Toată lumea din familia noastră

Îmi recomandase S. filmul ăsta și când am avut niște ore libere, m-am pus să-l văd. Mi-am zis din primele secunde, cred că o să-mi placă filmul ăsta. Am cam avut dreptate.

Țin să scriu despre el tocmai pentru că mi s-a părut foarte bine făcut, actorii au jucat foarte mișto, dar mai ales pentru cadre și replici care-au fost fenomenale. Scenariști sunt Radu Jude (care a și regizat) și Corina Sabău (care a scris Și se auzeau greierii). Filmul e din 2012 cu Șerban Pavlu (da, cel din Umbre).

Imaginează-ți asta. Începe filmul cu cântecelul kuroneko no tango și îl avem în prim plan pe bărbatul ăsta care se trezește și își verifică telefonul, mormăie, e într-un apartament de (probabil) două camere ticsit și dezordonat. Se ridică din pat și se așează pe budă, e la bustul gol, cam are burtă, iar lângă toaletă avem o mașină de spălat pe care-s aruncate diverse chestii, printre care și o cutie de lapte Zuzu albastră. Își adună lucrurile și își ia bicicleta dintr-un balcon mic, cam jerpelit, o bicicletă pe care o și deretică înainte. Iar când pedalează pe bicicletă, cu zgomotul tramvaiului pe fundal, cântă versurile de început ale melodiei Time de Pink Floyd. Marius Vizureanu, ochelarist, divorțat, merge s-o ia pe fiica lui Sofia într-o mini vacanță la mare; Sofia locuiește cu mama ei, iar Marius este victima persecuțiilor fostei neveste. Sau este?

Filmul ăsta jonglează într-un mod grozav cu dramă, suspans, umor, replici extraordinar de bune și reale și e un thriller/drama extrem de reușit. Accentul nu l-aș pune pe faptul că nu știi ce o să se întâmple (deși s-ar putea să nu bănuiști cu adevărat; în ceea ce mă privește, niciodată nu văd filmele din unghiul ăsta, dar cumva cred că nu este foarte previzibil). Accentul l-aș pune pe cadrele minunate, foarte reale, însoțite de niște replici care se mulează perfect pe scene și personaje. Aș pune accentul pe sentimentul angoasant pe care-l transmite, pe frustrarea aceea insuportabilă pe care ți-o dau toate acele situații despre care știi că nu ar trebui să fie așa, și totuși tocmai așa ți le aruncă-n față. E un film care s-ar putea să-ți stârnească tot felul de emoții. Și o să te facă și să râzi.

Ce o să ți se pară cel mai real e probabil tocmai subiectul acestui film: părinți divorțați și situația complicată în ceea ce privește custodia copilului și a sentimentelor care se nasc din această direcție. E o temă foarte serioasă și dureroasă tocmai pentru că este foarte reală și e răstălmăcită în film în așa fel încât să te gândești poate de două ori înainte să tragi concluzii.

O să te trezești într-un cadru care poate ți-e familiar; toate detaliile care compun filmul (mijloace de transport, obiecte, felul în care sunt aranjate lucrurile ș.a.m.d) și modul în care vorbesc personajele unele cu celelalte au marea menire de a te face să te simți ca acasă, ca în România. E o frescă, da’ nu doar a Bucureștiului, ci, așa, a faptului de a fi în România și de a întâmpina anumite situații. Iar de acolo… vedeți voi ce se mai întâmplă. Are un feeling foarte real filmul ăsta, e foarte pertinent și, damn, sincer, mi s-a părut foarte interesant de urmărit. Mi-a plăcut mult de tot. Iar una dintre scenele mele preferate e chiar cea din final.

Despre titlu nu mai zic nimic că mi se pare prea perfect.

(SPOILER oarecum,

ce ador eu finalurile astea fără concluzii moralizatoare! 🙂 )

!Poți viziona acest film pe canalul de youtube cinepub: Toată lumea din familia noastră (2012)