Aer Păsări Bere, Vlad Drăgoi

Nu am mai citit nimic de Vlad Drăgoi până acum, dar pusesesm ochii mai ales pe ultima lui carte apărută la OMG Poetry în 2020, aer păsări bere. Cu un titlu care sugerează o poezie bine ancorată în viața reală, Vlad Drăgoi explorează printr-un limbaj natural lucruri precum frumusețea, vulnerabilitatea și, destul de adesea, și urâțenia lumii în care trăiește. Cred că cel mai tare m-a atras sensibilitatea care se strecoară atunci când nu te aștepți -până ce o observi ca pattern și înveți s-o recunoști. Poemele astea sunt într-un fel ca poemele din Nature poem a lui Tommy Pico -nu pentru că ar vorbi despre aceleași lucruri pentru că sunt două cărți distincte, fără legătură tematică sau altfel, dar amândouă sunt cărți din care extragi cu greu un poem pentru că toată cartea e compusă din versuri care o întregesc și îi dau un sens. Titlului, proiectului, întregii înfățișări, dacă vrei. Avem de-a face la Tommy Pico cu un lung discurs despre de ce nu o să scrie un “nature poem”, iar la Vlad Drăgoi avem o întreagă carte despre viața ca aer păsări bere.

Vocea poetică din cartea asta este foarte directă: vorbește cu personajele pe care le aduce la viață, vorbește cu sine și cu noi de parcă am fi acolo și cu o asumare a perisabilului -norocul fiind că poate să noteze lucrurile astea cu o siguranță atât de simplă încât e imposibil să nu rămână, de fapt, imprimate mult timp în memoria noastră. Avem imagini tangibile, situații cunoscute, un limbaj prescurtat și direct, nevoalat, de parcă mai degrabă stă de vorbă cu noi. Dacă apare întrebarea, pentru cine a scris, pentru noi sau pentru el? Poate că răspunsul ar fi, pentru păsări și aer și bere.

Diana Geacăr notează pe copertă ceva care mi s-a părut fain și totodată foarte precis pentru poezia din volumul ăsta, spune:

Salturi bruște de la o stare la alta apar în tot volumul – un teren accidentat, un peisaj dostoievskian al ființei umane surprins întotdeauna cu seninătate și adesea cu umor. Vlad Drăgoi aduce în aer păsări bere o voce de o naivitate cuceritoare, o privire proaspătă care scoate la suprafață frumusețea pentru a se bucura de ea, o conștiință care chiar atunci când și le caută în amintire, își găsește păcatele parcă cu seninătate. O carte despre bucuria de a fi om.
Diana Geacăr, despre aer păsări bere pe copertă

Am simțit și eu foarte bine asta -mai ales partea despre “bucuria de a fi om”. Mi se pare că se strecoară în versurile lui Drăgoi niște secvențe destul de triste -acolo unde ajunge să vorbească despre ce înseamnă toate astea, ce e cu viața asta, de ce trăim, cât de brutală poate fi existența și inevitabile suferința și moartea, adesea la fel de crude (așteptat sau neașteptat): “tot la bunică-mea/ o pisică de-a ei a sărit/ după o vrabie pe balcon/ și și-a rupt coloana/ mi-a părut rău de pisică/ dar așa e mereu/ sari/ cazi/ și mori” (p. 46) Dar, cu toate că aceste tablouri apar recurent și există o anumită disperare în unele versuri, totuși nu este dusă până la final și nu există ceva lamentabil. Mai degrabă ți se dă o mână de ajutor și ți se spune că așa este viața și merită trăită datorită cadrelor frumoase, datorită micilor și marilor lucruri care îți pot oferi ceva bun în viața ta -și, la fel de important, datorită omenilor care ajung în viața ta și îți oferă ceva bun, oricât de mic sau oricât de nesemnificativ (în aparență).

Cu toate că vei găsi aici un limbaj destul de simplu, prescurtat, cu toate că vei găsi imagini bruște și totodată scurtime și simplitate, vei găsi totodată căldură, speranță și sensibilitate. Cel mai tare asta mi-a plăcut la poezia lui Vlad Drăgoi. Faptul că reușește să strecoare căldura și blândețea atât de lesne -cu o sinceritate pe care parcă o simți adânc. Totul este viață aici -lucrurile cu care ne întâlnim în această poezie, oamenii pe care îi descoperim, sentimentele pe care le întrezărim. Ar putea la fel de bine să fie viața noastră, dar Vlad Drăgoi ne prezintă experiența lui și când ne așteptăm poate cel mai puțin, ne îmbrățișează și ne spune, man, o să fie bine. Există afecțiune și sensbilitate, toate inserate cu o ușurință incredibil. Poate așa apare, fără să ne mai surprindă, și o recunoștință atât de caldă (pentru viață, pentru lucruri, pentru oameni, pentru aer păsări bere): “toți vulturii și toți corbii imenși/ pe care i-am văzut/ planînd în depărtare/ calmi sau puși pe vînătoare/ i-am văzut pentru că mi-au fost arătați/ de prieteni mai atenți decît mine/ vă mulțumesc foarte mult/ că sunteți atît de buni cu mine.” (p. 38)

M-au cucerit simplitatea și sensibilitatea în cartea asta. Poate că la o primă vedere ai impresia că e vorba despre un proiect hedonist, dar de fapt s-ar putea să fi surprins de căldura și tandrețea din cartea asta. Nu îți trebuie cuvinte mari, ieșite din comun, exagerări și situații întortocheate ca să vorbești despre lucrurile simple și frumoase din viața ta, mi se pare că asta-mi zice Vlad Drăgoi. Manevrează totul cu ușurință, e iscusit în exprimările astea în aparență elementare și știe că o îmbrățișare nu are nevoie de multe cuvinte, ci de sinceritatea atingerii -poate pentru că fură puțină înțelepciune de la toate celelalte viețuitoare care nu-s oameni. Brutalitatea există, tristețea se strecoară întotdeauna atât timp cât trăim, dar viața poate fi frumoasă, deschide-te și privește în jurul tău, învață și fii bun cu tine & tot ce vezi: “cum ar fi/ o lume fără păsări/ mie mai că îmi vine să plîng/ doar dacă mă gîndesc un pic de tot.” (p. 58).

ce viață ai avut și tu romică
cît ai trăit
ne-am bătut joc de tine
că ești negru
că miroși a fermă
că ai fața nu știu cum
apoi într-a patra
te-a călcat mașina
nu știu plm
mă ia cu rușine
și oricum e degeaba
da vreau să zic gîndu ăsta frumos
sper că ți s-a dus sufletul
într-o pasăre
apoi în alta
și tot așa
și că atunci cînd zbori
nu te lovești de nimic
și te bucuri de cerul albastru
de vînt
și de nori
aer păsări bere, pag 77

A apărut în 2020 la OMG Poetry și puteți s-o cumpărați de pe site-ul editurii omgpublishing.ro pentru că văd că nu prea mai e pe stoc în alte părți, dar o mai găsiți și prin librării.

Și cred că ar fi fain să ascultați videopoemul ăsta făcut de CENACLUB, e un poem din Eschiva, o altă carte de poezie care a apărut reeditată (cu ediție sonoră în lectura autorului!) la Casa de Pariuri Literare (puteți s-o cumpărați de pe cdpl.ro, revin când o citesc și eu :). ). O să-l mai citesc pe Vlad Drăgoi, iar voi îl puteți găsi între timp pe site-ul lui cu fotografii despre viață și lume, cam ca-n poezia lui: vladragoi.ro.