Am fost la mare și am luat cu mine o grămadă de cărți

Ca de fiecare dată când plec undeva, am grijă șă spun în bagaj și niște cărți. Mai multe sau mai puține, în funcție de ocazie. Soțul meu deja s-a obișnuit și nu mai comentează, ba chiar am strecurat ceva și pentru el, doar-doar să aibă o stare de spirit mai bună atunci când o să care bagajele cu pricina… Căsătoria asta e și despre solidaritate. Eu fac bagajele, el le cară, eu zic că schimbul e oarecum echitabil și, oricum, am pus în bagaj pentru el: El era frumos, eu eram iritată a Dianei Geacăr. 💁‍♀️

Ochelari de soare avem ca să putem citi în soare

Hai să vă arăt cu ce-am plecat…

Acestea fiind spuse, zilele pe plajă cu copilul nu sunt numai leisure și citeală, așa cum probabil au sugerat story-urile mele pe Instagram săptămâna asta. Mare parte din timp a fost umplută cu plimbări pe plajă, săpat gropi, construit casteluțe de nisip și alte activități asemenea, cum ar zice fiică-mea. Și asta a fost bine, chiar foarte bine. Dacă ar fi să fiu sinceră cu voi, mai mult s-a citit în pauza de prânz când niciuna dintre noi n-a dormit, una s-a jucat un pic pe tabletă, cealaltă a citit, una s-a jucat cu jucăriile, cealaltă a citit, una a stat cuminte pe canapea, cealaltă i-a citit, cam așa s-au desfășurat orele după prânz, înainte de a doua ieșire la plajă. Pentru că, nu știu voi, dar eu nu stau între 12 și 16 în soare, poate să fie umbra-umbrelor. Și cum suntem matinali, lucrurile se desfășoară destul de bine. Așa că de citit pe plajă nu s-a citit intens, dar am mai rupt și eu niște pagini și acolo pentru că #skill și pentru că fetița s-a bălăcit mult în apă cu tatăl ei, o activitate pe care de altfel o adoră pentru că unul dintre noi nu e papă-lapte ca alții și duce fetița la plimbare pe spate mai în larg. If you know what I mean.

Dar ce-am citit din cărțile astea?

Am plecat de acasă cu Mama râde de Chantal Akerman deja începută. E o carte-memoir destul de scurtă, dar nu m-am grăbit deloc cu ea și nici nu am simțit nevoia să o termin repede, așa că mi-am oferit timp să o termin și mi-a plăcut tare. Pe alocuri e ușor confuză în detalii (și nu știu dacă e o chestie care ține de traducere sau pur și simplu așa este cartea), dar e bine scrisă, e poetică, sobră, ușor dureroasă, dar și blândă. Acum văd primul meu film de Akerman, Jeanne Dielman și mă dă pe spate, așa că simt că vă voi vorbi mai detaliat despre cartea asta după filmul ăsta sau, și mai bine, după ce văd documentarul No Home Movie în care Akerman documentează viața mamei sale (imigrantă de origine poloneză, supraviețuitoare a Auschwitz-ului…) care a murit în 2015. La scurt timp, Chantal Akerman s-a sinucis — și în Mama râde avem ocazia să vedem mai multe fețe ale relației lor, e o carte intimă și, cumva, introspectivă, poate chiar interogativă, chiar dacă nu se pun neapărat întrebări, dar cred că a necesitat o privire înăuntru destul de atentă și te provoacă și pe tine să faci același lucru. A apărut la Black Button Books, o găsești aici, dar și pe cărturești.ro.

Când am dat-o gata pe-asta, am trecut val-vârtej la noua carte a lui Andrei Dosa. Editura Paralela 45 a pus la cale această colecție mișto numită Prima dragoste și niște scriitori au scris, că ce altceva să facă? niște povești de primă dragoste pentru publicul tânăr, numai bune pentru adolescenți, dar nu numai. Eu am citit mai întâi Ceaikovski la walman (tare bun titlul, o găsești la edituraparalela45.ro), dar urmează și celelalte din colecție (cu titluri semnate de: Diana Geacăr, Andrei Crăciun, Alina Pietrăreanu). De abia aștept să le descopăr și sunt numai bune de pus în bagaj pentru concediu pentru că se citesc repede și te prind. Cartea lui Dosa a fost un prilej bun pentru a mă reîntâlni cu autorul, mai ales că mi-a povestit puțin despre treaba asta când ne-am auzit la Perfect Contemporan: în episodul nostru de podcast, Andrei ne povestește că lucrează la acest micro-roman pentru adolescenți, cu toate că nu a putut să ne dezvăluie atunci prea multe… 🙂 Avem aici de-a face cu mai multe perspective ale unor adolescenți, de altfel colegi, despre dragoste, despre prima lor dragoste, de fapt. Trecem de la timidul, ușor laș, Andrei care nu se poate hotărî să facă un pas pentru a o cuceri pe tipa asta super-periculoasă… la Ani, tipul macho care se încurcă cu o femeie de 30 de ani, la fata rigidă Melinda care descoperă fiorii primei iubiri foarte aproape de ea, mai exact la colega ei, Ema. Iar în ultima parte avem ocazia să călătorim puțin prin forul interior al tipei dure de care era îndrăgostit Andrei, să aflăm cine e și cu ce se lupta, de fapt. Așa că aș spune că e cu de toate cartea asta, se citește repede, iar perspectivele sunt diverse (și, implicit, modul în care sunt scrise). De exemplu, partea mea preferată a fost jurnalul Melindei. Andrei și Ani, timidul nehotărât și tipul macho seamănă bine cu personajele din Multă forță și un dram de gingășie.

După o primă dragoste, am zis că ar fi cazul să trec și la altceva. și de multă vreme voiam să citesc Lumânările ard până la capăt (Curtea Veche Publishing, o găsiți aici) de Sandor Marai. Am văzut-o prima oară recomandată de Andrei Ruse, în urmă cu ceva multă vreme, dar între timp mi-au mai recomandat-o și alte persoane, printre care și Oana David (cea care a scris Între două fronturi, despre care v-am scris, dar cu care am și vorbit la podcast). A fost o bucurie să-l descopăr și eu pe Sandor Marai pentru că scrie, într-adevăr, foarte bine, are substrat, e ușor filozofic — e genul de roman în care linia de dialog ține și trei pagini, ceea ce mie, din când în când, îmi place. Se face un soi de introspecție în dialog. Dar cel mai fain lucru la cartea asta e că e foarte bine scrisă și te prinde, în prima parte e învăluită de mister și suspans, dar plăcut, nu angoasant. Treptat, te prinzi totuși despre ce e vorba, dar asta nu reduce farmecul romanului în niciun fel. E o carte despre prietenie, răzbunare, așteptare, despre dragostea în multiplele ei forme, dar și despre moștenire (genetică sau socială), despre disonanța dintre sărac-bogat, statornic-fugar, prietenie-dușmănie și altele de tipul ăsta. S-a descurcat grozav Sandor Marai cu aceste teme de altfel mult întâlnite în literatură și a scris, într-adevăr, o mică bijuterie.

Aici asociat cu un Mojito yum, poză am făcut, dar în ziua aia n-am citit nimic pe plajă. cartea s-a citit mult mai târziu, când a mers copilul la naniț

La capitolul poezie m-am apucat de trei cărți și nu am terminat niciuna în vacanță: Un viitor care se potrivește trecutului de Ioana Iuna Șerban (editura Vellant, cu niște ilustrații foarte frumoase, o găsiți aici) la care voi mai citi, Human Altert de Dora Pavel (pe care am terminat-o ieri, Casa de Pariuri Literare, o găsiți aici) și A terrible beauty is born de W. B. Yeats pe care încă o savurez, în colecția aia mică și ieftină la Penguin Classics (aici).

M-am apucat și de Arșița de Cosmin Perța, dar încă nu am citit din ea prea mult și o s-o reiau, dar și de The Power (pe kindle) de Naomi Alderman — o carte destul de comercială și pe care m-am gândit de vreo două ori s-o abandonez, dar sunt la 30% și o s-o continui pentru că, deși sunt părți care nu mă atrag la ea (pe alocuri scriitura, faptul că e prea evidentă uneori cu unele planuri și idei și alte chestii de genul), uneori e totuși catchy (ceea ce e bine pentru o carte ușor-comercială), dar și pentru că îmi place presupoziția și aș vrea să văd unde duce această lume în care femeile au început să aibă puteri supranaturale, explicate oarecum organic. Ce se întâmplă este că, brusc, femeile au electricitate. Care pur și simplu curge prin ele și acum nu doar că se pot apăra, dar pot ataca — se răstoarnă puterea patriarhiei și bărbații pierd controlul asupra lumii așa cum o știi și cum o știm. Din punctul ăsta de vedere, am putea spune că e un moment prielnic să încerc cartea asta, având în vedere știrile din SUA. Trăim încă niște timpuri în care corpul femeii este pus sub discuție, unde se iau decizii externe cu privire la libertatea corpului nostru, ceea ce e înfuriant și teribil și sunt momente în viața noastră când poate ne-am dorit să electrocutăm pe cineva. Probabil așa s-a și născut ideea pentru cartea asta (a apărut în 2016).

Dar copilul meu ce a citit?

Ioi, i s-a citit aia și și cealaltă, poate nu așa de mult ca în alte dăți că era prea somnoroasă seara și nu rezista la prea multe lecturi. Dar în pauza de prânz când nu se doarme, dar se stă bine, a răsfoit o grămadă de cărți. Umbrelele lui Anastasios, ceva cărți cu Franklin, Clubul exploratorilor (v-am scris aici despre ea, foarte mișto mi se pare încă), Maimuțica de noapte și de zi… și tot soiul. Dar să vă spun care e cartea pe care a citit-o (ea) cel mai mult în concediul ăsta: Prințesa Urzica. Nu știe să citească, dar i-am citit-o eu și știe povestea și a rămas una din cărțile alea pe care vrea să le răsfoiască doar ea. Și să-mi spună care-i faza cu trolii. Și cu prințul în chiloți. Mie mi-a plăcut așa de mult cartea asta super-scurtă încât mă gândesc serios să vă scriu separat despre ea. Ne-a distrat grozav pe ambele și nu știu ce vă promite vouă titlul, dar pentru mine e bestială. O găsiți aici, e genul de carte care merge de la naștere până când vrea copilul, iată că eu la 29 de ani am citit-o cu încântare, ba chiar am și râs.

Ce a trebuit să-i citesc eu cel mai mult? Vrăjitorul din Oz și Peter Pan. Ceea ce e grozav, dar îți ia vreo jumătate de oră să citești una cu voce tare. Îi plac mult poveștile astea. Pe Vrăjitorul din Oz îl știe de la un puzzle și pentru că a ascultat povestea pe care i-am pus-o eu pe youtube, dar a fost mega încântată să avem și o carte cu Dorothy și Sperietoarea și Toto și Omul de Tinichea și Leul, you get my gist, o amuză foarte tare anumite părți și, deși uneori nu are răbdare să citim cap-coadă cartea, totuși o cere foarte des. La fel se întâmplă și cu Peter Pan. M. are oricum o mare fascinație pentru umbre și atunci când a auzit că ăstuia i-a cusut cineva umbra la loc, i s-a părut mega-tare. Nu e foarte mulțumită de existența piraților răi, dar o cam amuză faptul că Hook e mâncat de crocodil… ahem, ahem. Ce nu-i place e că Peter Pan nu vrea să crească. Ea vrea să crească și o să se facă mare cât tati, ba mai mare, și deci nu pricepe de ce Peter Pan vrea să rămână un puști pentru totdeauna. Dar asta e poate o revelație pentru o altă vârstă. Mai avem câteva cărți din seria asta de Clasici Pentru Tineri Cititori de la Editura Paralela 45 și după ce le citim pe toate, plănuiesc să vă fac o postare separată să vi le arăt. Probabil că va trebui să le avem pe toate la un moment dat. Merg de la 6 ani, scrie pe copertă, ceea ce mi se pare responsabil pentru că nu sunt cărți pentru copii de 3 ani, de exemplu. Sunt lungi și cu ilustrații puține. În plus, în poveștile astea se mai și moare, vrăjitoarele cele rele din Oz își dau duhul, Hook e mâncat de-un crocodil… totul e bine pentru că se termină cu bine, dar chiar și așa. Probabil e minunat s-o citească copilul singur, dar Măruț încă nu e pregătită să citească singură așa că ne distrăm împreună și tare bine e. Pe Peter Pan îl găsiți aici și pe Vrăjitorul din Oz aici.

Și, mai citesc și altceva?

Ei bine, cum găteam eu ieri și îmi făceam de lucru prin bucătărie, mi-am dat seama că trebuie să mă apuc de o carte nouă. Alta decât cele pe care le-am plimbat la mare și nu le-am citit. Nu pentru că nu ar fi suficient de bune. Sunt excelente. Minunate. Grozave. Cele mai bune. It’s not them, problema e că trebuie să mă apuc și de ceva nou, inedit, spontan, ca să pot să funcționez. Și poate că unele persoane care citesc înțeleg bine dorința de a merge la raft și a te uita ca mâța în calendar o vreme. Și să alegi, așa, fără premeditare, o carte pe care s-o citești din teancurile alea de cărți necitite. Îți dă o senzație plăcută. E poate o mică obsesie. Sau doar un mecanism de funcționare. În fine, m-am apucat de Cântecul păsării de plajă a lui Tudor Ganea pe care încă nu l-am citit. Am încercat acum ceva timp Cazemata care nu m-a prins deloc și am zis că poate eu și Tudor Ganea nu ne înțelegem, ceea ce e ok, se întâmplă, însă atâta lume mi-a recomandat noul lui roman care nu mai e neapărat așa nou, că n-am rezistat și am cumpărat-o. So far so good, am citit câteva pagini și m-a prins foarte tare așa că sunt pregătită să-mi regret reticența cu privire la acest autor, mă arunc în lectură și revin repejor cu impresii. Mă rog, nu știu cât de repejor… A apărut la ed. Polirom, o găsiți aici.


Continuăm, deci, cu Un viitor care se potrivește trecutului, care-mi place, make no mistake, dar este densă și ai nevoie de timp să treci prin ea și cu poezioarele lui Yeats care sunt mișto, unele dintre ele nu mă atrag neapărat, dar câteodată îmi face bine să mă întorc și în trecut și scria într-adevăr foarte fain. Cartea începe cu o poezioară de dragoste ușor siropoasă, dar tare frumușică. Vedem ce mai fac fetele cu electricitatea lor pe kindle și reiau Arșița lui Cosmin Perța pentru că de prea multă vreme o am în vizor.

Și cam atât. Voi ce mai citiți?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.