Aer Păsări Bere, Vlad Drăgoi

Nu am mai citit nimic de Vlad Drăgoi până acum, dar pusesesm ochii mai ales pe ultima lui carte apărută la OMG Poetry în 2020, aer păsări bere. Cu un titlu care sugerează o poezie bine ancorată în viața reală, Vlad Drăgoi explorează printr-un limbaj natural lucruri precum frumusețea, vulnerabilitatea și, destul de adesea, și …

vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv, Gabriela Feceoru

Încă de când am citit Blister și de când am și văzut cartea aceasta nominalizată la premiile pentru literatură scrisă de femei Sofia Nădejde, mi-am zis că vreau s-o citesc. Și cred că m-ar fi atras foarte tare și fără acest context numai datorită titlului care este confesiv, dar parcă și pasiv agresiv: vorbesc din …

o cană de noviciok la bătrânețe, Lena Chilari

Pe Lena Chilari o știu doar din mediul virtual, o îndrăgesc și admir însă și am fost tare bucuroasă că am reușit să-i cumpăr în sfârșit cartea. “O cană de noviciok la bătrânețe” este volumul ei de debut și câștigătorul concursului “Regele Dimineții” din cadrul concursului de debut în poezie Alexandru Mușina. O parte din …