Raluca Boantă: “Poți să faci atât de multe pentru că te lasă corpul.”

În episodul 42 am vorbit la Perfect Contemporan cu poeta Raluca Boantă. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Îmi doream foarte mult să vorbesc cu Raluca Boantă despre cartea ei de poezie „La marginea bună a corpului” apărută la OMG Publishing. Sunt foarte bucuroasă că pot în sfârșit să vă aduc acest dialog la podcast despre marginea bună a corpurilor noastre. Raluca ne-a vorbit foarte prietenos și empatic despre poezie și despre limbaj. Dar și despre încercarea de a ieși din definițiile foarte limitate pe care ni le-am dat noi înșine (singuri sau cu ajutorul societății) și care au ajuns să ne „predetermine” într-un fel gândirea și comportamentul – și am vorbit, desigur,despre cum se transferă lucrurile acestea în poezie, de la a-ți face un cort din poezie și a încerca într-un final să ieși din ceea ce poate fi numit adesea un act „egoist”.

Ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Am scris despre cartea Ralucăi la Citeștemă.ro: Mai multă blândețe și mai puțin întuneric

Câteva lucruri pe care ni le spune Raluca azi:

Ce mi-am propus e să schimb un pic narrrative-ul pe care îl am despre mine, să nu mai spun lucrurile astea care mi se pare că au fost despre mine tot timpul și să mă gândesc că poate nu sunt neapărat despre mine, așa, și să încerc… și să stărui un pic. Până obosesc.

Înmagazinează creierul imagini pe măsură ce viața se întâmplă și la un moment dat găsesc un cadru în care să le transcriu.

Poezia a fost un mod de epurare. (…) Când îmi imaginez poezia, mi-o imaginez mult mai scurt și minimalist.

Dacă e o tehnică, ea se întâmplă deja undeva în spate, în background.

Deseori când scriu vine deja controlată cumva. Nu îmi dau seama dacă sunt niște mecanisme pe care le-am inventat mai demult sau e un fel de a scrie.

E destul de greu să zici că intuiția e o chestie care se întâmplă din interior și n-a fost impactată și să n-o calculezi în formă de context.

Deființiile universale îți dau senzația de păcăleală.

Poezia a fost pentru mine mereu un act destul de egoist. (…) Mi-am făcut un cort din poezie și nu am vrut să am pretenții de la asta.

Poți să faci atât de multe lucruri pentru că te lasă corpul.

E o conștientizare a privilegiilor de bază ale corpului și a faptului că neglijăm unele aspecte.

Pentru mine marginea bună a corpului era tinerețea. Apoi a primit o grămadă de alte nuanțe.

M-aș bucura să fie numită așa (feministă) poezia mea cândva, dar nu știu dacă acum merită să fie numită așa.

Cartea a fost pentru mine o culegere senzorială.

Mă gândeam ca orice experiență ar putea fi interșanjabilă.

Mi-am dorit foarte mult să decupez textele, să le scutur, sacadez, să nu am senzația aia despre textul meu. Să simt că e o experiență intimă puternică care e doar a mea. A fost un exercițiu bun de empatie.

Limbajul e pentru mine jocul suprem.

Îmi plac tare mult cuvintele simple.

În momentul în care ți se întâmplă viața, ești foarte preocupat s-o trăiești. (…) În celelalte momente, scrisul vine un pic ca o nevoie de reconectare cu sine.

*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)