Într-un interviul la Timpul Prezent (Radio România Cultural), Ioana Nicolaie îi spune Adelei Greceanu: “Arsenia este copilul strivit de istorie,” iar eu acest amănunt nu mi l-am putut scoate din cap în timpul lecturii. Tot înainte este o carte care m-a întristat și m-a ținut de mână deopotrivă, o carte la care am venit curioasă și am plecat înduioșată. Mi-a rămas bine întipărită în suflet și mă bucură faptul că încă nu am citit nici Pelinul negru și nici Cartea Reghinei (pe care, de altfel, vă recomand să le citiți primele ca să respectați cumva ‘cronologia’ universului ficțional trasat de Ioana Nicolaie). Acum înțeleg că toate recomandările sunt justificate, că Ioana Nicolaie trebuie musai citită, are o scriitură fermecătoare, care curge și te cuprinde.

Și poate vorbesc doar despre Tot înainte, dar aici scriitoarea este și o cronicară excelentă. Reușește să analizeze narativ ultima etapă a comunismului prin ochii unei fetițe dintr-o familie numeroasă; expunerea se așază asupra acestui personaj și-l îngrădește și eliberează (pe rând) așa cum doar timpul propriu copilăriei o poate face fără să pară contradictoriu. Ne prezintă viața unui copil și, mai târziu, a unei adolescente pregătite pentru comunism și pentru o viață pe care începe să o întrevadă: nu neapărat extraordinară, nu neapărat fericită, nu neapărat pasibilă de schimbări și reușite. Și care nu știe că, în curând, lumea se va schimba. Ce mi se pare și mai important este faptul că face o examinare narativă a unui personaj feminin și o face cu o naturalețe fascinantă.

Într-o cronică despre Prematur (de Miruna Vlada), menționez și un moment detestabil din viața Arseniei — Miruna Vlada vorbește, la rândul său, despre comunism și fenomenul interdicției avorturilor și a femeilor devenite mame cumva împotriva dorinței lor, cât și despre violuri. Acest subiect nu este în centrul romanului Tot înainte, dar există un episod al unui (aproape) viol într-un context din acesta foarte scârbos în care un adult cu multă putere (socială, politică, de tipul acesta) profită de fete minore (se înțelege, din context, că făcea asta recurent). Și ce te face să tremuri cel mai tare în acest context în care Arsenia se apară este faptul că deși le spune celorlalți ce a pățit, este trasă tot ea la răspundere — același context pe care-l cunoaștem cu toții, ești nebună, tu ești de vină, ești isterică, ce naiba ai stricat totu’ cu prostia ta etc. Episodul ăsta e scurt și sunt multe altele despre care vorbește Ioana Nicolaie în carte, dar totuși a rămas cu mine, m-a înfuriat și îndurerat — tocmai pentru că mi-am dat seama că e un moment veritabil din istoria comunistă, și totuși mare lucru, în privința asta, nu s-a schimbat. Victimele violului sunt trase la răspundere (nimic nu e în neregulă cu mine, “acesta ar putea fi un poem politic dar”, p. 10, CDPL 2021), erau și atunci, sunt și acum. O altă secvență narativă care m-a marcat și apropiat mult de cartea aceasta a fost discursul despre “mame eroine” și despre rușinea copiilor de a spune la școală că mama este casnică (adică nu face nimic, că nu muncește). Despre fenomenul acesta, “mamă casnică”, aș vrea să scriu un articol separat, cu altă ocazie — pentru că-s multe de spus, dar am regăsit multe aici și mă bucur că Ioana Nicolaie a scris și despre asta.

Narațiunea din Tot înainte este uneori dureroasă, dar în cea mai mare parte este candidă și blândă, parcă gata s-o îmbrățișeze pe Arsenia în ciuda cruzimilor care au loc (recurent) în existența de atunci și acolo. În acest cadru, Ioana Nicolaie reușește să aducă în atenție caracterul mârșav al puterii și cât de fragilă era “siguranța” pe care o puteau simți femeile în acel spațiu, în acel timp. Dar ce este cu adevărat dezarmant este faptul că acest setiment anemic de siguranță se întrevede și azi, în secolul 21, anul 2021. Deși toată acțiunea are loc în comunism și cele mai multe detalii sunt specifice traiului de atunci, totuși am senzația că pot privi această carte chiar și ca pe o poveste despre o fetiță care se transformă treptat în fată și femeie. Pe care timpurile o transformă (poate) mai repede decât ar trebui. Mi se pare că am oportunitatea de a privi cum se desfășoară viața Arseniei datorită ei ca personaj, mai degrabă, decât a timpului în sine — cu alte cuvinte, cred că este strivită de istorie, dar tocmai în sensul în care toți suntem la contactul cu lumea și timpurile pe care le traversăm. Aș vrea să spun că nu m-am regăsit în acest personaj și că e foarte departe de mine (în cele din urmă, m-am născut după Revoluție, n-am trăit nimic din comunism).

Cu toate acestea, sunt o sumedenie de secvențe din copilăria Arseniei care mie-mi sunt foarte cunoscute. Cred că Anca Zaharia spunea la un moment dat că prin cartea asta și-a amintit niște lucruri pe care nu știa că le-a trăit. Aceeași senzație am avut-o și eu. Că am reușit să accesez anumite părți din mine despre care ori nu știam că există, ori le uitasem complet. De aceea cred că, deși este o carte despre comunism, poate fi privită și doar din perspectiva Arseniei: a unei fete cu o viață nu neapărat ușoară, care începe să se maturizeze și încearcă să înțeleagă lumea din jurul ei. Experiența traumatică a comunismului este trasată prin secvențe concrete ale vieții de atunci, dar ce o să te izbească poate este faptul că resturile acestor timpuri au fost resimțite chiar și după Revoluție — ca cineva care a copilărit în anii ‘90, pot spune că sunt anumite detalii din copilăria și trăirile Arseniei care nu-mi sunt străine. Unele, desigur, au legătură strict cu universul copilăriei, în vreme ce altele sunt rămășițe comportamentale, obiceiuri, mentalități și altele asemenea din comunism. Perpetuate cu o recurență aproape dezgustătoare (îmi amintesc anumite comportamente ale învățătoarei sau a unor profesori, dar nu numia). Sunt curioasă cum simte cartea aceasta cineva care a copilărit mai târziu și dacă diferențele de gen sunt încă la fel de înrădăcinate. Arsenia pare să fi copilărit într-o societate misogină și sexistă. Ce coincidență, la fel și eu.

Știu că s-au scris o grămadă de cărți despre comunism. Eu nu am această pasiune — de a citi tot ce s-a scris despre această perioadă, deși știu că sunt multe persoane pentru care acest interes primează. Ce m-a cucerit pe mine la această carte a fost narațiunea. Personajul Arsenia, de asemenea, mi s-a părut foarte bine conturat — și foarte credibil. Am citit cartea aceasta cu încântare și grijă și simt că o să rămână mult timp cu mine. Cred că, într-un fel, m-am îndrăgostit de lectura asta și cred că ar trebui să-i dați o șansă chiar dacă nu sunteți pasionați de literatura despre comunism — în fond, deși este și asta, nu este doar asta. Cred că există aici o poveste bine spusă, un personaj tare bine conturat și o narațiune pe care o poți iubi cu mare ușurință. Avem în centru un personaj feminin care trăiește într-o societate misogină și sexistă (un lucru care mi-e tare cunoscut) și pe care lumea și societatea în care trăiește o strivește, iar mare parte din această strivire are loc din pricina istoriei. A fost comunismul, ar fi putut fi altceva — și de asta cred că e o carte care poate să treacă ”testul timpului”. Se poate să găsiți multe lucruri în cartea asta, nu doar istorie. Să-i dați o șansă.

Se găsește peste tot de cumpărat, cărturești.ro, libris.ro, cartepedia.ro etc. A apărut în 2021 la ed. Humanitas.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *