Lizoanca, Doina Ruști

Am ținut cartea asta în raft niște săptămâni bune. Știam că-i va veni rândul la un moment dat, dar am tot amânat-o (tiptil, dar de fapt foarte conștient) din pricina subiectului. Nu m-am putut urni nici s-o răsfoiesc un timp pentru că știam că atunci când o să mă prindă în ghearele ei, n-o să scap repede și nici întreagă. Și cam așa a fost.

Lizoanca e un roman care te zdrobește. Zice Doina Ruști despre vârsta de 11 ani că “este una a trezirii lucidității” și dreptatea pe care o dai acestei afirmații o să te arunce cu capul de pământ după ce ai cunoscut-o pe Lizoanca. O fată de 11 ani care a umplut un întreg sat de sifilis. Înainte să vă zic și eu ce ar zice oricine (și anume că romanul ăsta portretizează o realitate crudă și sfâșietor de prezentă în societatea românească), vă zic doar că la baza acestui roman a stat chiar o știre citită de autoare în ziar: “o prostituată de 11 ani care a umplut un întreg sat de sifilis”. Da, și mie mi-a stat mintea-n loc.

Odată ce m-am pus s-o citesc, în ciuda avalanșei emoționale ce-a urmat, nu m-am mai putut opri. Personajele sunt foarte vii și, din păcate, extrem de palpabile. Narațiunea ar putea fi la fel de bine realitatea din orice sătuc mai mult sau mai puțin aproape de București. Sărăcia și lipsa educației se împletesc aproape prea bine cu corupția și cu sfântul“fiecare își vede de interesul lui.” Lizoanca e o fetiță de 11 ani care se culcă cu bărbați din sat pe “10-20 de mii” vechi, pentru un “croasant” sau niște adidași roz. Sau pentru o napolitană și o oră la televizor. Lizoanca e o fetiță de 11 ani pe nume Eliza, de fapt, cu un tată degenerat, băiat muncitor de altfel, dar care bate la ea și la maică-sa ca la sacii de cartofi, cum se zice. Spre finalul romanului Lizoanca întreabă o învățătoare ce înseamnă prostituată și de ce e ăsta un lucru rău. Lizoanca are 11 ani și apare-n ziar și la televizor cu un caption șocant și senzațional: Prostituata de 11 ani care a umplut un întreg sat de sifilis.

Doina Ruști a surprins într-un mod sfâșietor incapacitatea unui copil de 11 ani de a înțelege ce înseamnă act sexual, ce înseamnă să te vinzi, precum și inabilitatea sa de a distinge între bine și rău (la nivelul normelor sociale deja cunoscute&instituite, că mai abstract vorbind nici adulții nu știu pe ce planetă trăiesc). A reușit să sublinieze fără să numească tocmai acest fapt șocant, acest fapt care ar trebui să sară tuturor în ochi (că e ceva EVIDENT) : o copilă de 11 ani NU poate să fie prostituată, e o minoră care ar trebui iubită, protejată, crescută, ajutată and so on. E o minoră, o fetiță care nici măcar nu știe ce face, chit că este capabilă să vadă pe sub masca tuturor acelor oameni care vor s-o păcălească și să se folosească de ea. E o copilă cu mintea ca un burete gata să absoarbă și toate drepturile ei de copil și de ființă umană sunt călcate în picioare pornind de la taică-su și sfârșind cu orice instituție posibilă a statului.

Doare rău cartea asta pentru că e foarte reală. Mi-a amintit ca narațiune și ca joc psihologic de romanele lui Rebreanu (chiar și de Ion). Scriitoarea își știe bine personajele, le descrie prin intermediul amintirilor și faptelor și nu le numește trăsăturile de caracter pe care le vezi și tu până să-ți dai seama dacă a făcut-o sau nu. Scrie foarte bine Doina Ruști, iar acest roman absolut tulburător trebuie să rămână bine înscris în literatura română. It’s all nice and games până dai de o carte care te ia de guler și te trântește cu gura de asfalt. E bine și frumos să citești, dar ia, uite, o bucată reală de literatură care vorbește fix despre ce este aici la voi în țară, chit c-o face cu o măiestrie aproape interzisă.

M-a lăsat foarte tulburată cartea asta tocmai din pricina adevărului pe care-l poartă cu ea. Mi se pare că e una din cărțile must-read ale literaturii române contemporane. De neratat. Greu și ușor de citit în același timp. Greu din pricina subiectului care te înjunghie în orice clipă. Ușor pentru că este atât de meseriaș scrisă (ceea ce iar te înjunghie pe la spate). Mare curaj mi se pare că trebuie să ai pentru a lua acest subiect și a-l transforma în roman (nu într-o biografie șocantă și nici într-un roman grafic-oripilant, poate seducător, dar senzațional, thriller în esență). Nu. Să iei subiectul ăsta care sfâșie și să-l transformi în literatură. Asta înseamnă să faci literatură.

Am rămas cu cuvintele undeva departe, nu știu unde. Îmi va fi tare greu să vorbesc despre cartea asta, mă macină, mă sfâșie, mă lasă puțin incapacitată și mă simt neputincioasă. Și e bine pentru că asta-ți face o carte care merită timpul tău.

Și totuși. Cred că știi ce doare cel mai tare. Prima oară, realitatea acestei cărți. Și apoi, imediat, înțelegerea faptului că ar putea fi diferit. Că am putea fi mai educați. Că am putea avea mai multe șanse. Că am putea face terapie. Că am putea să ne înțelegem mai bine unii pe alții. Că într-o lume normală copiii de 11 ani sunt doar copii, mănâncă croasante și sunt puși pe șotii. Într-o lume normală, adulții au grijă de copii, îi protejează, îi iubesc, fac tot ce pot pentru ei. Într-o lume normală, Cristel, tatăl Lizoancei, ori n-ar fi ridicat niciodată mâna asupra ei, ori ar fi intrat în pușcărie pentru mult, mult timp. Într-o lume normală Lizoanca n-ar fi plecat de acasă, nu ar fi fost prostită de o prietenă să se **** la nici 10 ani, n-ar fi fost târâtă și gonită de colo-colo, n-ar fi stat nespălată cu săptămânile și… mai ales, într-o lume normală, Lizoanca ar fi fost și ea un copil fericit și protejat cu griji și drame specifice unui copil. Într-o lume normală, dar e greu de zis unde pentru că la noi știrile din ziar așa s-ar scrie, prostituată la 11 ani. Iar mie mi se face silă. Pentru că un copil de 11 ani nu știe nici măcar ce înseamnă acel cuvânt. Într-o lume normală toți bolnavii care arată cu degetul și spun despre fetițe minore că sunt parașute sau că au făcut ceva să merite, ei bine, într-o lume normală, ăștia n-ar exista. Și dacă ar exista, ar fi anomalii de tratat sau închis. Într-o lume și o societate normale… sau, mă rog, lipsite de scârboșenii și de terfelirea drepturilor ființelor umane, cartea asta ar fi o distopie. Doar că aici la noi, nu e.

Așa m-a lăsat cartea asta.