Am fost la Colegiul Național Mihai Eminescu să vorbesc despre poezie și debut

În cadrul proiectului Despre debut. Istorii personale, realizat de Casa de Pariuri Literare și cofinanțat de AFCN, am avut (super) marea plăcere de a merge la Colegiul Național Mihai Eminescu să vorbesc cu elevii despre poezie și debut. Virginia Olaru (profesoară de română, dar și poetă) mi-a fost gazdă și a fost fantastic să o cunosc — m-au impresionat energia ei, optimismul și această atitudine grozavă către elevii săi (de a-i forma ca oameni, mai degrabă decât orice altceva). I-am mărturisit Virginiei că mi-ar fi plăcut să fie și profesoara mea, iar atitudinea elevilor față de aceasta mi-a confirmat înzecit această intuiție. Pe scurt, ce v-aș spune este că a fost o experiență minunată pentru mine, un motiv de reală bucurie și o oportunitate fantastică de a învăța și descoperi diverse lucruri. Întrebările pe care mi le-au pus elevii au fost superbe: unele foarte directe și transparente, altele mascate sub un limbaj destul de elaborat și cu niște intuiții legate de limbaj care m-au dat gata. Am fost surprinsă să primesc și o întrebare din sferta inteligenței artificiale, un subiect care este pe cât de pasionant, pe atât de nesigur pentru cineva care se mișcă în sfera aceasta strict culturală și literară. Pot spune cu sinceritate că mi-a prins bine să vorbesc cu aceste persoane foarte tinere și să le spun și eu una-alta despre literatură și poezie. Și nu erau deloc străini de conceptele care se mișcă în jurul unui titlu de poezie contemporană, folosindu-se și de termeni precum rimă și ritmicitate cu ușurință și bună înțelegere. Am avut ocazia să întâlnesc niște adolescenți tare curioși și inteligenți și sunt tare recunoscătoare pentru asta. 🙂

Cineva îmi pusese o întrebare super-mișto

Am urmat exemplul lui Mihai Ivașcu, poetul care a avut ocazia să-i viziteze înaintea mea, și le-am adus și eu câteva cărți de poezie. Le-au răsfoit foarte interesați, aș zice eu, cu o preferință pentru Olga Ștefan, Lena Chilari și Vlad Drăgoi, ceea ce pe mine n-a putut decât să mă bucure. Am ținut morțiș să le zic și lor ceea ce repet ori de câte ori am ocazia: există poezie pentru oricine. Să nu se simtă descurajați dacă dau peste cărți care nu-s pe gustul lor. Sunt în măsură, ca cititori, să considere o carte nereușită/proastă și asta nu trebuie să-i îndepărteze de (la) citit, ci să îi ajute să găsească cărțile cu care rezonează.

Cineva m-a întrebat dacă poezia este un hobby, o întrebare perfect legitimă — am fost nevoită să-i spun că nu se poate trăi din poezie și (doar) din scris(ul de literatură) în general, dar că nu aș clasifica această îndeletnicire a mea ca pe un hobby; pe lângă altele, am fost întrebată și ce mai fac să mă relaxez în afară de a citi poezie (această asumare nu a fost chiar incorectă, au văzut prin mine acești adolescenți și și-au dat seama că, da, îmi face mare plăcere să citesc poezie), dar am fost sigură să le spun că și noi, poeții și scriitorii, facem diverse lucruri cât se poate de “pământești” cănd vine vorba despre relaxare (desenăm, ne uităm la seriale, de exemplu la Sex Education despre care ei deja știau). Mi-a plăcut și deschiderea lor față de discuțiile despre literatură queer și, mai cu seamă, interesul pentru cărticica Feministă. Feminiști de Chimamanda Ngozi Adichie — despre care v-am mai vorbit, are acest TED-talk (poate fi urmărit pe Youtube) în care vorbește despre ce înseamnă cu adevărat feminismul și de ce va vorbi despre asta până ce noțiunea va deveni redundantă.

Aici le vorbeam despre feminism și Chimamanda Ngozi Adichie

Cred că am vorbit cu destul de multă pasiune — așa cum mă cam caracterizează. Există întotdeauna frica asta să nu plictisești sau să nu pari prea mult, pe care persoanele mai zgomotoase, așa cum sunt și eu (în ciuda caracterului meu introvertit, da, sunt și introverți care devin agitați). Le-am mărturisit acestor adolescenți că am avut mari emoții înainte să ajung la ei. Știam că ei vor fi minunați și credeam cumva că poate prezenta interes ceea ce le voi spune, dar, cu toate astea, tot am avut o grămadă de emoții de înfruntat. Așa că le-am vorbit puțin și despre faptul că este în regulă si ai frici și emoții și că ești puternic atunci când decizi să le înfrunți sau, mai degrabă, să faci anumite lucruri în ciuda acestor senzații supărătoare. Le-am vorbit puțin și despre faptul de a fi anxios și cum te va ajuta să încerci să devii asertiv în ciuda acestui fapt — transparența și sinceritatea lor a fost, cumva, răsplătită cu aceeași monedă, întrucât mi-e dificil să răspund altfel. Am fost bucuroasă de atenția lor, dar și mai tare m-a încântat inteligența și perspicacitatea de care au dat dovadă. Am multă iubire, admirație și încredere pentru oamenii tineri (cât și pentru oamenii care fac lucrurile cu atâta energie și, cumva, voie bună, optimism, așa cum am simțit c-o face Virginia). În același cadru le-am vorbit și despre debut și scris, în general, despre trecerea de la sertar la public — dificultatea de a o face, dar bucuria pe care poate o vei resimți după aceea, în ciuda faptului că întotdeauna, orice ai face, ai de înfruntat și reacții negative. Au fost curioși să afle care e treaba cu scrisul și curajul de a publica și m-a bucurat receptivitatea lor (le-am vorbit și despre clasica, orice carte are cititorii săi în care, cu toată banalitatea ei, cred cu tărie). Și, fără să vreau, le-am tot vorbit și despre Stephen King (mai ales când m-au întrebat dacă am scris vreodată sub influența alcoolului — ca să nu existe suspans, răspunsul e nu, scriu doar când sunt lucidă și-mi place să mă mențin astfel, lor le-am zis mai multe despre asta, folosindu-mă cumva de argumentarea lui King din cartea lui despre scris — despre care v-am zis și eu una alta în postarea asta: Misterul regelui).

Mi-a plăcut tare această experiență și simt că am învățat multe. M-a impresionat (și încălzit pe dinăuntru) curiozitatea lor și această atitudine asertivă pe care am simțit-o din partea multora (pentru care îi felicit sincer). Energia Virginiei a fost, de asemenea, absolut molipsitoare și mai că-mi venea să iau și eu un loc în bancă și să stau la ora ei pentru că ar fi fost foarte distractiv. O respect și admir, dar mai ales o felicit pentru toată munca pe care o depune. Nu am reușit nici să aduc așa de multe cărți precum mi-am dorit pentru că am călătorit cu trenul și am avut mult de străbătut pe jos ieri, dar am făcut o selecție diversă în speranța că ceva îi va atrage și pe aceștia.

Mulțumesc elevilor pentru prezență, participare, interactivitate, dar și pentru pozele astea faine (am deja acordul de a le publica). Le doresc mult succes și energie și sper să ajungă poezia în viața lor fix în modul în care au nevoie de ea.

Ar mai fi multe de zis. Dar, vorb-aceea, mai întrebați-mă și voi.

Astfel că, nu uitați, long live poetry. Puteți citi în continuare anchetele mele despre poezia română contemporană, în așteptarea următorului interviu care va apărea curând:

*Feministă. Feminiști de Chimamanda Ngozi Adichie a apărut la Black Button Books la noi, este o transcriere a ted-talk-ului ce poate fi urmărit pe youtube și o cărticică bună de avut în casă. Azi am văzut că e doar 13 lei pe elefant, dar în general e destul de ieftină.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *