, Corporația norilor

• poezie politică, ușor cinică & dureroasă despre partea violentă și nedreaptă a vieții în România, din diverse unghiuri.

A apărut la Curtea Veche Publishing.

Cam atât în cărți. Ceea ce e foarte bine, dar hai să trecem și la altceva…

Solo leveling

În ianuarie am făcut o nefăcută și am citit un webtoon de vreo 200 de capitole într-un timp nesimțit de scurt, ceea ce m-a costat niște nopți de somn — I regret nothing, mi-ar plăcea să zic asta, dar sincer încerc să fiu mai responsabilă cu somnul așa că regret puțin. Nici nu știam dacă să vi-l recomand sau nu pentru că provoacă oarecare dependență, dar nici nu mă pot abține așa că asta este. E un webtoon coreean ilustrat de Jang Sung-rak  după un webnovel scris de Chugong. E extrem de bun — am început să-l citesc după ce am văzut cele 4 episoade de anime apărute. Din fericire, industria japoneză a și sărit pe el și au făcut și anime. Ilustratorul a decedat, din păcate, dar măcar rămâne în urma lui acest webtoon grozav. Dacă asta consolează pe cineva, n-aș putea spune, însă Solo leveling e într-adevăr foarte mișto. E o poveste dystopia, fantasy, supranaturală. Pe planeta Pământ se întâmplă chestii ciudate, se deschid portaluri spre o altă lume care seamănă mult cu o lume video (nu, nu e ca Sword Art Online sau Log Horizon) și pentru a face față monștrilor care vin, inevitabil, din acele portaluri, oamenii au început să dezvolte „puteri magice” conduse prin mana. Dar nu toată lumea se trezește fiind Hunter. Din fericire pentru noi, personajul nostru principal e și el Hunter, din nefericire pentru el e un E-rank care e cel mai mic (E, D, C, B, A și S — fiind apogeul). O să urmărim povestea lui Sung Jinwoo care devine, așa cum ai ghicit, mai puternic. Dar cum? Pentru că odată ce devii Hunter de un anumit rank, nu poți să evoluezi, nu poți să îți dezvolți puterile spre un D, C sau orice altceva. Doar dacă nu se întâmplă ceva extraordinar și ești „reawakened”. Doar că ce se întâmplă cu Sung Jinwoo e, ai ghicit, complet altfel. Seamănă întrucâtva ca poveste cu Parasyte the Maxim — am găsit câteva similarități în evoluția personajului și niște detalii biografice. Poate că pe alocuri nu e sută la sută original, dar nici nu mi se pare atât de important asta. Deși avem de-a face cu un personaj principal care devine overpowered (și aș fi sceptică în general la asta), povestea se susține foarte bine și are sens ce se întâmplă acolo. Mi-a plăcut foarte, foarte mult și voi continua să văd și anime-ul, cu siguranță. Ceea ce vă recomand și vouă.

Shuzou River

M-am uitat pe Mubi la filmul ăsta chinez din anul 2000, Shuzou River, un romance noi regizat de Ye Lou. E o poveste de iubire tragică filmată foarte artistic prin ochii unui terț, să zicem terț, un artist foto video care ne păcălește că ne spune povestea lui sau povestea râului Shuzou, când de fapt ne va spune povestea lui Mardar. Rămâi de aici cu ideea că toată lumea ar trebui să experimenteze măcar o dată o iubire ca a lui Mardar, ceea ce e tragic și fascinant în același timp. Mardar este un curier pe motocicletă în Shanghai care se îndrăgostește de o fată pe nume Moudan. Din păcate, lucrurile în viață și în dragoste nu merg chiar strună întotdeauna, pentru că el o trădează într-un fel și aceștia ajung să se despartă. Dar nu o despărțire clasică, ci una dramatică, Mardar ajunge la închisoare și Moudan dispare. Iar el își va petrece restul timpului de la ieșirea din închisoare în încercarea de a o găsi. Așa dă de Mimi, iubita artistului nostru foto-video, care arată identic cu Moudan. De aici avem și noi posibilitatea să îl cunoaștem pe Mardar și povestea lui. Am adorat cadrele artsy noir și mi-a plăcut într-adevăr povestea lui Mardar care, deși sună ușor melodramatică din exterior, este de fapt foarte faină. Am iubit alegerea mea Mubi de luna asta. Cred că mi-ar plăcea să-l revăd la un moment dat.

Cam atât. Și voi?